S-a stabilit primul termen in procesul lui Liviu Alexa si Florin Danciu impotriva Primariei care vizeaza finantarea discretionara a Federatiei Share

Primul termen in procesul intentat de jurnalistii Liviu Alexa si Florin Danciu Primariei Cluj-Napoca pentru modul discretionar prin care s-au alocat sute de mii de euro Federatiei Share s-a stabilit pentru 10 iunie. Cei doi au dat in judecata Primaria si Consiliul Local in luna ianuarie a acestui an prin biroul avocatului Ciprian Paun.

Cei doi cer institutiilor locale sa raspunda unei solicitari depuse inca din 19 decembrie 2014, privind cuantumul finantarilor nerambursabile de la bugetul local pentru organizarea de evenimente de masa cu participarea unor artisti a caror onorarii au fost finantate din bani publici. S-a mai solicitat si comunicarea deconturilor detaliate si indicarea exacta pe toate proiectele finantate cu o valoare mai mare de 30.000 de euro, daca au fost aplicate proceduri de achizitie publica. Primaria a incalcat termenul legal de 30 de zile in care trebuia sa raspunda acestor solicitari, iar acum va da socoteala in fata instantei.

Liviu Alexa si Florin Danciu au reclamat in fata instantei modalitatea discretionara prin care Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca a acordat finantare din fonduri publice doar anumitor asocatii sau federatii - in speta Federatiei SHARE, care manageriaza programul Cluj-Napoca 2015 – Capitala Europeana a Tineretului.

„Asa cum rezulta din Hotararile adoptate de catre Consiliul Local al Municipiului Cluj-Napoca si din analiza sistemului informatizat al Sistemului Electronic de Achizitii Publice ( denumit pe scurt “SEAP”), o serie de asociatii sau federatii au beneficiat de finantare din fonduri publice si nu au organizat proceduri de selectie pentru furnizorii de servicii in scopul derularii proiectelor la care s-au angajat, in conformitate cu prevederile OUG nr. 34/2006. Avand in vedere acest fapt, subsemnatii in calitate de asociati ai unor societati, nu am beneficiat pentru entitatile pe care le reprezentam de un drept corect si elementar de acces la finantare din fonduri publice in detrimentul unor structuri comerciale fara o experienta relevanta sau fara o notorietate specifica in randul organizatorilor de evenimente, am fost puternic prejudiciati in interesele noastre financiare.

In acest context consideram ca prin oferirea acestui sprijin selectiv unor investitori privati, Consiliul Local a furnizat Ajutor de stat ilegal incalcand normele europene si nationale provocandu-ne un prejudiciu pe care il vom cuantifica ulterior. Pentru a reusi sa il definim pecuniar aveam nevoie de la parati de  cuantumul finantarilor nerambursabile de la bugetul local pentru organizarea de evenimente de masa cu participarea unor cantareti sau artisti a caror onorarii au fost finantate din bani publici conform actelor depuse spre decontare de catre beneficiari”, se arata in actiune.

Cei doi mai solicita Municipiului Cluj-Napoca, Primarului Municipiului Cluj-Napoca si Consiliului Local al Municipiului Cluj-Napoca sa isi schimbe strategia publica de finantare a asociatiilor , fundatiilor si federatiilor non-guvernamentale prin impunerea unor standarde de aplicare a principiilor achizitiilor publice si a procedurilor de achizitie publica pentru finantarea acestor tipuri des structuri.

In actul de chemare in judecata se mai solicita, in subsidiar, „restituirea la bugetul local a tuturor sumelor alocate de catre parate cu incalcarea prevederilor legale, dar si obligarea paratelor la plata cheltuielilor de judecata prilejuite de prezenta cauza”.

Comentarii

clujean

12.05.2015 19:07

si asa va muri comunitatea civica din cluj.....

momo

13.05.2015 08:46

Succes!!!

reclame pe stalpi

13.05.2015 11:52

o intrebare.. reclamele care au aparut in ultimile zile la untold pe stalpii electrici (de exemplu in fata la new croco) sunt legale? 

Adauga comentariu