RIDICOL: Boc îi mulțumește lui Tarcea pentru că a stat cu ochii pe lucrările ÎNTÂRZIATE cu ȘASE ANI ale drumului de 1,6 km din Lomb. Primarul își "dă filme" cu salarii mari pe Dealul Lomb

Drumul de legătură dintre strada Oașului și Dealul Lomb, unde se află Buftea de Cluj și TEAM, trebuia să fie gata de cel puțin șase ani. Abia acum există promisiuni din partea conducerii Primăriei că acest drum va fi finalizat până la finalul anului.

În urmă cu o lună, Emil Boc a ținut să se laude pe Facebook cu „mega-realizarea” referitoare la încheierea lucrărilor anul acesta. De parcă nu era suficient de ridicol anunțul respectiv al primarului, Boc a ținut să apese mai tare pedala accelerației ridicolului în ședința de Consiliu Local de astăzi, când, i-a mulțumit viceprimarului Dan Tarcea pentru că monitorizează lucrările la drumul din Lomb. Adică, acel drum de doar 1,6 kilometri, care trebuia să fie gata în urmă cu șase ani.

Boc i-a și plâns de milă lui Dan Tarcea, care a avut greutăți de neimaginat cu acel drum. Poate greutățile și banii foarte mulți cheltuiți ar fi putut fi evitate dacă s-ar fi ținut cont că pe Dealul Lomb sunt probleme grave cu alunecările de teren, așa cum a arătat studiul geotehnic.

„Până la sfârșitul anului va fi gata drumul Lombului și îi mulțumesc domnului viceprimar Dan Tarcea pentru implicarea constantă și monitorizarea acestui proiect cu toate greutățile pe care le-a avut și nu au fost ușoare. Nu au fost determinate de voință umană, ci pur și simplu de condițiile geotehnice determinate de configurația terenului, dar va fi gata și va relansa și Centrul de Industrii Creative și TEAM-ul, precum și acest Science Campus of Cluj”, a declarat Boc.

Vă reamintim că Primăria vrea să construiască pe Dealul Lomb, lângă Buftea de Cluj – Centrul Regional de Excelență pentru Industrii Creative și Centrul de Sprijinire a Afacerilor – TEAM, un Science Campus, în colaborare cu Universitatea Babeș Bolyai.

Citește și:

Pe Dealul Lomb, afectat de alunecări de teren, Boc vrea încă o serie de clădiri care să stea pe post de decor lângă Buftea de Cluj și TEAM. Nu e de ajuns că a dorit producție de film, acum visează la Science Campus pe 6,5 hectare

În acest context, primarul a vorbit, tot în ședința de astăzi, și despre salariile mai mari pe care le va aduce Science Campus. Dacă se va lucra în același ritm ca la drumul de 1,6 kilometri, poate nepoții nepoților se vor bucura de acele salarii despre care spune Boc.

„Acest proiect vine să confirme dimensiunea de cercetare – inovare a Clujului, acest proiect va aduce următoarele beneficii:

1. salarii mai bine plătite în Cluj-Napoca;

2. va menține tinerii cercetători, resursa umană calificată la Cluj, acasă în România și nu va mai pleca în străinătate pentru că vei avea ocazia să îi oferi infrastructură de cercetare – dezvoltare – inovare și IT de ultimă generație;

3. va atrage bani europeni

4. va dezvolta în continuare profilul Clujului fundamentat pe economia cunoașterii”, a comentat primarul.

Adauga comentariu