În politică nu se respectă nici măcar principiile (legile) matematice simple. 1+1 poate să fie egal cu 0.5, cu 0, cu 0.75, cu 1.25 șamd, în nici un caz cu 2. Într-o lume în care se cunoaște la perfecție doar înmulțirea (și nu a pâinilor pentru popor, ci a conturilor personale), nu și împărțirea, în care scăderea este mascată prin sondaje, adunarea (pe care politicienii o stăpânesc numai în nume personal) le joacă feste. De aceea, dacă este problematic să stăpânești rezultatul final al lui 1+1, este absolut imposibil să dai de sigur rezultatul lui 1+1+1+1+1. În politică, rezultatul nu va fi cel al unei adunări, ci cel al unei despărțiri. De aceea avem parte de tot felul de alianțe și fuzionări politice ce pornesc înalte și zgomotoase ca valul ce sparge malul și se îneacă la mal, în nămolul și zoaiele pe care foștii aliați și fuzionați și le flegmează în față.
Acum să vedem cum este, din punctul de vedere al acestor matematici, cu mult dorita regionalizare administrativă pe care o clamează diversele alianțe ale Vestului, Estului, Centrului, Sudului și Nordului, plus diversele combinații dintre acestea.
Să luăm un plaivaz și o hârtie și să calculăm unificările de sinecuri la bugetele locale pe care le-ar presupune această reionalizare. Înseamnă X baroni de județ de la fiecare partid aflat în pită bugetară care își vor duce războiul lor pentru șefie (unde X este cifra de județe care se vor comasa în funcție de cum se propune regionalizarea administrativă – la care, musai se adaugă și UDMR pentru zonele în care ne tot scoatem ochii care am fost primii veniți cam de peste 1000 de ani). Apoi: fiecare dintre ăia X baroni locali au măcar câte Y prieteni puși pe la șefia deconcentratelelor și/sau agențiilor statului. Câți vor fi fiind mulțumiți la finalul regionalizării și câți nemulțumiți – aceasta-i întrebarea? Nasol cu acești potențiali nemulțumiți este faptul că ei reprezintă banii și mâna ieftină de lucru a partidelor din teritoriu. Rezultă că orice partid poate deveni de X de înmulțit cu Y ori mai puțin tentant ca oportunități. Deci, PA membri!
Din practica ultimilor 30 de ani știm cu certitudine că orice câștig pentru România a fost o pierdere pentru politicienii săi. Și invers. Așa că, diminuarea cu X de înmulțit cu Y a sinecurilor de partid și pierderea de adepți în teritoriu pentru politicieni nu va fi de acceptat – în consecință, nici nu veți vedea așa ceva, doar veți auzi gargară politicinistă fix de la cei care au fost în poziția necesară și suficientă pentru a produce, concret, ceea ce clamează acum: regionalizare administrativă, dar nu au aplicat. Nici Boc, nici Cioloș nu sunt mai breji din acest punct de vedere. Mănâncă regionalizare cu polonicul doar de când nu mai sunt premieri. Când erau premieri, făceau ciocul mic și-mpărțeau ciolanul bugetar după cum li se cerea de către baronii lor județeni.
Căci noi trăim într-o ţară organizată. Dar nu după impulsiile de dezvoltare naturală, nici după alinierea la conjuncturile externe, nici după principiile unei democraţii eficiente, nici după legile implacabile ale economiei de piaţă, ci rudimentar electorală (din punct de vedere politic) şi fundamental expusă spolierii sistematice (din punct de vedere economic). Accesul la la resurse se cumpără prin mită electorală per cap de locuitor dependent de ce primește de la cel care promite. Țara este “regionalizată” încă de pe vremea lui Cozmâncă, împărţită „la caroiaj”, fiecare pătrăţel având un responsabil numit conform normelor politicii de cadre. Baronii județeni sunt cei care dictează politicile centrale. Iar partidul care nu „dă” ulei, zahăr, cizme, bani la plic, şepci şi cine ştie ce alte mărunţişuri, nu are nimic de dat şi de promis. Deci, nu există. Există numai starea de complacere a majorității care se declară “scârbită” de politică și care, în ziua votului, se ascunde după fumul grătarelor crezând că așa i-a tras o copită sistemului ticăloșit.