Cooltura

Romeo și Julieta – o tragedie cu happy-end la Teatrul Național Cluj

Romeo și Julieta, varianta pusă în scenă la Teatrul Național Cluj, este o adaptare după celebra tragedie a lui Shakespeare, care respectă întocmai intriga, povestea imaginată de marele dramaturg, dar care schimbă cadrul în care se petrece povestea de iubire.

A fost modificat în mod nereușit și neinspirat neesențialul, dar a fost păstrat în mod reușit și inspirat esențialul. 

Pe de-o parte, regizorul, Tudor Lucanu, a transformat „Romeo și Julieta” într-o rivalitate futilă între două clanuri de croitori, dar, pe de altă parte, a reușit să dea viață electrizantă iubirii dintre cei doi amorezi, în așa fel încât sentimentul a ajuns și în sală, în inimile spectatorilor.

La ridicarea cortinei, decorul împânzit de manechine, de stative cu suluri de materiale de diferite culori, de mașini de cusut așezate simetric, toate asezonate cu zgomote de foarfeci de croitorie, forfecate amenințător, sfidător, între „combatanții” din cele două ateliere rivale, așezate simetric, creează o impresie de reducere a scenariului dramatic, prin banala scenografie, la prozaic și insignifiant. 

Din fericire, însă, pe măsură ce curgerea piesei înaintează, spațiul în care se desfășoară aceasta ajunge să nu mai conteze, pentru că replicile împrumută mult din farmecul stihurilor lui Shakespeare, armonios îmbinate cu vorbirea modernă (o sursă a umorului piesei), pentru că trama respectă textul original, iar atitudinea și jocul actorilor păstrează o mare parte din atmosfera de epocă, condimentată doar atât cât se cuvine cu specificul zilelor noastre, care face piesa perfect digerabilă de spectatorul modern.

Spațiul de joc circumscris unor ateliere de croitorie are totuși și un avantaj, care permite transformarea acestei tragedii într-una, în mod paradoxal, cu happy-end: de fiecare dată când personajele se duelează (nu cu spada, ci cu foarfeca), atunci când unul dintre adversari moare, cade câte-un manechin la pământ, simbolizând moartea trupului, iar actorul rămâne în picioare, devenind sufletul, care se ascunde după perdeaua translucidă, după trena unor manechine-decor, suspendate deasupra tuturor.

În acest fel, la final, după ce manechinul – trup al lui Romeo cade răpus de otravă, sufletul său rămâne în picioare, iar după ce și Julieta își înjunghie deznădăjduită trupul-manechin, corpurile-suflete ale celor doi îndrăgostiți, jucate de cei doi actori, se reîntâlnesc, îmbrățișându-se aievea, pentru a-și împlini iubirea, în mod fericit, dincolo de moarte. 

Piesa, care are o durată de două ore neplictisitoare și jumătate, este, cu siguranță, o reușită, care izbutește la final să ridice sala în picioare.

„Romeo și Julieta” va fi o reușită și mai mare, în viitoarea stagiune, la toamnă, când se va putea juca în condiții omenești, pentru că acum, pe caniculă (în Sala Mare a Teatrului Național Cluj lipsește atât aerul condiționat, cât și cel necondiționat), actorii au trebuit să facă un efort de anduranță supraomenesc, ceea ce a însemnat și stângăcii, perfect de înțeles la o temperatură la care era dificil chiar și să-i urmărești de pe scaun. 

Cu toate acestea, Sânziana Tarța (Julieta) și Matei Rotaru (Romeo) au reușit două roluri pline de grație și de farmec, întrupând o poveste de iubire savuroasă, un sentiment care se răspândea în sală sub formă de catharsis și de fiori lăuntrici. Ovidiu Crișan, în rolul lui Capulet, a făcut un alt mare rol, care i s-a potrivit ca o mănușă, atât în ipostazele serioase, cât și în postura amuzantă în care, la party-ul pe muzică de club, la care s-au întâlnit cei doi îndrăgostiți, el era un fel de DJ, cocoțat deasupra dansatorilor, dansând hilar pe ritmul muzicii. Și obișnuita aroganță a lui Sorin Leoveanu, de data aceasta, s-a integrat perfect în ansamblul piesei și a dat savoare personajului Mercuțio. 

De altfel, toate personajele au reușit să îmbine perfect seriozitatea cu ironizarea propriului rol, demnitatea clasică cu amuzamentul contemporan, Romeo și Julieta Naționalului clujean devenind astfel o tragi-comedie modernă, două ore și jumătate de deliciu teatral, o piesă ce mai are încă nevoie de retușuri, în ceea ce privește scenografia și jocul actorilor, care vor fi probabil efectuate pe parcurs, până la viitoarele reprezentații, unele, cu siguranță, de văzut și de aplaudat.

Foto: Nicu Cherciu, Teatrul Național Cluj

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *