Ranile (plagile)

Ranile sau plagile sunt discontinuitati la nivelul tesuturilor organismului produse in urma actiunii unor factori traumatici de natura mecanica.


Clasificarea lor se poate face fie dupa natura agentului care le-a produs (taieri, intepaturi, zdrobiri, sfasieri sau smulgeri, impuscaturi), fie dupa tesuturile afectate (superficiale sau profunde). Daca agentul vulnerant patrunde in cavitatile corpului (torace, abdomen) si duce, eventual, la exteriorizarea continutului acestora, ranile se numesc penetrante, iar daca strapung un organ intre doi poli, poarta denumirea de transfigurante.


Indiferent de dimensiunile si modul in care s-au produs, ranile sunt insotite de pierderi, mai mici sau mai mari, de sange (hemoragii). Cand scurgerile sunt determinate de strapungerea sau sectionarea unei artere (hemoragie arteriala), aceasta este de culoare deschisa si tasneste ritmic, conform pulsatiilor inimii. Daca scurgerea este continua, iar sangele este de culoare rosie-inchisa, este vorba de o hemoragie venoasa, iar daca din rana sangele doar musteste, avem de-a face cu lezarea celor mai mici vase de sange, capilarele (h. capilara).


Oprirea sangerarii, oricare ar fi natura acesteia, este absolut necesara, din cel putin doua motive:


sangele este un lichid vital pentru organism, iar pierderea acestuia si neinlocuirea rapida prin activarea hematogenezei sau prin transfuzie duce la grave perturbari de sistem si poate pune in pericol insasi viata bolnavului;


sangele este un mediu propice pentru instalarea si dezvoltarea microorganismelor patogene, iar riscul infectiei este major si de maxima gravitate (deorece poate duce la complicatii severe, precum: tetanosul, gangrena gazoasa, septicemia).


Hemostaza sau oprirea sangelui depinde de tipul sangerarii. In cazul hemoragiilor arteriale, cele mai grave, primul pas, pana la gasirea materialelor medicale necesare, este comprimarea digitala a arterei (care trebuie facuta, in mod obligatoriu, in regiunea de deasupra ranii, cu exceptia ranilor fetei si a capului, la care se face dedesubtul acesteia).


Pentru sangerarile masive si in timpul transportarii ranitului spre o unitate sanitara, este necesara aplicarea garoului (sau, in lipsa lui, a unei curele, a unei franghii etc.), totdeauna desupra ranii si peste un strat de vata sau de tifon (pentru a nu se produce echimoze). Pentru ranile mai intinse, care afecteaza mai ales capilarele, se practica pansamentul compresiv, alcatuit din vata, tifon si fasa sau leucoplast.


Dupa dezinfectarea ranii, se pun cateva straturi de pansament steril, apoi un strat absorbant de vata si totul se strange cu o fasa sau cu un leucoplast (pentru ranile mici). Aplicarea fesei se face diferentiat in functie de regiunea pe care dorim protejata, nici prea stransa, nici prea larga.


Ranile sunt insotite de dureri mari, a caror calmare este, de asemenea, necesara prin administrarea de antialgice si sedative.


Deseori, traumatismele se refelecta si la nivel psihic, prin asa-numitul soc traumatic, favorizat de abundenta hemoragiei, de durerea intensa, de frig, de surmenaj etc. si caracterizat prin: prostratie (apatie, indiferenta, lentoare sau refuzul de a raspunde la intrebari), paloare, sudori reci, extremitati racite progresiv, tahicardie (puls salbit si rapid). Prevenirea socului se realizeaza prin: oprirea rapida a hemoragiilor, calmarea durerii, incalzirea organismului, mentinerea unei atmosfere de clam si de incredere.

 

Netratarea la timp sau procedurile incorect aplicate duc la infectarea ranii, cu aparitia de colectii purulente care nu numai ca agraveaza boala, dar ii si prelungesc evolutia.




 
      

Adauga comentariu