S-a dus farmecul anticariatelor de altadata. Majoritatea s-au transformat in afaceri banale

Anticariatul e locul cartilor vechi si rare, insa, in timp, anticariatul a inceput sa se apropie tot mai mult de modelul unei librarii. Nu mai exista alergatura dupa cartile rare, dupa editiile vechi, majoritatea cartilor se gasesc si in librarii, iar preturile lor sunt aproximativ aceleasi. Totodata, anticariatul avea mereu o aura de mister datorata nu doar surprizelor pe care ti le puteau face cartile de pe rafturi, ci si mirosului greu de pagini vechi si litere aproape sterse pe alocuri. Azi, anticariatele Clujului se gasesc inclusiv in mall-uri, contrastand cu designul modern al celorlalte magazine. Mai mult, dincolo de ofertele banale pe care le au de zece lei cartile pentru copii, de turism sau manualele de matematica, unii incearca si diverse sarlatanii pe spatele ideii de anticariat. Un astfel de caz este si cel al lui George Chiriac, cel care detine "Anticariatul de noapte", care functioneaza in mediul virtual.

Clujul are patru anticariate dispersate pe strazile Stefan O. Iosif, I.C. Bratianu, Horea si in mall-uri, unde functioneaza anticariatul Socrate cu rafturi in ambele centre, dar Clujul are, totodata, si un anticariat care functioneaza online fiind administrat de George Chiriac unul dintre poetii minori ai Clujului. 

Anticariatul cel mai mic din Cluj este anticariatul "Alef" al patronului Valentin Mihali cu dimensiuni de cinci metri patrati. Aici clientii au norocul de a mai gasi si numere ale periodicelor vechi precum "Scanteia" sau "Romania Libera", reviste care se gasesc la un pret de aproximativ 25 de lei. De cealalta parte, doua gazete din Clujul Liber ajung si la 200 de lei. Afara, anticariatul are carti in oferta de zece lei, dar sunt carti care par lasate la voia intamplarii afara, nesupravegheate de nimeni, langa usa magazinului. In acest pret intra revistele din seria National Geographic, Noul Testament sau alte carti pentru copii, publicatii care nu au niciun impact asupra trecatorilor. 

In anticariatele clujene nu se pune problema de lipsa cartilor, intrucat rafturile sunt pline pana la refuz. Majoritatea cartilor sunt de beletristica si acopera literatura universala, insa se gasesc publicatii din toate domeniile. Totodata, in anticariate se gasesc si cartile colectiilor Adevarul sau Jurnalul National, un exemplar din acestea valorand, de exemplu in anticariatul din Piata Unirii, 25 de lei. Aici nu se gasesc ziare vechi.

Anticariatul Socrate care are sediu atat in Polus Center, cat si in Iulius Mall isi promoveaza ofertele si pe site. Preturi mici au cartile religioase care pot fi achizitionate si la 4 lei, iar cele de memorii pot ajunge si la 40 de lei. Atlasele de anatomie sunt printre cele mai scumpe si ating suma de 170 de lei, pe cand cartile din categoria turism variaza intre 6-15 lei. Preturile stabilesc o oarecare ierarhie a domeniilor, insa aceasta ierarhie nu se bazeaza pe criteriul unicitatii unei carti. De altfel, accentul nu mai cade pe aspectul cartilor rare, exista marfa, dar e aceeasi marfa care cu cativa lei in plus poate fi cumparata din librarii. Incet, anticariatele au ajuns sa concureze la nivel de piata cu acestea. Nu de putine ori, oamenii si mai ales studentii prefera o carte din anticariat doar pentru ca e mai ieftina, nu neaparat valoroasa din punctul de vedere al editiei sau al vechimii. 

Sursa Foto: Facebook

Mai mult, anticariatul s-a dezvoltat enorm si in mediul online, lucru care nu lipseste nici la nivelul Clujului. In acest sens, "Anticariatul de Noapte" este cunoscut mai ales pentru promovarea unei piete de carte cu autograf. Afacerea este gestionata de George Chiriac, unul dintre poetii minori ai Clujului care a reusit sa-si formeze, totodata, si o reputatie proasta. In urma unui text scris pe blogul sau, Razvan T. Coloja a reusit sa releve un portret negativ al celui care detine anticariatul nocturn. Astfel, acesta a preluat marturisirile catorva oameni legate de acest George Chiriac, un tanar care se ocupa cu procurarea cartilor prin diverse smecherii. El contacteaza oameni atrasi de domeniul cultural despre care stie ca vor participa la anumite lansari de carte si le solicita ca, la sfarsitul lansarii, sa-i cumpere un exemplar al cartii care sa aiba si autograful autorului. Ulterior, aceste carti sunt vandute pe site-ul "Anticariatului de Noapte", remarca Razvan T. Coloja. Inclusiv criticul literar Dan-Liviu Boeriu a avut o astfel de patanie care sta, de fapt, la baza textului de pe blogul lui Coloja. In urma evocarii pataniei lui Boeriu, internautii au reusit sa adune o adevarata colectie a tepelor date de George Chiriac. Inclusiv comentariile au fost bogate in detalii despre astfel de pacaleli.

"Escrocheria nu se limitează la cartile cu autograf. Cu ceva timp in urma avea un „pachet promotional” compus din 4 carti de la o editura englezească ieftina, care in mod normal ajungeau la 47 lei in Carturesti. Domnul le vindea cu 100 lei. Omul acesta trebuie sabotat asa cum el saboteaza pe altii, prin comenzi neonorate si prin informarea autorilor invitati la Cluj despre intentiile acestui personaj", a mai scris cineva ca reactie la articol.

Sursa Foto: Facebook

Toti cei care au fost pacaliti de el au incercat sa-l contacteze, insa acesta nu a raspuns nici la telefoane, nici in mediul online. Mai mult, cu toate ca el a primit prin colect cartile cerute, in majoritatea cazurilor nu a returnat banii celor care l-au ajutat. Ulterior, cand acestia si-au cerut banii, Chiriac a preferat sa le dea block pe Facebook.

In ceea ce priveste reactia lui George Chiriac la acel articol din blog, poetul raspunde cu nonsalanta comentariilor sustinand ca greselile pe care le-a facut fata de cei carora nu le-a returnat banii, sunt firesti.

"Dincolo de toate speculatiile si rautatile posibile, povestile neadevarate isi au mereu un tel anume: acela de a denigra. In acest moment situatia logistica este deja rezolvata si imi cer din nou mii de scuze (i-am scris si in privat) domnului Boeriu pentru ca nu am fost un om promt (desi altadata am fost si m-am tinut de cuvant in diverse aspecte)! Suntem oameni, gresim, important este sa nu repetam pasii strambi. Uneori, lucrurile rele se intampla. Imi pare nespus de rau pentru situatia creata, pentru block-uri. Si greselile pe care le-am facut in timp, le pot explica fiecaruia intr-un mesaj privat. E normal sa fim umani, dincolo de un spatiu virtual, deci sa gresim. Daca are cineva ceva de de spus si de reprosat, sa imi spuna printr-un mesaj privat, va asigur ca voi raspunde fiecaruia".

Raspunsul a venit dupa ce mai multe persoane au confirmat tactica lui de a da block celor care i-au livrat carti si care isi cereau banii pe acestea. Iata, acest poet minor a reusit sa transforme conceptul de Anticariat intr-o forma de sarlatanie. Varianta online a anticariatului nu promoveaza raritatea unei carti in sine, ci raritatea cartilor cu autograf. Chiriac intuieste modul in care poate exploata anticariatul si cartea si o face fara sa-i pese (aparent) de modul in care reactioneaza ceilalti. 

Adauga comentariu