Rromii de la Pata Rât se pot muta în oraș. Primăria le plătește chiria

După ce anul trecut, la ultima ședință de Consiliu Local, primarul Emil Boc anunța că vor fi alocați bani din bugetul local pentru plata chiriei persoanelor defavorizate de la Pata Rât și din alte zone din oraș, la ședința de luni, a fost votat un proiect de hotărâre prin care sunt susținute financiar categoriile defavorizate.

Este vorba despre tineri cu vârsta până în 26 de ani, care provin din structurile DGASPC, persoane cu venituri până la un anumit plafon și persoane victime ale violenței domestice.

“Un oraș puternic trebuie să se definească și prin solidaritate, prin susținerea investițiilor, care generează locuri de muncă, dar nu în ultimul rând să nu îi uităm pe cei care au nevoie de sprijinul și solidaritatea noastră la un moment dat. Pentru aceasta, un oraș ca municipiul nostru își poate permite să aloce o sumă de bani pentru a evita ajungerea în stare de marginalizare social sau de a-i ajuta pe cei care sunt într-o stare grea și să poată ieși din această situație”, a declarat primarul Emil Boc.

Primăria Cluj-Napoca va subvenționa plata chiriei pentru o perioadă de până la 12 luni, cu posibilitatea de prelungire până la 24 de luni. Suma subvenționată de administrația publică locală este de până la 300 de euro sau, în unele cazuri, 100%. Concret, Primăria va ajuta persoanele defavorizate cu sume cuprinse între 900 și 1.400 lei.

Potrivit proiectului de hotărâre, următoarele categorii sociale vor beneficia de subvenționarea chiriei:

 - tinerii în vârstă de până la 26 de ani, persoane singure, proveniți din structurile rezidențiale ale DGASPC Cluj de pe raza municipiului Cluj-Napoca care au venit lunar de până la 1500 lei

 - persoanele singure și familiile cu domiciliul/reședința pe raza municipiului Cluj-Napoca aflate în evidența Direcției de Asistență Socială care în urma evaluării de specialitate pot fi încadrate în categoria persoanelor marginalizate social sau în categoria persoanelor aflate în risc de marginalizare socială (cu un venit net lunar/membru de familie de până la 783 lei, respectiv de până la 1082 lei pentru persoana singură)

 - victimele violenței domestice care se află în evidențele serviciilor de specialitate și care locuiesc efectiv pe raza municipiului Cluj-Napoca, precum și cele care au beneficiat de servicii în adăposturi destinate acestei categorii sociale și care nu beneficiază de alt sprijin locativ din partea statului sau a unor ONG-uri, care au un venit lunar/membru de familie de până la 1500 lei

Potrivit proiectului de hotărâre, persoanele care solicit ajutor de la Primărie, trebuie să îndeplinească și următoarele condiții:

-solicitantul trebuie să aibă domiciliul în Cluj-Napoca de minim 36 de luni;

-solicitantul și oricare membru al familiei nu are în proprietate locuință;

-solicitantul, precum și oricare membru al familiei nu are în folosință o locuință din fondul locativ al Primăriei Cluj-Napoca;

-solicitantul, precum și oricare alt membru al familiei nu a înstrăinat o locuință în ultimii 10 ani;

-solicitantul, precum oricare alt membru al familiei nu a beneficiat de sprijinul statului în credite pentru închiriere/construire de locuință.

Comentarii

geo

13.02.2018 09:31

Super tare. Pana cand trebuie sa suporte platitorul de taxe asa ceva? Sa mearga naibii toti rromii la munca!!!

Emil

14.02.2018 08:33

 Sunt curios , cati tineri indeplinesc conditiile puse ? Unde vor primi locuintele pt. inchiriat?Vor cauta singuri locuintele ?

Jurj Aurel

15.02.2018 10:49

După ce îi ajutați pentru că nu merită ăștia din Patarât să fie ajutați.
Lăsați să muncească nu sa cecerșească milă altuia.

Adauga comentariu