Stiinta a descoperit, in sfarsit, ceea ce lumea a stiut dintotdeauna: rasul face bine la sanatate. Sau, asa cum putem citi in Biblie, in Pildele lui Solomon, 17:22 , “O inima vesela este un bun leac.”
Rasul imbunatateste circulatia sangelui, solicita musculatura abdominala, mareste ritmul cardiac, elimina aerul statut in plamani, faciliteaza digestia si elibereaza tensiunile musculare. Dupa un acces de ras, tensiunea sanguina scade la un nivel mai sanatos. O suta de rasete ofera aceleasi beneficii cardiovasculare ca zece minute de vaslit.
In plus, cercetatorii din domeniul psihoneuroimunologiei – care studiaza efectele starii psihologice asupra functiei imunitare – au constatat ca rasul are un efect benefic asupra sistemului imunitar. In vreme ce emotile stresante determina sinteza de cortizol si aldosteron, care pot reduce nivelul imunitar prin diminuarea numarului de limfocite, rasul are exact efectul contrar. De asemenea, activeaza interferonul gamma si celulele care distrug virusurile, reduce nivelul epinefrinei (adrenalina) – un neurotransmitator eliberat in conditii de stres – ridica nivelul de imunoglobine si mareste sinteza neuroptidelor antidurere precum endorfinele. Ei, ce spuneti de un asa ras?!
Ce se intampla cand radem? Cand auzim o gluma, centrii limbajului din emisfera cerebrala stanga incep activitatea de procesare a cuvintelor. In rastimp de cateva milisecunte, regiunile “emotionale” ale lobului frontal intra in actiune, urmate instantaneu de zonele din emisfera dreapta care au rolul de a sesiza jocul de cuvinte sau umorul implicat de poanta glumei. Dupa alte cateva milisecunde, se activeaza zona care proceseaza mesajele senzoriale, din regiunea occipitala, si in final – de obicei la numai o fractiune de secunda de la auzul poantei – unde delta incarcate negativ ne inunda cortexul atunci cand “intelegem” gluma si izbucnim in ras. Unii au presupus ca potentialul creativ al umorului provine din activarea unui numar mare de regiuni ale creierului in cadrul acestui efort complex si integrat.
Totii oamenii, indiferent de cultura, au capacitatea de a rade. Copiii incep sa rada de obicei in jurul varstei de 2-3 luni, iar cercetatorii care studiaza primatele spun ca, atunci cand sunt gadilati, cimpanzeii raspund cu un soi de ras gafait, sacadat. Chiar si copiii anacefalici, nascuti doar cu un trunchi cerebral, fara emisfere, par a rade atunci cand sunt gadilati. Prin urmare, putem spune ca rasul este un compartiment automat, innascut.
Exista insa unele variatii culturale interesante. In cultura europeana, numarul de accese de ras atinge un maxim in jurul varstei de sase ani si scade o data cu maturizarea. Acesta este un fenomen specific culturii din care facem parte – la fel ca faptul ca, in conversatia dintre doi barbati, ambii rad in mod relativ egal. Cand discuta doua femei, vorbitoarea tinde sa rada mai des decat ascultatoarea. Acest efect este mai accentuat atunci cand o femeie discuta cu un barbat. Invers insa, cand barbatul ii vorbeste unei femei, ascultatoarea rade mai des decat vorbitorul.
Nu se stie totusi daca acest ras social, de politete, produce aceleasi efecte fiziologice si psihologice ca rasul spontan, de bucurie sau de placere. Oare rasul sarcastic, batjocoritor, este la fel de sanatos ca acela vesel? Se pare ca nu. Si cum ramanem cu rasul pe seama cuiva? Poate ca, initial, este sanatos, dar e posibil ca sentimentul ulterior de vinovatie sau celelalte repercursiuni negative sa diminueze efectul initial de reducere a stresului. Rasul autentic, din inima, este surprinzator de dificil de imitat. Nu doar simplul act fizic este cel care conteaza, cat mai cu seama starea emotionala aflata la baza lui.
Exista unele deosebiri temperamentale innascute care predispun pe unii oameni la ras mai mult decat pe altii. Dar ideea ilara care provoaca rasul autentic este mai degraba o chestiune de perspectiva decat de natura biologica. Oricine isi poate dezvolta o asemenea perspectiva si uneori nu este nevoie decat sa ne permitem un mic moment ireventios fata de o anumita situatie stresanta, un hohot de ras cu care sa intampinam, eliberator, absurditatea realitatii inconjuratoare. Shakespeare a exploatat aceasta perspectiva in piesele sale, alternand scenele grave cu cele ilare. Pentru Goethe, umorul constituia o modalitate de distrugere a blocajelor emotionale daunatoare deopotriva pentru minte si trup, asa cum, in medicina orientala, se considera ca anumite stari fizice sau emotionale risca sa blocheze fluxul de energie vitala, Chi.
Exercitiu: Alegeti poanta! Cititi anecdota de mai jos si alegeti poanta pe care o considerati Dvs. cea mai ilara. Nu exista un raspuns corect in acest caz. Totusi, incapacitatea de a sesiza umorul este legata frecvent de functionarea emisferei cerebrale drepte, locul in care sunt sintetizate componentele muzicii si poeziei.
Un politician aflat in campanie electorala a venit sa vorbeasca in fata pensionarilor dintr-un azil de batrani, pentru a le cere voturile. Ridicandu-se in picioare pentru a-si incepe discursul, politicianul ii intreaba: “Stiti cine sunt eu?”
Dupa un scurt moment de tacere, din public se aude o voce tremuranda:
“Nu, dar degeaba ne-ai spune, fiindca tot n-o sa te tinem minte.”
“Da, si de aceea ne-am asezat cu totii cat mai aproape de usa.”
“Nu, dar daca treci pe la biroul de informatii, o sa-ti spuna cei de acolo.”