România – Danemarca 0-0. Meci extrem de slab pe Cluj Arena, poate unul dintre cele mai proaste ale Naționalei din preliminariile Campionatului Mondial. Ce a spus Daum

Românii și-au pus mari speranțe în meciul România – Danemarca, de duminică seara de pe Cluj Arena, dar prestația proastă a jucătorilor Naționalei le-a lăsat un gust amar. La finalul celor 90 de minute plus 3 minute de prelungiri, scorul a fost 0-0, dezamăgitor pentru cei aproape 27.000 de suporteri care au venit pe Cluj Arena.

Nici încurajările din tribune, nici gândul la Campionatul Mondial nu i-a motivat pe fotbaliștii echipei naționale, care au avut un joc foarte prost, cu multe ratări și chiar situații în care s-a văzut clar că Tătărușanu trage de timp. De altfel, ambele echipe au jucat la un nivel foarte slab.
Dacă Danemarca are șanse de calificare, șansele României sunt extrem de reduse, care nu a marcat nici un gol în ultimele patru partide (trei oficiale și una amicală).

Antrenorul echipei Naționale, Cristoph Daum a declarat, după meci, că jucătorii au fost motivați, dar nu au reușit să joace bine.

“Trebuia să câștigăm 3 puncte azi, însă am luat doar unul. Am fi avut nevoie de mai mult noroc în prima repriză. Toată lumea a fost motivată să câștige meciul, dar n-am reușit să jucăm bine și în repriza a doua ca în prima. În continuare totul e posibil. Trebuie să-i facem pe jucători să evolueze mai bine. Dacă ne uităm la primele 60 de minute vedem că nu e problema doar că nu am marcat, ci și mentalitatea. Trebuie să jucăm până în minutul 90, nu doar 60 de minute”, a spus Daum.

În grupa E, pe locul I se află Polonia cu 13 puncte, urmată de Muntenegru cu 7 puncte, Danemarca cu 7 puncte, România cu 6 puncte, Armenia cu 6 puncte și Kazahstan cu 2 puncte.

 

 

Adauga comentariu