România este țara în care ”toți sunt hoți, numai eu nu”

De aici trebuie să pornim atunci când începem să “judecăm”: orice asociație, orice uniune, socială, economică sau politică, este făcută în primul rând în beneficiul celor care o înființează. Dar cât de mult ne place nouă să-i urâm pe acești “băieţi deştepţi”…

Da, îi urâm justificat, că sunt “privilegiați” și fură organizat, încălcând din mers (sau schimbând după plac), regulile jocului. E un pas imens pentru sănătatea ta morală să conștientizezi că ura și înjurăturile exprimă neputnța personală. Urletul nu este argument. E slăbiciune. La fel și îmjurătura. Dar asta este o altă poveste. Vă las să vi-o spuneți singuri.

Pentru liniștea personală, trebuie să știți nu numai că fenomenul “băieţilor deştepţi” este universal, dar și că ei au existat dintotdeauna – oportunismul acestora și apartenența la grup făcând selecția naturală a liderilor. Că România, azi, are “băieţi deştepţi” cam stupizi și agramați, este doar o părere – afișul filmului și atât.

Poate ați uitat, dar România, în 1989, a trecut printr-o răsturnare economică care a provocat o redistribuire a avuției naționale, nu (după cum ne mai alintăm noi), printr-o Revoluție. Acea avuție națională care a mai fost o dată redistribuită, în suta de ani în care ne străduim să devenim națiune, la începutul anilor ’50. Ca și atunci, au beneficat de această redistribuire doar cei care au știut că ea există și au știut cum, când și de ce să-și dea legile necesare pentru a pune mâna pe ea. Vorbim și în 1989, ca și în anii ’50, de privilegii luate cu japca prin apartenența la grup. Față de anii ’50, cârdășia politico-economică din anii ’90 a fost mai deșănțată - din acest punct de vedere, al însușirii pe criterii de apartenență a “bunului întregului popor”, propovăduind, de ochii lumii, egalitarismul, socialismul cu față umană șamd. Averea “poporului” s-a dat “băieţilor deştepţi” pentru salam și “Colă” din Ungaria, televizoare color și mașini second-hand din Jermănica, ginși și aur din Turcia, portocale și banane la liber.

Rețineți: singura posibilitate de a fi părtaș la noua redistribuire a fost apartenenţa la marea familie a foștilor. Oligarhii noștri, securiști au ba, cu toții “băieţi deştepţi”, sunt foștii directori (de la Editura Tehnică la Direcțiile din Securitate, bănci, intreprinderi, IAS-uri, CAP-uri, Comerți Interior și Exterior șamd) și rețelele lor.

Oligarhia înseamnă câteva familii cu proprietăți private majore și capital și restul celor care trăiesc dintr-un salariu și ce mai chivernisesc pe lângă acesta. Aici se ajunge doar prin mijloace semi-legale, corupție, mecanisme legislative şi financiare, antidemocratice, contrare intereselor marii majorităţi a populaţiei şi favorabile minorităţii oligarhice.

Vă spun ceva nume ca: John Astor, Andrew Carnegie, John W. Gates, J. P. Morgan, John D. Rockefeller, Cornelius Vanderbilt? Toți au fost baroni ai capitalsmului: tâlhari de capitalul mare. Cu Plicul și Interesul într-o mână și cu Biblia în cealaltă. Astăzi sunt nume de fundații de binefacere și patroni ai artelor.

A fi “băiat deştept” în afaceri sălbatice înseamnă a captura și jefui bogății care nu aparțin nimănui – și ce mai al nimănui poate fi ceva despre care majoitatea habar nu are că există (așa cum s-a întâmplat în anii ’90)? Un fel de “ce-am găsit al meu să fie”... I-a mai întrebat ceva cineva pe amerindieni cum s-a consolidat capitalismul american? Dar pe cei pe bunurile cărora “s-au bazat” să-și facă acumulare de capital englezii, portughezii, spaniolii, belgienii, nemții, japonezii, olandezii șamd?

După ce nu-i mai întreabă nimeni “cum au făcut primul milion”, ologarhii se umanizează, devin “băieţi deştepţi”. Dar un lucru rămâne în picioare (indiferent despre care capital vorbim): legătura dintre “băieţii deştepţi” de pretutindeni și politicul – la fel de semnificativ, fie că vorbim despre România, pe față, cu banii pe masă, fie ca la alții care au avut timp să se mai cizeleze: subtil, prin contribuții indirecte. Așa că, rețineți: “băieţii deştepţi” sunt identici, indiferent din ce secol sau parte a planetei ar veni

Așa că nu vă mai întrebați cât de egali cu “băieţi deştepţi” sunteți în fața “Statului” – nu sunteți. Partea proastă este că, indiferent pe cine vă gândiți că o schimbați cu cine, deja este cu 30 de ani prea târziu.

Habar nu aveți ce v-a lovit în Decembrie 1989…

Legile care s-au dat, îndecembrie 1989, au fost date în interesul celor care au știut să se împroprietărească cu “bunul întregului popor” – acela rezultat din din jefuirea sistematică, timp de 50 de ani, a acestul întreg popor, minus “băieții deștepți”. România socială, politică și economică este un zigurat pe ale cărui platforme superioare s-au cățărat aceștia folosindu-se de Legi ca de niște scări – scări pe care, după ce s-au folosit de ele, le-au retras, să nu cumva să mai încerce vreun alt deștept care nu face parte din gașcă să se cațere lângă ei.

Ei, “băieții deștepți” acolo sus, noi, la bază, gașca lui “n-am, îmi trebuie, dă-mi”, gașca celor care trăiesc din făcutul de masterate și doctorate inutile, identică cu gașca celor care stau la crâșmă cu apa până-n dinți și înjură Guvernul că nu le trimite Armata și Jandarmeria să le scoată cocioabele de sub viituri (șamd).

BIBLIOGRAFIE:

Decretul lege nr.1 din 26 decembrie 1989, articolul 6, abroga legea participării cu părţi sociale a oamenilor muncii la avuţia naţională, cu restituirea sumelor depuse timp de 3 ani. Sumele au fost date salariaţilor în numai câteva luni. Rațiunile acestei “fieste” de tip Petre Roman au fost de natură electorală dar, mai ales economică. CFSN devenea “tătucul” iubitor și grijuliu pe care poporul român nu-l mai avusese din 1978-80 (ani în care Ceaușescu s-a hotărât să plătească datoriile României pe spinarea românilor, reducând consumul până la absurd), iar poporul a fost „eliberat” să-și astâmpere foamea de consum. Treziți cu bani “ușori” în buzunare, românii au făcut ce au știut mai bine: au cântat și au dansat – au alimentat consumismul. De acest lucru au profitat noii „oameni de afaceri”, cei care “și-au vândut televizorul color” pentru a dezvolta comerț din portbagajul Daciilor personale – un comerț fără vamă, fără taxe, fără accize. Şi aceştia, descurcăreţi, vor importa, în primele 3 luni din 1990: citrice de 232 milioane dolari, televizoare color de jumătate de miliard de dolari, salam unguresc, blugi turcești, cola, kiwi și fanta din Tombuctu Tobago șamd (alții, și mai descurcăreți, au recuperat creanțe ale Statului Român, fost socialist, de prin te miri ce țări – deh, informația face Puterea). Văzând atâta consum și atâta devalizare a avuției naționale – totul în ritm de “libertate, egalitate, fraternitate”, cum să nu exclame Silviu Brucan: “stupid peoples!”?

Decretul lege nr. 9 din 31 decembrie 1989, a abrogat legea cu privire la regimul juridic al terenurilor fără construcţii din perimetrul construibil al municipiilor şi oraşelor. Iată cum s-au trezit viitorii “imobiliari” cu căcălău de teren în intravilan și cu nici o lege care să reglementze situația acestuia. Proprietatea era “un moft” – așa declara președintele Ion Ilici Iliescu, deci nu se punea problema lui „restitutio in integrum” ci doar la „nu ne vindem Țara”, așa că: s-a dat drumul la încă o rundă de îmfruptare din avuția publică. Cu această lege, s-a dat undă verde construcţiilor private din Bucureşti şi marile oraşe, din staţiuni și zone turistice. S-a dat undă verde celor care aveau câte un capăt de pășune în Cocomârla de Deal să facă schimb “legal” cu Statul și să obțină, la schimb, teren în intra-vilan. Normal, „Statul” avea o nevoie stringentă de terenul cu bălării din Cocomârla, drept pentru care l-a și evaluat la un preț “corect” de 10-20 de ori mai mare decât cel din intra-vilan. Prin urmare, despăgubirea a fost și ea pe măsură – adică “corectă”. S-a construit, rapid şi prost, fără nici un fel de logică şi, din închirieri sau vânzări, s-au făcut bani mulţi şi buni, legal chiar, cu ajutorul unui stat grijuliu cu favoriţii săi.

Dar, să nu rămână pe drumuri bătăușii, torționarii și ciripitorii sistemului, sau, Doamne ferește!, să dea vreunul socoteală vreodată pentru faptele sale trecute (și să strice lanțul amintirilor prin destăinuiri concrete), în 4 ianuarie 1990, CFSN a emis Decretul-lege nr 3 prin care, potrivit articolului 2: „Se amnistiază infracţiunile pentru care Codul penal sau legile speciale prevăd o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani sau amenda”. „Din acest motiv, în privinţa persoanelor vinovate, va fi dispusă neînceperea urmăririi penale, avându-se totodată în vedere că şi răspunderea penală este prescrisă (art. 122 alin. 1 lit. d C.P.)” - Rechizitoriul Procuraturii Militare din 29 mai 1998.

Deci, s-au amnistiat exact faptele pentru care s-a tot strigat ulterior că se vrea o Lege a lustrației. Toţi acei miliţieni şi securişti care au arestat, bătut şi umilit (la așa-zisa Revoluție sau înainte de aceasta) au scăpat nepedepsiţi şi nici nu există şansa de a fi pedepsiţi vreodată. Culmea ironiei este că, aruncându-le momeala articolului 1: „Se amnistiază infracţiunile politice prevăzute în Codul Penal şi în legile speciale săvârşite după data de 30 decembrie 1947. (…)”, s-a ajuns la situaţia în care victimele, fără ştirea lor, şi-au iertat torţionarii. Aşa au ajuns foştii miliţieni şi securişti, ca, în loc să suporte rigorile legii pentru faptele comise, să devină „luptători cu merite deosebite în Revoluţia din 21 decembrie 1989″… Datorită acestui Decret – Lege nu au putut fi condamnaţi acei indivizi care, confundând bastonul cu stiloul, au anchetat şi s-au purtat în afara legii cu manifestanţii; victimele şi-au „iertat” torţionarii” în necunoaştere de cauză – acum, aceste victime, blamează Justiţia că nu-i anchetează şi nu-i pedepseşte pe torţionari: de tot plânsul, nu?

Decretul 12 din 2 ianuarie 1990, îl numește pe Vasile Voloşeniuc în funcţia de preşedinte al Băncii Române de Comerţ Exterior (BRCE). BRCE (Bancorex, pentru cunoscători), va fi elementul cheie în jaful postdecembrist. Voloşeniuc mai ocupase această funcţie şi în epoca Ceausescu, între anii 1970 şi 1981, fiind unul dintre artizanii primului acord al României cu FMI, cel din 1972. Potrivit informaţiilor din mass-media, nedezminţite niciodată de cei vizaţi, Voloşeniuc a lucrat până la Revoluţie la celebra ICE Dunărea, alături de Gheorghe Crăiniceanu, Dan Pascariu, Monica Tatoiu (da, da – muierea cu tratamentul anti-cancer) și celebrul Dan “Felix” Voiculescu. Crăiniceanu şi Pascariu, cei care aveau să-l secondeze ca vicepreşedinţi pe Voloşeniuc imediat după revoluţie, au avut, ca etape în carieră, stagiile BRCE- ICE Dunărea – c-așa era la băieții care se ocupau de banii țării, motiv pentru care erau trecuți în “structurile” statului. În plus, Crăiniceanu a condus şi Direcţia Valută din Ministerul de Finanţe ceauşist înainte de venirea la Bancorex. După ce au părăsit BRCE-ul postdecembrist, Pascariu a devenit un bancher de renume, Gheorghe Crăiniceanu s-a regăsit între acţionarii şi administratorii firmelor din imperiul lui Dan Voiculescu, iar Voloşeniuc s-a retras și este lăsat în pace (căci îi place iarba și nu behăie). Pe fiul său, Cătălin Voloşeniuc, îl regăsim adesea la Monte Carlo, în Monaco, alături de persoane importante precum Puiu Popoviciu, Dan Fischer, Cristi Burci şi mulţi alţi așa ziși magnaţi români.

Decretul lege din 1 februarie 1990, stabilește cursul de schimb la 21 de lei pentru un dolar SUA, deşi valoarea reală, de piaţă, a dolarului era, la acel moment, de 60 de lei/1 dolar USA şi avea să urce, până spre sfârșitul anului 1990, la 80 de lei/1 dolar USA. Cred că nu mai este cazul să vă dezvolt/descriu cum cei care dispuneau de valuta, oamenii de afaceri cu “grade” sau doar colaboratori ai Securitatii, nomenclaturiştii și interlopii (da, da – alde Gigi și Giovani Becali, alde Irinel Columbeanu șamd) epocii Ceauşescu s-au îmbogăţit peste noapte.

Prin decret lege al CFSN, pe 5 februarie 1990 s-a emis legea iniţiativei private, dar fără metodologia de aplicare a ei. Prima licenţă de firmă privată, solicitată de Dinu Patriciu, pe 6 februarie, a fost eliberată de Primăria Bucureşti abia pe 23 martie 1990. În acest timp, fără legi, fără controale, fără impozite, s-au născut marile averi de mai târziu. Viitorii magnaţi erau aproape necunoscuţi opiniei publice şi operau perfect în anonimat.

La începutul lui 1990 au fost trecute în rezervă 3.500 de cadre ale aparatului Securității Statului. Nu să şomeze, ci să se privatizeze. Un general SRI a declarat că în ‘90 au primit ordin să facă liste cu securişti, dar şi de colaboratori ai Securităţii, cu pregătire şi activităţi economice în perioada comunistă, pentru a fi folosiţi ca pioni în programul de transfer al avuţiei nationale în buzunare private. E vorba de “programul din umbră” conceput de CFSN, care stabilea clar cine şi cum va obţine capitalul, pentru care au fost folosiţi nu doar securişti, ci şi nomenclaturişti sau infractori (poate ați uitat de Sorin Ovidiu Vântu și alții ca el; poate nu înțelegeți de ce este atât de supărat Liviu Dragnea, pe cât de supărat a fost Dinu Patriciu, Dan Voiculescu - pe cât de supărați sunt tot restul “băieților deștepți” care au fost agățați de procurori după ce au mâncat un șorici și o pomană a porcului împreună). Programul a fost devoalat de Alex Mihai Stoenescu în volumul “România postcomunistă” 1989-1991.

Și, revenind la Bancorex, să facem cercul cum s-ar zice, pe 3 februarie 1990, în România s-a dat o nouă lovitură de stat, de data aceasta valutară – Ion Iliescu și gașca lui nu l-au mai împușcat pe Ceaușescu, ci francul (mă rog, dolarul USA). Vorbim despre un „Romaniagate”, descris de către Vladimir Alexe, în volumul „Ion Iliescu, Biografia secretă. Candidatul manciurian”. Concret, peste două miliarde de dolari (2.030 milioane dolari) au fost preluaţi, în mod ilegal, de la Banca Naţională a României (din rezerva valutară a României – între timp ne tot trimiteau să căutăm cai verzi pe pereți: conturile secrete ale lui Ceaușescu, cică!) de către Banca Română de Comerţ Exterior (BRCE), în mandatul tripletei Voloseniuc-Crăiniceanu-Pascariu. Această tripletă, împreună cu Răzvan Temeşan, avea să transfere kintalul de dolari în buzunarele miliardarilor de carton, în firmelor-căpuşă ale ofiţerilor cooptaţi în „Programul din umbră” pentru privazările Capitalismului de Cumetrie, precum și în conturile beneficiarilor de credite preferenţiale din instituţiile de forţă ale statului (Poliție, Jandarmerie, Armată). Deşi, în 1995 si 1996, Curtea de Conturi a sesizat Parchetul şi Parlamentul, nimeni n-a fost pedepsit până azi. Vorbim despre o adevărată lovitură de stat (contra intereselor României), lovitura de stat valutară din 3 februarie 1990, de care Ion Iliescu şi Petre Roman au avut cunoştinţă, chiar au inițiat-o și încurajat-o.

 

Adauga comentariu