Royal Dance Academy CCS, singura școală privată de dans și actorie din Cluj-Napoca pentru persoane cu deficiențe, îi ajută pe cei aflați în nevoie

Royal Dance Academy CCS este singura școală privată de dans și actorie din Cluj-Napoca și unica din România cu secție de terapie prin balet, respectiv cursuri de balet pentru persoane cu deficiențe fizice și psihice. A luat ființă în toamna anului 2018 și a luat cu asalt lumea artistică bucurându-se de succes atât pe plan național cât și internațional.

În mai puțin de un an de activitate, trupa Royal Dance Academy CCS a fost implicată în două proiecte internaționale, a obținut premii importante în compețiții de renume la nivel național, precum și o bursă de studii în San Giorgio.

Pe plan local artiștii școlii au avut parte de spectacole pe scene mari ale Clujului, colaborând cu diferite instituții, cum ar fi Casa de Cultură a Studenților, Opera Maghiară de Stat, Opera Națională Română și Academia de Muzică “Gh. Dima”.

dans

“Știm că a fi profesor nu înseamnă doar a preda o anumită materie, în cazul nostru dans, ci și a insufla anumite valori și a crea noi generații, ghidate după principii corecte. Astfel încât, elevii noștri sunt și voluntari în diferite campanii umanitare. Am organizat spectacole cu scopul strângerii de fonduri pentru anumite cauze și am dansat cu toții pentru îndeplinirea scopurilor noastre. Recent, am contribuit la achiziționarea unei ambulanțe pentru SMURD, proiect inițiat de către Asociația Beard Brothers, unde ne-am adus aportul prin spectacolul “1.12 Dance For Life”. Alteori banii din spectacole s-au donat către Spitalele de Arși din București, către persoane aflate la nevoie ori către diferite Asociații din Cluj-Napoca”, au spus reprezentanții școlii.

dans

Trupa este formată din dansatori profesioniști de toate vârstele, cu o tehnică bine consolidată având la bază dansul clasic. Pe scenă, artiștii trupei dansează stiluri de dans foarte variate, precum balet, dans contemporan, dans acrobatic, etc.

dans

“Cu fiecare apariție scenică încercăm să transmitem un mesaj cu impact emoțional și social. De asemenea, încercăm să încurajăm procesul de incluziune socială și la nivel artistic, astfel încât trupele noastre sunt formate din copii tipici, persoane cu dizabilități, copii din centre de plasament, care împart cu mândrie scena în cadrul spectacolelor noastre! Activitatea noastră se desfășoară la Casa de Cultură a Studenților din Cluj-Napoca, instituție ce ne susține în realizarea proiectelor noastre”, au declarat reprezentanții Royal Dance Academy CCS.

Pentru toată activitatea și pentru implicarea în proiecte caritabile, acordăm Jos Pălăria școlii Royal Dance Academy CCS.

dans

Adauga comentariu