Decizia lui Emil Boc de a băga buldozerele pe malul Someșului, în pofida tuturor protestelor publice, a reacțiilor specialiștilor și a împotrivirii activiștilor mi-a adus aminte de anul 2010. Atunci, ca și acum, Boc a tăiat „în carne vie”, necruțător și inflexibil. Ca un general care trage cu tunul în mulțime, visând că va ajunge împărat. În 2010, fără să clipească, pe-atunci premierul Boc a executat comanda Tătucului său de la Cotroceni și a tăiat salarii și pensii, aidoma lui Ștefan cel Mare care hăcuia turcii la Podul Înalt.
Emil Boc probabil că se credea și se mai crede un politician care e capabil să ia decizii „dureroase”, atunci când i se par necesare. Poate că se consideră un politician de mare clasă, de înaltă ținută decizională. Sigur, e și acesta un stil de a face politică, iluzionându-te că știi care este binele pentru ceilalți. Dar aș vrea să îi reamintesc actualului primar un alt principiu fundamental pe care alegătorii îl folosesc în evaluarea efectelor politicienilor asupra concetățenilor lor: răul cel mai mic.
Poate că Emil Boc a uitat cum l-au urât românii, probabil la fel de mult ca și pe marele păpușar care trăgea sforile prin birturi și hăhăia pe la ședințe cu ușile închise? De fapt, în 2012, în condițiile în care în toată țara românii măturau cu PDL-ul pe jos, doar clujenii păreau să nu fi auzit de cuplul Boc-Băsescu. Se prea poate să fie la Cluj mai mulți oameni care să fi uitat că primarul Clujului e în stare de decizii lipsite de suflet, că poate să facă lucruri care să afecteze viețile altora, desconsiderându-și concetățenii. Episodul de pe malul Someșului ar trebui să le amintească.
De ce nu e mic răul de a distruge malul Someșului? Numai pentru că sondajele de opinie i-au arătat Primarului că sunt mai mulți șoferi în oraș care îl vor vota, de bucuria unei benzi suplimentare, în detrimentul pietonilor?! Sau pentru că oricum clujenii nu iubesc natura, deoarece la manifestația convocată de societatea civilă au mers doar câteva sute de oameni? Și de fapt nu e ca și când Primarul-de-forță nu ar mai fi tăiat copaci de-a valma, de pe toate marile bulevarde ale orașului fără ca nimeni să reușească să i se împotrivească eficient.
Problema este aceea că nu poți face politică fără să ții seama de oameni și de părerile lor. Chiar și atunci când crezi că oamenii nu au dreptate. Chiar și atunci când crezi că oamenii sunt niște berbeci pe care tu trebuie să îi păstorești în direcția dorită de tine. Nu poți să faci bine cu forța în societățile democratice. Democrațiile participative contemporane se bazează pe consens, pe soluții negociate, nu pe decizii de sus în jos, oricât de tranșante ar fi ele.
Un politician cu adevărat mare ar trebui să știe să asculte părerea concetățenilor săi și nu doar să mimeze că îi aude, iar după aceea să facă tot ce dorește sau crede el că e bine. În contextul acesta mi se pare incredibil că Emil Boc se comportă ca un primar obtuz, care face ureche șută la mesajele concetățenilor și care pare să spună: lăsați, că știu eu mai bine ce e bine. Mă întreb dacă nu cumva există o ură primordială a omului față de tot ce înseamnă natură, altfel nu îmi explic veselia cu care au dispărut sute de arbori din centrul orașului, devenit – din orașul comoară, orașul betoanelor și al dalelor de ciment incomplet fixate.
Nu e ca și când nu ar fi existat alte soluții, mult mai pașnice și mai urbane. De zeci de ani se tot vorbește despre amenajarea malului Someșului, care are nevoie acută de o esplanadă. S-ar putea crea un spațiu, care să „fure” chiar din malurile apei, care să unească printr-o pistă pietonală și de biciclete orașul din Grigorescu și până în zona Gării. Un astfel de proiect, cuplat cu amenjarea unor spații verzi adiacente, avansat de mulți activiști ecologiști, ar fi reprezentat un compromis. Nu de mai multe mașini în centru ducem lipsă, ci de zone pietonale, pasaje pentru biciclete și spații verzi de promenadă, pentru copii, pentru animale de companie, pentru îndrăgostiți.
Scena de pe malul Someșului pare scoasă din filmul Avatar, în care buldozerele distrug altarul sacru al unui popor neajutorat. Totul dirijat de un politician care pare insensibil și inflexibil. Eu nu vreau un Politician Mare. M-aș mulțumi și cu un politician mic, dar nu cu unul meschin.