Politica

Reacțiile parlamentarilor clujeni, după trecerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu

Moțiunea de cenzură împotriva premierului Sorin Grindeanu, a alianței PSD-ALDE, a trecut cu 241 de voturi pentru, și astfel Guvernul este demis. Partidul Social Democrat și-a demis propriul guvern, autofaultându-se, cel puțin ca imagine publică, și dovedind că este incapabil de guvernare.

Din totalul de 464 de parlamentari, au fost prezenți la vot 397. Numărul total de voturi exprimate a fost de 251, niciunul nefiind anulat. Pentru moțiune au votat 251 de parlamentari, în timp ce 10 au votat împotrivă.

Președintele Klaus Iohannis va chema luni la consultări partidele parlamentare, după cum a anunțat purtătorul de cuvânt al Cotroceniului, Mădălina Dobrovolschi. Șeful statului va participa joi și vineri la Consiliul European de la Bruxelles, așa că doar luni va începe discuțiile cu partidele pentru formarea unui nou guvern.

Conform articolului 103 din Constituție, „președintele României desemnează un candidat pentru funcția de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absoluta în Parlament ori, daca nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament. Candidatul pentru funcția de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului și a întregii liste a Guvernului. Programul și lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaților și de Senat, în ședința comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorității deputaților și senatorilor.”

Guvernul Grindeanu va rămâne interimar până ce noul guvern va depune jurământul. 

Reacțiile parlamentarilor clujeni

Ziar de Cluj i-a contactat astăzi pe parlamentarii clujeni pentru a le nota reacțiile la cald, imediat după trecerea moțiunii de cenzură:

Emanuel Ungureanu, deputat USR: „A câștigat una dintre găștile din PSD, cea mai unită și cea mai conectată la banii publici, însă, din nou, a pierdut România!”

Adrian Dohotaru, deputat USR: „USR nu a votat moțiunea aceasta de cenzură dintr-un motiv foarte simplu, nu am vrut să participăm la acest circ de care este responsabilă coaliția de guvernare. A fost o luptă între facțiuni, între clanuri, motiv pentru care nu am participat. Mai mult, chiar dincolo de faptul că am trecut prin plen, am organizat și o dezbatere pe teme legate de îmbunătățirea legii exproprierilor, pentru a arăta, până la urmă, cum trebuie să se comporte decent niște parlamentari propunând niște politici publice coerente pe diverse teme, am invitat experți din diverse zone pe spații verzi, pe patrimoniu, pentru a arăta că, ca alternativă la acest circ, putem gândi propuneri de politici publice coerente, prin dezbateri cu societatea civilă și experți”

Adrian Oros, deputat PNL: „Din punctul nostru de vedere, PNL a demonstrat că are caracter și că nu am votat niciunul dintre parlamentari, că am respectat decizia politică pe care am luat-o și, pe scurt, am scăpat de una din găștile nocive din PSD, iar acum o să ne ocupăm să scăpăm și de cealaltă gașcă!”

Marius Nicoară, senator PNL: „Este un lucru firesc, până la urmă. Este normal, pentru că cei care te pun, ei te și dau jos, așa este normal. Pe de altă parte, așa cum spunea și domnul Ludovic Orban, am scăpat de o gașcă din PSD, acum trebuie să scăpăm și de cealaltă!”

Florin Stamatian, deputat PNL: „Este o victorie mare cât o înfrângere! Vom ajunge într-un moment greu. Nu trebuia să se ajungă într-un astfel de moment al țării când un partid care are tot ce își dorește, dar chiar au tot ce-și doresc, în afară de luptele lor interne, când un partid ajunge să-și dea moțiune împotriva lui însuși. E foarte ciudat, nu știu – nu am studiat atâta politică – dacă în istoria lumii mai există așa ceva! În sfârșit! Să sperăm că vor veni vremuri mai bune pentru că, dacă nu e liniște și dacă nu se lucrează, știți ce se întâmplă acum? În nicio instituție centrală nu se lucrează! Deci, oamenii merg la serviciu, dar fiind în derută și neștiind ce se întâmplă, neștiind cine e șeful, nemaiștiind care sunt programele, se așteaptă! Inclusiv pentru Sănătate, nu e bine că se stă! Dar, dacă așa consideră decidenții politici înalți, care pot să ia hotărâri și pot să impună pe urmă colegilor o astfel de chestie, mă rog, și colegilor care se lasă să li se impună, asta e o altă discuție! Păcat! Păcat, pentru că am venit cu vise foarte mari și, în momentul acesta, chiar în clipa aceasta, e o dezamăgire și opoziție există și opoziția își poate face treaba ei! Dar acum nu își face treaba nimeni! Nici puterea, nici opoziția! Că nu ai la ce să te opui! La ce să te opui? La nimic?!”

Sorin Moldovan, deputat PNL: „Ce să comentez? PSD versus PSD! Și-au dărâmat propriul guvern, e unic în Europa, e unică situația! Dar le-au oferit un show românilor astăzi pentru că cetățenii nu de-asta au votat, până la urmă e vorba că practic a fost o bătălie între grupările din PSD! Nu cred că e nimic de comentat!”

Cristina Burciu, deputat PSD: „Suntem încă foarte tensionați pentru că a fost o perioadă nu tocmai fericită. Așa, clar, ne bucurăm! Cei care ne-am poziționat pe această parte. Și ne bucurăm cu atât mai mult cu cât am demonstrat că am reușit să rămânem uniți și să trecem moțiunea PSD-ALDE fără alte înțelegeri, ca să spun așa. Deci, practic, nu mai poate fi comentat că am folosit UDMR-ul pentru că noi nu am fi reușit singuri să facem asta. Deci, mă bucur că ceea ce caracteriza PSD-ul, capacitatea de a se mobiliza și de a fi uniți atunci când este nevoie, s-a demonstrat încă o dată.”

Vasile Ilea, senator PSD: „Am respectat planurile statutare ale partidului, deciziile, am avut decizia de la CEX și am avut decizie de la Biroul Județean. Mandatul nostru aici a fost de a vota moțiunea și exact asta am făcut! Dincolo de lucrul acesta, am făcut și un lucru bun pentru români pentru că am înlăturat un guvern imoral, compus din 3 oameni care au refuzat orice tip de dialog și a fost un lucru nemaiîntâlnit și sper să nu ne mai confruntăm cu așa ceva!”

Csoma Botond, deputat UDMR: „Se pare că PSD-ul s-a mobilizat și a trecut, până la urmă, moțiunea de cenzură. Să vedem cum vor evolua lucrurile și pe cine va desemna domnul președinte Iohannis drept premier.”

Foto: news.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *