Editorial

Rectorul UMF Cluj-Napoca, Anca Buzoianu, ameninţă cu judecata Ziar de Cluj printr-o adresă plină de afirmaţii tendenţioase, care nu reflectă realitatea şi profund ofensatoare

Ziar de Cluj a publicat două materiale privind „bucătăria” relaţională dintre primarul Emil Boc şi rectorul UMF Anca Buzoianu.

Printr-o adresă trimisă în atenţia Ziar de Cluj şi a Redactorului Şef (care poate fi un stimat domn, sau o stimată doamnă, cine a redactat adresa putea avea minima educaţie să se documenteze despre nume şi prenume, inclusiv gen, poate mă simt discriminat), doamna rector Anca Buzoianu le consideră tendenţioase (şi alte bla-bla-uri juridice – dreptul domniei sale) şi-mi cere nici mai mult, nici mai puţin decât să le şterg de pe site-ul Ziar de Cluj (ÎN 48 DE ORE!!!!), sub ameninţarea dării în judecată.

Răspunsul la solicitare este NU!

Şi am să îmi motivez decizia.

În primul material, citându-se afirmaţiile deputatului clujean Emanuel Ungureanu, se arăta cum managerul Spitalului Judeţean de Urgenţă, Petre Şuşcă, a fost zburat din funcţie, vreme de trei ceasuri, la dorinţa rectorului UMF, Anca Buzoianu, dar a fost repus în funcţie la insistenţa primarului Emil Boc.

CITEZ din materialul Război între Boc și Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj pentru șefia Spitalului Județean. Petru Șușca, managerul spitalului, dat jos din funcție și repus după trei ore

„Sursele din interiorul spitalului, citate de deputatul USR Cluj, Emanuel Ungureanu, spun că s-a declanșat un război între Boc, care îl susținea pe Șușca și UMF, care dorea ca Șușca să nu mai fie la cârma Spitalului Județean. Aparent a câștigat universitatea și pentru trei ore Daniel Mureșan a fost numit interimar prin ordin la conducerea spitalului. După trei ore, la presiunile lui Emil Boc și Ludovic Orban, Petru Șușca a fost repus în funcție și i s-a prelungit mandatul pentru trei luni.

Emanuel Ungureanu consideră că Daniel Mureșan a fost umilit. De asemenea, deputatul USR Cluj subliniază că este nevoie de o numire corectă în funcție, pe baza unui concurs care să nu aibă nicio implicare politică.

„Un om ca Daniel Mureșan nu trebuia să fie umilit de Emil Boc. Un profesionist a fost batjocorit prin numirea pentru trei ore ca manager. Eu am spus public că nu vreau să se schimbe la conducerea spitalului un clan cu altul. Am spus că la conducerea Spitalului Județean trebuie să vină un profesionist pe baza unui concurs, nu a unor sfori trase de politicieni. Am cerut organizarea unui concurs pentru numirea unui nou director și la conducerea spitalului să vină un profesionist, neafiliat nici unuia dintre clanurile politice din Cluj. I-am spus personal și lui Boc acest lucru, în februarie și în martie conducerii UMF Cluj”, a declarat, pentru Ziar de Cluj, Emanuel Ungureanu.”

Prin urmare de ce să consider eu tendenţios şi calomnios un material care citează spusele unui deputat al României?

DE CE se leagă rectorul Anca Buzoianu de Ziar de Cluj şi ÎŞI PERMITE SĂ AMENINŢE cu judecata publicaţia?

Să-şi rezolve problemele cu cel de la care am citat, apoi să vină să ne întrebe pe noi de sănătate. Şi fără să ne ameninţe cu judecata! Îmi e plin podul de astfel de obrăznicii, de tupeul unora care au impresia că jurnalistul nu mai trebuie să-şi facă meseria, să exprime şi să consemneze opinii exprimate de terţi.

Prin urmare, NU!

Al doilea material, un material de DE OPINIE (subliniez), arăta de unde a pornit supărarea primarului Emil Boc pe rectorul UMF Anca Buzoianu. Se descriu mecanisme de tranzacţionare şi negociere dintre politicieni şi decidenţi ai UMF Cluj-Napoca (pe care unii o consideră moşie personală – aşa pare).

Materialul este scris prin prisma constituţională a dreptului la „libertate de exprimare a gândurilor, a opiniilor sau a credinţelor şi libertate de creaţie de orice fel, prin viu grai, prin scris, prin imagini, prin sunete sau prin alte mijloace de comunicare în public”, chestiuni care „SUNT INVIOLABILE”  conform Articolul 30, paragraful 1 din Constituţia României şi care, cum am mai scris azi şi mă repet (mă auto-citez):

„nu se poticnesc, ca de un ciot şi nu sunt anulate de paragraful 6: „Libertatea de exprimare nu poate prejudicia demnitatea, onoarea, viaţa particulară a persoanei şi nici dreptul la propria imagine”.”

Şi nici de prevederi simiare din Codul Civil – oricum Constituţia are prioritate (încă mai sperăm că trăim într-un stat de drept)!

Mă autocitez, în continuare (despre „demnitate”, „onoare” şi alte subtrefugii ale unor persoane publice cred că viaţa pe bani şi demnităţi publice e viaţă personală):

„Nu poate” – în condiţiile în care cel intrat în pana jurnalistului are „demnitatea” să nu calce pe becul legilor, al prevederilor legale şi morale, are „onoarea” de a nu se folosi în interes personal de funcţia pe care o deţine, sau prevalându-se de funcţiile deţinute de terţi din familie, de pile, cunoştinţe şi relaţii.

Da, au dreptul la viaţă particulară, dar nu făcându-şi mendrele pe bani publici. Da, au dreptul la imagine, dar nu terfelind imaginea meseriei pe care şi-au ales-o, nemânjindu-şi-o prin lipsă de înţelegere a ceea ce li se permite să facă în spaţiul public îmbrăcaţi în „uniforma” meseriei, crezând că aceasta (plus pilele familiale, cunoştinţele şi relaţiile) le permit să fie deasupra celor cărora ar trebui să le fie exemplu.”

(închid citatul, esenţa a ceea ce am scris azi: Slujbaşii statului au impresia că aplicarea legii e un joc de „fircăi” unde pot „tăia” cu „tromful” paragrafele din lege care nu le convin, e la fel de valabilă şi pentru rectorul UMF Cluj-Napoca, Anca Buzoianu, sau cine i-a comus adresa)

Al doilea material (blamat de către rectorul UMF-Cluj-Napoca) îl puteţi citi şi aprecia sau deprecia aici: De ce se cearta Emil Boc cu Anca Buzoianu, rectorul UMF Cluj, pe capul lui Petrica Susca, seful Spitalului Clinic Judetean de Urgenta Cluj

Materialul este scris şi asumat ca OPINIE (subliniez, din nou) de către Liviu Alexa, cu care rectorul UMF Cluj-Napoca are un istoric (aş zice violent) de târât prin sălile de tribunal. Nu este nici vina meseriei de jurnalist şi nici a Ziar de Cluj al cărui redactor şef sunt, că cei doi nu se înţeleg, că rectorul UMF Cluj-Napoca din prea desele ciocniri prin justiţie pe motiv de „onoare nereperată” nu îl place pe patron.

Să-şi rezolve cu acesta orice problemă şi să nu ameninţe Ziar de Cluj cu judecata. Contrar opiniei generale, Liviu Alexa nu impune materiale, iar eu nu sunt în măsură să interzic să mai fie jurnalist numai că este şi patron. Şi este un jurnalist extrem de necesar în asanarea moravurilor grele şi puturoase ale urbei Cluj “napocane”.

Prin urmare, răspunsul şi la al doilea material este NU!

Doamna Anca Buzoianu să-şi rezolve problemele cu Liviu Alexa şi să lase ziarul în pace. Să-şi vadă domnia sa de meseria sa (medic sau politician medical, nu mă interesează) şi noi de a noastră. Noi nu o învăţăm cum să-şi conducă mandatul de rector, domnia sa să se abţină de la judecăţi de valoare cu privire la munca noastră. De unde până unde îşi permite afirmaţii de genul (citez):

„Considerăm că titlurile alese de redacţia pe care o conduceţi sunt tendenţioase şi nu reflectă realitatea. Dincolo de caracterul profund ofensator al tuturor afirmațiilor și expresiilor folosite în cuprinsul celor două articole, autorii dezinformează publicul cititor susţinând o serie de neadevăruri cu care induc în eroare în mod deliberat opinia publică.”

Considerăm că toate aceste afirmaţii însuşite de rectorul UMF Cluj-Napoca, Anca Buzoianu, în adresa de tentativă de intimidare a instituţiei de presă Ziar de Cluj, sunt tendenţioase, calomnioase, nu reflectă realitatea (mai ales din motivele exprimate mai sus), dezinformează, induc în eroare, susţin neadevăruri şi aduc atingere publicaţiei pe care o conduc! Cotrolaţi-vă limbajul!

Din punctul meu de vedere, scrisorica şi-a greşit adresantul!

Nu i-am încălcat solicitantului nici un drept prin dreptul nostru garantat de Constituţie de opinie şi liberă exprimare. Din contră, conţinutul tendenţios şi calomnios, plin de neadevăruri şi insinuări al adresei trimise către noi, ne lezează grav în meseria noastră!

Şi, gata!

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *