Când începem să vorbim despre România educată, nu zicem nimic despre “facultăţile” care au furnizat profesorii din sistem în ultimii 20-25 de ani: de la “Mizil, Făurei, Lehliu Gară…” toate “româno-arabele, româno-americanele” “de zi”, de “fără frecvenţă” și, mai ales, “de la distanţă” – care au scos, pe bani grei, specializări de tipul “ştiinţe”…
Ştiinţele şezutului în facultate pe banii părinţilor. Ştiinţele suptului de bani pentru masterate şi doctorate plagiate la vârste la care nici măcar ştiinţa socotitului pe degete nu s-a finalizat. Tot acest talmeş-balmeş “educaţional” au aruncat în sistemul Educaţiei Naţionale “profesoraşi” care nici măcar cinci-ul de Titularizare nu au fost capabili să şi-l ia.
Dar cărora am avut pretenţia să le cerem să ne “şcoleze” copiii.
Rezultatul? Păi, să vă prezint o imagine în oglinda strâmbă a “educaţiei” din România: dacă în zona urbană numai 20% dintre copii abandonează școala, în zona rurală numai 20% din copii ajung să termine școala.
Cam 58.000 de copii “dispar” anual (cel puţin în ultimii 9 ani) din sistemul de educație din România și nu interesează pe nimeni. L-ați văzut sau l-ați auzit pe președintele Iohannis (şi până la el pe vreun alt preşedinte sau politician, inclusiv dintre ăştia care se dau noi, dar ne vorbesc despre autostrăzi şi desfiinţări de “secţii speciale”, nu de “pensii speciale”), să se intereseze de acest subiect şi să vină cu soluţii (măcar să le caute) la această problemă, care este de siguranță națională?
De la prima autorizare de “româno-arabă”, să-şi poată lua toţi miliţienii doctoratul, Educaţia naţională se zbate în “religiozităţi” băşite de dogme de secolul XVIII – XIX, cu “universităţi”-afaceri-de-famiglie în care se iau examenele doar dând din gură şi care nu produc nici un fel de impact social, ştiinţific sau economic (altul decât şomeri analfabeţi cu masterat şi doctorat).
Facultăţile de trei lulele, trei surcele au rămas cu banii daţi de fraieri, “absolvenţii” cu speranţa angajării la casieria câte unui supermarket sau tăietor-împachetator de şaormă. Meserii frumoase care se puteau face fără a întreţine cu banii părinţilor o şleahtă de impostori “educaţionali”.
Rezultatul “şcolii” româneşti este că o bună parte din tinerii apţi de muncă din România orbecăie prin viaţă în primii ani de “după şcoală”, din job în job, prost spre mai prost plătit, sau la mila părinţilor. Aşa arată eşecul sistemului de învăţământ din România – eşec pentru care ar trebui să-i mulţumim cu cel puţin zece condamnări pe viaţă Abramburicii Andronescu şi celorlalţi “tovarăşi” perindaţi pe la cârma Ministerului Educaţiei şi Învăţământului doar pentru a servi interese clientelare, nu viitorul României!
Datorită lor avem rata de analfabetism funcţional de aproape 50% şi cel mai ridicat grad de abandon şcolar din Europa.
După şase ani de la prima tărăgănare de vorbe pe subiectul României Educate, preşedintele Iohannis a tăiat panglica de inaugurare a proiectului. Şparlamentul l-a aprobat la doar câteva ceasuri de la lansare, că şparlamentarii Puterii întotdeauna sunt extrem de inteligenţi şi degrabă cu mâna ridicată. Au asimilat cele 137 de pagini ale documentului prin puterea minţii şi a “CIP”-ului lui Gates băgat în vaccin…
În toţi cei şase ani care au trecut între timp (dar ce mai contează 6 ani la cei 25-30 de când Educaţia o ia în freză de la politicieni, la fel ca Sănătatea, Justiţia şamd?), “şcoala” românească a produs, an de an, sute de mii de şomeri sau forţă de muncă necalificată şi calificată (dar cu diplome de BAC, masterate şi doctorate) pentru Germania, Spania, Italia şi Marea Britanie. La 99 de “căpşunari” s-a produs şi un absolvent de valoare. Dar nu pentru România, că a luat calea bejaniei – spre locuri în care valoarea sa e recunoscută, nu să muncească sub vreun imbecil numit politic, ca “acasă”.
Succesul actului educaţional este inserţia tinerilor pe piaţa forţei de muncă.
Ori asta nu s-a întâmplat. Că banii trebuie să ajungă în buzunarele băieţilor „deştepţi” care căpuşează şi Educaţia, nu la “educaţie”.
De la şparlamentari la siniştri, toţi au declarat Educaţia prioritară pentru “dezvoltarea şi viitorul” României. “Totul” pentru Educaţie, dar până la bani. Educaţia este necesară, sublimă, dar primeşte sub 3% din PIB, jumătate din suma asumată, şi un sfert din şcolile din România sunt încălzite cu lemne şi cu buda în curte.
Să se mai înece şi câte un copil în produsul declaraţiilor politice despre “educaţie”.
Şi, gata!