Autorul „Psihologiei poporului român” analizează motivele eşecului şi vine cu soluţii pentru ieşirea din criză și scrie pe blogul personal despre manifestaţiile anti-restricţii: „am văzut şi oameni de bun simţ, aduşi acolo de aroganţa, confuziile şi nepăsarea autorităţilor”.
”Când cei puşi să te apere şi să te sfătuiască fac prostii, evident că te uiţi altundeva, de unde poţi dobândi simplu sensuri/semnificaţii de care ai nevoie în perioade complicate ca aceasta, chiar dacă acestea pot fi conspiraţioniste. Iar asta m-a întristat teribil şi m-a determinat să punctez câteva lucruri care poate ajută şi dau de gândit măcar unora dintre decidenţi.”
Psihologul Daniel Davia a făcut o radiografie a eşecului campaniei de vaccinare:
„La începutul anului 2021, sondajele arătau, în general, că românii erau distribuiţi relativ egal în cele trei categorii: (1) provaccinare; (2) nehotărâţi; (3) antivaccinare. Era, totuşi, un start destul de bun, cu expertiză adecvată, putând ajunge spre 70% vaccinaţi în toamna anului 2021.
Dar apoi cursa a fost catastrofală:
1. Nu a existat un pact politic pentru a lupta cu pandemia. Fiecare dorea ca el să câştige, iar ceilalţi să piardă, asta pe morţii din România. De aceea nici reglementările naţionale privind măsurile nu au putut să fie cele mai riguroase (legi), ci am riscat totul pe hotărâri de guvern, atacabile. Situaţia este agravată nu doar de faptul că nu am putut uni puterea şi opoziţia, ci chiar puterea şi-a pulverizat infantil coaliţia care a instituit-o!
2. Autorităţile au fost/sunt „psihotice” şi nu acceptă că nu sunt vectori de influenţă în România, asta într-o ţară în care datele arată clar că încrederea în autorităţi este la pământ de ani de zile. Ba mai mult, pentru mulţi sunt contramodele! Dar s-au proiectat ca modele principale, generând astfel dezinteres sau chiar reacţii inverse.
3. Autorităţile nu au avut/nu au la rândul lor încredere în oameni. În loc să-i trateze cu empatie şi să le lase marjă pentru liberul arbitru, au mers pe varianta mai dură de convingere (nu educaţie), generând reactanţă psihologică masivă.
4. Autorităţile nu au valorizat comprehensiv nici expertiza ştiinţifică avansată (au mizat pe anumite domenii, ignorând altele – dupa un model biomedical depăşit, în dauna modelului modern bio-psiho-social), nici datele necesare în astfel de situaţii (evidence-based decision). Spre exemplu, foarte grav, au anunţat/au pus constrângeri şi/sau au eliminat constrângeri comportamentale când/cum nu trebuia, pe baza unei psihologii de simţ comun, ca nişte vecine/vecini cu experienţă bogată de viaţă (vezi relaxările pentru vara anului 2021 sau planurile pentru toamna anului 2021). Într-adevăr, deşi experţii UBB au arătat scenariul periculos în care vom ajunge în septembrie/octombrie, autorităţile vorbeau de relaxări şi intrarea în normalitate, fără să o condiţioneze de vaccinare (asta într-o ţară care abia atinge 30% procentul de vaccinare!); de ce să te mai vaccinezi în astfel de condiţii? În fine, un alt exemplu recent: cum să nu încurajezi oamenii să creadă conspiraţionist că pandemia este o minciună, când tu elimini pragul de 6/1000 pentru a menţine şcoala deschisă tocmai când pandemia este într-un punct critic? Da, şcolile trebuie ţinute deschise – politica ministerului că şcolile se închid ultimele şi se deschid primele, cu condiţia asigurării sănătăţii, este bună -, dar ministerului trebuia să i se permită să anunţe/să facă asta mai devreme, nu în plină expansiune a pandemiei!; dincolo de argumentele ştiinţifice – care pot fi pro şi contra, poate chiar în favoarea acestei decizii –, este vorba de mesajul psihologic către oameni: între asta şi „jos pandemia”, care este acum diferenţa?
5. Mecanismele psihologice care trebuiau comunicate pentru a pune în practică sfaturile medicale au lipsit sau au fost prost gândite. Cum vrei să schimbi atitudini/comportamente (ex. adaptare la pandemie/vaccinare) fără implicarea specialiştilor în domeniu? Dacă organizaţiile de specialitate ale psihologilor ar fi fost implicate de la început, cred că cea mai mare parte din nehotărâţii din ianuarie era acum provaccinare şi altfel ar arăta astăzi rata de vaccinare şi ţara (mult mai aproape de 70%).”
Rectorul UBB propune şi soluţii:
„Cred că asta este reţeta realistă: (1) pact politic pentru a ataca pandemia; (2) întărirea încrederii bilaterale (autorităţi-oameni); (3) valorizarea comprehensivă a experţilor (organizaţiilor profesionale) şi a datelor ştiinţifice. Cum se pot obţine aceste ingrediente? Pentru punctul 1 iniţiativa trebuie să vină de la preşedintele ţării. Pentru punctul 2 paşii de urmat pot veni de la organizaţiile reprezentative ale psihologilor (Asociaţia Psihologilor din România + Colegiul Psihologilor din România). Pentru punctul 3 trebuie implicate trei componente: medical+psihologic+socio-comunicaţional (inclusiv fonduri pentru a culege date despre bariere/facilitatori etc. în timp real, date care să fundamenteze campaniile/intervenţiile, atât generale, cât şi particularizate pe diverse regiuni). Dacă facem asta, probabil că în decembrie sau la începutul anului viitor situaţia va arăta mai bine. Dacă nu facem asta, poate va fi mai bine, după ce va fi însă mult mai rău!”