Editorial

Românul, moartea costaricanilor

Un român este suspect de moartea a 48 de oameni, în Costa Rica. Cum se presupune că i-a omorât? Cu alcool. Cu ce, bă? CU ALCOOL! Acuma, să nu vă imaginați că i-a îmbătat până au căzut sub masă. Deși, probabil unii dintre ei au căzut. I-ar fi omorât cu alcool contaminat cu metanol.

„Guaro este un lichior produs prin distilarea trestiei de zahăr, dar în țările din America Latină e folosit ca termen generic pentru orice fel de lichior. Băutura e incoloră și clară.”, scrie libertatea.ro.

În primul rând, ce oameni sunt ăia care beau lichior? S-a dus al nostru acolo, a văzut ce poșircă beau ăia și a zis să le facă o băutură nițel mai tare. Problema e că lichiorul produs de român a dezvoltat niște metanol, dar astea sunt detalii. Dă-i unui moldovean să bea metanol și va râgâi după.

Să ne amintim de un caz din mai 2020, dintr-o comună din Iași. Primăria distribuie gratuit spirt, să se dezinfecteze oamenii în pandemie. Ce nu știa Primăria e că spirtul era contrafăcut. Iar în Moldova spirtul nu e folosit doar la dezinfectare. Așa că oamenii l-au băut, așa contrafăcut cum era. Că nu există somelieri de spirt, să-l pună într-un pahar, să-l aereze, să-l amușine, să-l guste și să spună dacă a fost un an bun pentru spirt sau nu.

17 oameni au murit după ce au băut spirtul contrafăcut, dar unul a supraviețuit. Acesta a declarat că dintr-o jumătate de litru de spirt și-a făcut patru litri de băutură, diluată cu apă. Citez din acest erou național: „De la Primărie mi-au dat o plasă cu o sticlă de spirt și mai multe lucruri pentru protecție în perioada asta. Eu seara am băut o jumătate de litru de rachiu. Când am terminat rachiul, am pus mâna pe sticla de spirt și am amestecat-o cu apă. Patru litri am făcut. I-am tot dat, i-am tot dat și am băut tot până spre dimineață. Dimineața eram treaz, am fost supărat că nu m-am îmbătat. Eu asta am vrut, să mă îmbăt!”, a declarat Teodor Sasu, 58 de ani, din satul Onești, comuna Plugari, județul Iași.

Ăsta moldovean adevărat! Păi ăsta îți bea și lichior cu metanol fără să clipească, nu ca firavii ăia de costaricani.

Libertatea mai scrie următoarele despre subiectul românului din Costa Rica: „În acest caz, persoana anchetată a fost un bărbat de 54 de ani pe nume Rădulescu, și potrivit Tribunalului Electoral Suprem , acesta a primit cetățenia costaricană prin naturalizare, întrucât în august 2010 s-a căsătorit cu o localnică, de care a divorțat doi ani mai târziu.

Ancheta în care a apărut Rădulescu a fost deschisă pe 13 octombrie 2020, când șase bărbați și o femeie care locuiau în Ciudadela La Carpio, în La Uruca, San José, au murit după ce au consumat lichior contaminat cu metanol.

În zilele următoare, decesele cauzate de alcool s-au înmulțit și, pe 23 octombrie anul trecut, Poliția Judiciară a percheziționat casa românului din Granadilla, unde a confiscat 15.378 de sticle, care conțineau alcool cu metanol.

Unitatea de supraveghere a sănătății din Ministerul Sănătății a înregistrat, până la 17 decembrie a anului precedent, un total de 48 de decese în țară legate de consumul de metanol. Au fost 41 de bărbați și șapte femei, cu un interval de vârstă cuprins între 23 și 82 de ani. În cursul lunii ianuarie a acestui an au fost înregistrate decesele a cinci locuitori din Upala și patru din San Pablo de Heredia, legate de consumul de alcool contaminat cu metanol.”

Din păcate pentru autoritățile costaricane, nu-l mai pot ancheta pe român pentru că acesta a decedat. Nu de la alcoolul pe care l-a produs, ci din cauze naturale. Și asta e o ironie românească de toată frumusețea: a omorât 48 de oameni cu alcool, dar el a murit de moarte bună. Să mai ziceți că nu există un Dumnezeu al alcoolicilor, care veghează și protejează!

Deci, în meciul cu alcool de proastă calitate, România conduce Costa Rica cu 1 la 48. Un moldovean viu, după ce a băut spirt contrafăcut, și 48 de costaricani morți, după ce au băut lichior cu metanol. E clar, n-are cum să ne bată nimeni la băut!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *