România, țara lu` ”Protest din orice, socializare să fie”

Când românu’ se plictisește, merge la proteste. A trecut vremea ieșirii cu prietenii la bere. Azi, românul socializează prin cea mai nouă modă a secolului, protestul.

Cum ajung clujenii prin piețe când se plictisesc? Ad-hoc și fără nicio organizare concretă. Cu ochii în ecrane, vânează motive, subiecte, atrocități pe care apoi să le expună în spațiul public aruncând pe bază de repede un eveniment pe Facebook și gata, protestul s-a făcut.

În ultimele zile, Clujul a primit două palme. Au fost mai multe, dar ne raportăm doar la istoria recentă. Vineri, cu surle și trâmbițe, susținătorii Roșia Montană au ieșit cu mic cu mare în piața Unirii să protesteze împotriva faptului că dosarul de includere în patrimoniul UNESCO a fost retras de Guvernul Dăncilă. Vorba vine protest... mai degrabă o pseudo-adunare de 25 de persoane care s-au strans la o vorbă, o glumiță, apoi așa cum au venit, au și plecat, câteva ore mai târziu. Nici măcar jandarmii aflați la datorie nu au fost mișcați de ”numărul impresionant” de protestatari. Și pe bună dreptate. Desigur, vineri a fost o zi mare pentru Cluj. După o ploaie de 20 de minute, mai multe străzi s-au inundat la propriu iar în unele locuri apa a ajuns până la genunchi. Cu toate astea, Clujenii au fost mai preocupați să își vadă de ale lor, unii să protesteze pentru Roșia Montană, alții să se pregătească pentru weekendul mitingurilor iar cei mai mulți pur și simplu să își organizeze o banală escapadă de sfârșit de săptămână, departe de problemele importante ale Clujului. De canalizarea care a făcut prăpăd nu s-a legat nimeni. Și doar de ce s o facă? Lasă că dacă se mai întâmplă, vin jandarmii și ne salvează.

O zi mai târziu, sâmbătă, la fel de ad-hoc și la fel de pe nepusă masă, 14 tineri au ieșit pe Eroilor să protesteze împotriva "violatorilor din Vaslui". O acțiune demnă de lăudat dacă ea ar fi avut vreun ecou în Cluj sau chiar și în țară. Ori să organizezi un protest de pe o zi pe alta, acesta nu poate deveni decât un eșec sau, în cel mai bun caz, să nu fie băgat în seamă. Dovada? Nimeni nu a știut că se protestează în Cluj, doar toți erau preocupați de LGBT-iștii din București, de autocarele PSD-iștilor, de ce au să facă vei de la #Rezist.

Sâmbătă a trecut, oamenii au protestat, azi ne așteaptă o zi însorită, plină de evenimente chill, doar după atâtea ieșiri în stradă mai trebuie să ne și odihnim. Problemele, în schimb, au rămas. Spitalele din Cluj ce stau să se dărâme pe bolnavi sunt tot acolo. Bacteriile nosocomiale mișună în continuare cu tupeu prin saloane, autostrăzile rămân la fel de neconstruite, străzile la fel de înghițite de gropi si asfalt de proastă calitate. Nu mai vorbim de cele mai arzătoare probleme (la propriu și la figurat), o rampă de deșeuri la Pata Rât: infectă de la atâta de nepăsare și un lac de levigat azvârlit pe pârâul Zăpodie și de care nimănui din societatea civilă nu îi pasă. Mai punem pe lângă astea o administrație incompetentă, abuzurile administrative, mafiile din spitale - și avem tabloul complet al problemelor pe care le vedem cu toții, dar pentru care nu ieșim în stradă pentru că avem alte priorități, priorități fără ecou ce expun niște probleme de care au auzit puțini și de care le pasă doar unui număr mic de oameni.

În orașul delăsării și nepăsării, încercăm să atragem atenția unor probleme care nu ne privesc în mod direct. În orașul nimănui, în care nu ne pasă nici măcar de problemele noastre, sperăm să strângem sute de protestatari pentru cauze cel puțin secundare traiului nostru. La asta se rezumă Clujul celor care au transformat protestele în cea mai nouă formă de socializare. Riscul cel mai mare la care ne expunem, e să o pățim ca în povestea cu lupul. Noi tot strigăm, tot strigăm iar când ne vom hotărî în sfârșit să strigăm cu adevărat, nu vom mai avea legitimitate socială și nimeni nu ne va mai băga în seamă. Pentru că pe atunci, protestele vor fi devenind ceva atât de banal, încât lumea nici nu se va mai sinchisi să citească ce scrie pe pancarde.

Poate ar fi bine să aruncăm o privire spre țările mai răsărite unde protestele se organizează riguros, cu o logistică bine-definită, unde se investește timp mult în promovare și unde indiferent de cauză se adună mii, zeci, sute de mii de oameni. Sau poate, mai ușor, ar fi mai bine să privim în propria ogradă, să observăm până la urmă panta penibilității pe care ne scurgem încet dar sigur.

Comentarii

giu

10.06.2018 12:42

cum mi-o trag cu mama puteti viziona accesand IP: 78.97.171.166

Adauga comentariu