Sunt Alexandra. Sunt româncă get beget, născută în Moldova și aclimatizată în Transilvania.
Sunt îndrăgostită de gusturi, texturi, arome. Sunt îndrăgostită de toate mirosurile bucătăriei românești, mai mult sau mai puțin tradiționale, care a adunat ce era mai bun și mai apetisant de la toate culturile care au trecut pe aici. Apoi am adus și am adaptat alte și alte rețete.
Turcii au dolmas? La naiba, noi avem sarmale. Le-am pus și ciolan afumat, și crengi de cimbru, unii le stropesc cu borș. Dar nicăieri în lume nu miroase în vreo casă așa de bine ca într-una românească în care se fac sarmale la foc domol, în ler.
Îți moare un om drag? Faci o cruce mare, spui Dumnezeu să-l ierte și mormăi doar lucruri frumoase, ca, deh, despre morți numai de bine, în timp ce savurezi coliva cu arpacaș dulce, nucă și rom.
Ca borșul fierbinte, moldovenesc, cu crenguțe de vișin, leuștean și pătrunjel proaspăt, tocat nu mai e nicio fiertură în toată lumea asta.
Iar supa de găină, cu taieței uscați pe sobă, e medicament, și pentru trup, și pentru suflet.
Bulzul românesc bate le mălaiul gol orice polentă. Și cu tot respectul pentru vegetarieni și pentru alegerile lor, barbarul obicei de anihilare a grohăitorului din coteț, cu sau fără asomatizare, se lasă cu pomana porcului. Pfff… ce ospăț!
Ciolomada! Mai contează de unde-i împrumutat termenul? E acreala cea mai complexă și versatilă, pe care fiecare familie o poate personaliza și care completează pireul de duminică. Bine, și varza murată, și castraveții acri își fac treaba și umplu cămările gospodinelor.
Francezii, specialiști în patiserie, nu pot innobila un croissant așa cum poate umple o moldoveancă o poale-n brâu cu brânză dulce, ori o dobrogeancă plăcinta specifică. Iar creme brulee sau flan sunt aproape la fel de bune ca o cremă de zahar ars, făcută fix în cratiță, într-o duminică după-amiază leneșă, cu esența de vanilie din sticluță, nu cu semințe din păstaie.
Iar spaniolii și italienii, care pușcă de sănătate cu dieta lor mediteraneană, s-ar bate pe o saramură de pește ca-n Dobrogea.
Am ajuns și pe alte meleaguri, sunt o gurmandă mai mult sau mai puțin rafinată, dar bucate mai ispititoare ca-n România mea… mai rar.
La mulți ani, România!