Remus Câmpeanu, legenda Universității Cluj, a ajuns bătaia de joc a conducătorilor echipei! Nu mai are unde să locuiască, clubul i-a promis un apartament, însă nimeni nu mai răspunde la telefon

Universitatea Cluj a fost mereu un club special. Special, pentru că a adunat zeci de mii de suporteri în jurul echipei chiar și în Liga a 4-a. Special, pentru că mereu a avut grijă de foștii jucători, foștii antrenori, de gloriile clubului. O familie adevărată, trecând peste clișee și momentele de scăpare ale suporterilor.

Miticul Walter a înțeles acest lucru și în scurta sa perioadă petrecută la Cluj i-a ținut aproape pe Remus Câmpeanu și pe Nicolae Szoboszlay. Pe nea' Remus, cum îi spun fanii, l-am cunoscut în acea perioadă, când i-am cerut o țigară în salonul de la Aeroportul Cluj-Napoca. A scos tacticos un pachet de Rothmans și mi-a întins, fără să clipească, o „pipă”: „Te costă 100 de dolari”, mi-a transmis, șugubăț, fostul mare fundaș. Starea lui era contagioasă, reușea să facă orice om să se simtă bine cu un simplu zâmbet smuls de sub pletele cărunte. 

Am aflat că va ajunge pe drumuri, pentru că aceasta îi este răsplata pentru că a slujit cu mândrie Universitatea întreaga sa viață. L-am sunat, pentru a înțelege ce se întâmplă cu el, după aproape 60 de ani petrecuți în slujba Universității Cluj. Am fost tulburat să găsesc la celălalt capăt al telefonului un om debusolat, un om trist, un om sleit de puteri. Nu mai e nea' Remus pe care îl cunoșteam: „E cumplit ce se întâmplă, vă mulțumesc că sunteți alături de mine. Pe vremea mea nu câștigam bani mulți, eu mai mult eram cu munca nu cu banii. Acum la bătrânețe, abia mă descurc cu pensia. Am locuit într-un apartament primit prin anii 60, când eram fotbalist. Acum, a fost retrocedat și nu am unde să locuiesc”. 

În 2017, când Remus Câmpeanu împlinea 80 de ani, pe site-ul oficial al clubului era publicat următorul mesaj: „A ridicat deasupra capului Cupa României, după finala de poveste cu Dinamo Pitești, din 1965, meci în care a marcat un gol, iar suporterii „Șepcilor roșii” l-au purtat pe brațe la întoarcerea acasă. Și-a dedicat viața unui singur club, Universitatea Cluj, învăţând generaţii întregi de fani, cărora le-a câştigat iubirea şi respectul, ce înseamnă dragostea pentru „U”. Remus Câmpeanu e o legendă, iar astăzi familia Universității îl sărbătorește!”.

Vorbe goale, după cum a dovedit fiul lui Câmpeanu, Romulus. Dacă sunteți fani ai Universității Cluj, veți fi furioși. 

„Așa cum am promis, va prezint personajele principale din serialul “Epopeea Minciunilor”: - Radu Constantea, consilier local in Primăria Cluj, președinte al FC Universitatea Cluj. Din punctul meu de vedere, un personaj controversat. El este cel care l-a chemat pe tatăl meu la ședința de constituire a noii societăți sub a administrarea căreia va funcționa U Cluj in liga IV-a. Și care, cunoscând la data respectiva, toamna anului 2016, situația locativă a tatălui meu, a promis in incinta aulei respective ca FC U prin el, ca președinte, va rezolva o locuința pentru părinții mei. Lumea a aplaudat, toată lumea s-a sărutat și ședința s-a încheiat sub lozinca “U Cluj nu moare!”. Ulterior, cam atât. Am avut cu el circa trei întâlniri, ocazie cu care m-a asigurat mereu ca situația este sub control, clubul va achiziționa un apartament in nume propriu, pe care-l vor da in folosință tatălui meu pe parcursul vieții. Pana aici, totul perfect. Dar situația s-a înrăutățit in Noiembrie-Decembrie 2018, când insistam cu telefoanele întrucât luna mai 2019 era data limita a evacuării părinților mei din casa in care au trăit timp de 60 de ani. M-a asigurat ca pana atunci, vor achiziționa prin credit bancar un apartament in Florești. Chiar ne-a trimis la constructor (prefer sa nu-i spun numele, întrucât acesta este chiar un om de buna credință). Am văzut un apartament intr-un bloc, le-au spus părinților sa-și aleagă, au făcut-o și cam atât. In luna Martie 2019, am încercat sa-l sun in repetate rânduri pe Radu, dar nu mi-a răspuns. Și a venit luna mai, când l-am sunat pe: - Cosmin Irimies, reprezentantul UBB și vicepreședinte al FCU. I-am spus ca tatăl meu impreuna cu mama vor fi evacuați pe data de 19, iar el s-a arătat foarte mirat ca Radu nu a soluționat problema. Apoi, mi s-a spus ca apartamentul respectiv a fost vândut întrucât s-a considerat ca prețul ar fi depășit bugetul alocat pentru așa ceva. Bun. Stimabilul mi-a spus sa găsesc o chirie provizorie pentru părinții mei, pana in Octombrie 2019, pe care o vor suporta ei, pana când se va construi un nou bloc in Florești unde se va găsi un alt apartament. Cu acestea fiind zise, am fost pasat unui alt personaj. - Cantor Bogdan. Când ma gândesc la el, ma apuca rasul. Nu știe nimic, nu poate face nimic, nu știe de chirie, iar in scurt timp nu a mai răspuns la telefon. Punct. Iar in final am fost pasat unui alt personaj. - Tudor Constantea. Dar despre acest episod, revin in curând. Noapte buna și Haide “U”, prieteni”, a scris pe Facebook Romi, cum e supranumit fiul lui Câmpeanu.

În 2017, Remus Câmpeanu era legitimat de către un steward zelos pe Cluj-Arena, asemeni unui câine maidanez. Situația s-a rezolvat doar după ce suporterii din tribuna au „turbat” efectiv și le-au explicat malacilor de la pază și protecție cu cine au de a face. Vina a fost aruncată exclusiv pe umerii firmei de pază, pentru că, nu e așa, clubul îl respectă enorm pe Remus Câmpeanu. După destănuirile triste ale fiului său, nu mai suntem siguri că a fost o simplă întâmplare. 

Universitatea Cluj a avut multe glorii, foști antrenori sau jucători care au rămas în sufletul fanilor. Chiar și așa, printre nume grele ca Zoltan Ivansuc, Aurel Guga, Septimiu Câmpeanu II, Mihai Adam, Nicolae Szoboszlay, Dan Anca (și ar mai fi zeci de enumerat), Remus Câmpeanu (cetățean de onoare al Clujului) este probabil cel mai ușor de recunoscut „produs” al Universității Cluj. „U” Cluj nu moare, însă își uită legendele. 

Foto: Facebook Câmpean Romulus

Adauga comentariu