Raluca Rusu, o poveste de viață trăită din plin: „Recunoștința sau nemulțumirea sunt cele două căi dintre care avem de ales zi de zi, clipă de clipă!”

„Eu nu sunt povestea mea... Situațiile cu care m-am confruntat de-a lungul vieții pot fi trăite și de alte persoane, doar că diferența o fac trăirile și raportările pe care le avem fiecare, individual, la situațiile respective. Oamenii pun de multe ori etichete fără să vadă dincolo de «povestea» unei persoane. Și este destul de dificil să te poți arăta cuiva cu adevărat, întrucât ceilalți te vor vedea mereu prin propriul lor filtru și în limitele a ceea ce cunosc și au experimentat ei înșiși”, simte nevoia să precizeze Raluca Rusu, înainte de a începe a depăna firul unei vieți pline de trăiri lăuntrice care au ajutat-o să evolueze și care au adus-o în prezent în postura de a-i ghida, ca trainer și coach, și pe semenii săi, să trăiască armonios.

Între viață și moarte

Povestea sa de viață a devenit una aparte încă din momentul nașterii, când Raluca se încăpățâna să nu vină pe lume: 

„Am întârziat să mă nasc. Și mama a intrat în moarte clinică aducându-mă pe lume. A fost ca și cum, la un alt nivel, ar fi mers după sufletul meu, să mă convingă să vin. Ca și copil, am fost liberă și curioasă. Trăind pe un deal și aproape de pădure, mi-am petrecut copilăria în natură, explorând. La școală nu am fost un elev strălucit. Când am mers în clasa întâi știam deja să scriu și să citesc, fapt care m-a făcut să mă plictisesc la școală. Simțeam că e atâta viață în afara sălii de clasă, iar eu stau închisă între 4 pereți! Clasele primare le-am făcut la Liceul de Artă din Baia-Mare, unde am studiat pianul. Dar niciodată nu am reușit să învăț să citesc partiturile și, în ciuda premiilor obținute, din clasa a V-a am renunțat la pian. Gimnaziul și liceul le-am făcut la Colegiul Național Vasile Lucaciu. Aici am avut parte de niște profesori extraordinari, care m-au format și m-au susținut. Susținerea n-a venit întotdeauna prin note bune. Uneori a venit și prin note de 3. Abia mai târziu am înțeles binele primit, deoarece am învățat să nu fac lucrurile de mântuială, ci să mă dedic fiecărei activități sau acțiuni  în care sunt implicată. Poate că am devenit chiar perfecționistă în acest sens. Până la urmă, liceul l-am terminat cu o medie frumoasă, de 9,90, iar bacalaureatul l-am luat cu 9,95.”

Facultatea de mamă

Când urma să dea admitere la facultate, Raluca nu știa exact în ce direcție să o apuce, așa cum probabil se întâmplă cu mulți tineri și în ziua de astăzi. Când profesorii o întrebau la ce facultate are de gând să dea admitere sau ce își dorește să devină, ea le spunea că vrea să devină mamă și că, dacă ar  exista o astfel de facultate, acolo ar da: 

„Erau șocați de ce scot pe gură. Până la urmă am dat la 7 facultăți din Cluj și m-am gândit că o să merg la acea facultate la care voi intra la buget. Am intrat la toate la buget. Datorită deschiderii mele către oameni și către cunoaștere, am ales să merg la Psihologie, la Drept și la Studii Europene, la toate trei în paralel.”

Între timp, Ralucăi i s-a materializat și dorința de a deveni mamă. În anul întâi, urma cursurile a trei facultăți, era însărcinată și aveam și un job. A renunțat la Facultatea de Studii Europene și a rămas la Psihologie și la Drept. În anul 4 era însărcinată cu al doilea copil, se lupta în instanță pentru primul copil, avea de dat două licențe și mergea la serviciu pentru a se putea întreține. Până la urmă, și-a dat licența doar la Drept, pentru că în acea direcție avea de gând să profeseze, iar de la psihologie ar fi vrut mai mult. 

De-a lungul timpului, a schimbat însă o mulțime de joburi, iar în paralel a căutat să se documenteze într-o altfel de psihologie, mai profundă și mai ascunsă: 

„După depresia în care am intrat după nașterea celui de-al doilea copil, am început să lucrez cu mine, să particip la diferite cursuri de dezvoltare personală. Astfel am ajuns NLP-Coach (Institutul Kutschera din Austria), trainer acreditat ANC și mediator (Institutul Transilvan de Mediere). Sunt practician certificat în tehnica tibetană de vindecare Prananadi (gradul 2+), Theta Healing, masaj tantric. Am fost inițiată în Terapia cu Îngeri, Șamanism, Constelația Familiei, Tarot, EFT, Terapia IMAGO. Abordarea mea se centrează mult pe clarcunoaștere, astfel coaching-ul practicat de mine este cu precădere intuitiv.  În timp, am ajuns să fiu invitată ca speaker la diferite evenimente, să țin workshop-uri și seminarii pe diferite teme și să organizez cursuri și traininguri de dezvoltare personală.”

„Relațiile pe care le-am avut de-a lungul vieții m-au învățat multe despre... relații!”

Cu toate aceste preocupări spirituale, Raluca a ajuns să se schimbe ca ființă umană și, pentru că schimbarea nu aduce întotdeauna bucurie celor din jur, în 2013 a divorțat. Tot atunci a intrat într-o relație cu actualul său soț, Daniel: 

„Relațiile pe care le-am avut de-a lungul vieții m-au învățat multe despre... relații. Am înțeles ce n-a funcționat, ce a lipsit, ce ar fi trebuit să fac diferit. Daniel și cu mine ne-am început relația mergând la terapie de cuplu. Am lucrat mult pe acest subiect. Aveam amândoi bagaje emoționale serioase în spate. Apoi am creat un proiect special, destinat cuplurilor, «Jurnal de Cuplu», unde am împărtășit din experiența noastră, din lucrurile pe care le-am învățat lucrând în cuplu.”

 Nu a trecut mult timp și Raluca și Daniel au început să fie invitați împreună ca speakeri la diferite evenimente. Cei doi s-au format apoi în terapia de cuplu și au început să lucreze cu cupluri atât din Cluj, cât și din țară și din străinătate: 

„Fetița noastră, care s-a născut anul trecut, ne-a ajutat să ne perfecționăm proiectul, astfel încât să putem înțelege și lucra și cu cuplurile cu copii. Pe lângă partea de coaching pe relații, clienții pe care eu îi am vin și pentru alte multe diferite situații: găsirea misiunii personale, cultivarea anumitor abilități, dezvoltarea potențialului interior, regresii temporale, vindecare pe linie strămoșească, ghidare prin citiri cu carduri, lucrul cu umbra (acceptarea și integrarea ei) etc.

Uneori este atât de greu să te abții din a da sfaturi ca și coach... însă îți amintești că omul din fața ta are de trecut prin propriile sale lecții... Și oricât de evident ar fi rezultatul din exterior, până nu simte el cu toată ființa sa ce are de făcut, nu poți interveni… Îi rămâi alături, îl ajuți să ajungă la... el, apoi va vedea clar ce e potrivit pentru el și la ce e important să renunțe. Oamenii fac alegeri, clipă de clipă, în mod inconștient. Dar în momentul în care se întâlnesc cu ei înșiși, capătă o forță extraordinară de a face alegerile în mod conștient, de a se asuma!

Ești responsabil de calitatea relațiilor pe care le ai cu ceilalți oameni, indiferent de aceștia și indiferent de tipul de relație. Este bine să înveți din timp să impui și să stabilești limite sănătoase în relațiile tale. Indiferent că este vorba despre părinți, copii, parteneri, colegi sau prieteni apropiați, fiecare interacțiune cu aceștia presupune un schimb de energie, pe care tu decizi dacă ești dispus să-l faci sau nu. Sau în ce condiții accepți acest schimb. 

Se poate să ai în viața ta relații în care "celălalt" tot ia și ia și ia, fără să dea ceva în schimb.  Aceste relații pot crea un dezechilibru în viața ta sau te pot seca de energie și este important să le identifici, astfel încât să găsești o modalitate sănătoasă și armonioasă în care să se poate desfășura pe viitor... atât pentru tine, cât și pentru celălalt. Asta, în cazul în care îți dorești să păstrezi acele relații. În caz contrar, poți renunța la a mai răspunde nevoilor persoanelor respective, reducând frecvența interacțiunilor cu acestea sau pur și simplu prin ruperea legăturii. Doar tu ești responsabil de calitatea relațiilor tale, așadar, dacă ceva nu e pe placul tău, trebuie să începi să faci pași în direcția schimbării (poate schimbarea unui comportament, a unei atitudinii, a unor obiceiuri sau poate chiar a anturajului). 

Eu le doresc, celor pe care îi consiliez, să se înconjoare de oameni care să îi înalțe, care să îi inspire, în cel mai frumos și pozitiv mod cu putință, și cu care să construiască relații armonioase, autentice și de durată”, explică Raluca.

Lungul proces al vindecării

„În momentul în care decizi (de bună voie și nesilit de nimeni) că dorești să te vindeci, este important să știi și să-ți asumi câteva lucruri! Vindecarea nu se petrece «peste noapte». Ea presupune un proces mai lung și, în cele mai multe cazuri, deloc plăcut”, precizează Raluca Rusu, care detaliază și în ce constă acest lung proces al vindecării:

„Dacă dorești vindecarea completă și totală, vei fi nevoit să lași să iasă la suprafață toate acele traume sau răni provocate de experiențele neplăcute din viața ta. Și asta poate fi foarte dureros. Însă dacă ești determinat să te vindeci, îți vei da drumul, îți vei permite să sapi atât de adânc în sufletul și subconștientul tău, încât să accesezi amintiri urâte și dureroase pe care le-ai refulat și le-ai îngropat atât de adânc încât să ai convingerea că nu s-au întâmplat. Multe persoane se blochează la acest nivel, deoarece se simt destabilizate și preferă să oprească procesul aici. Acele persoane nu sunt încă pregătite să se confrunte cu adevărata lor suferință și nici nu sunt pregătite să accepte vindecarea. Dar trebuie lăsate în pace, nu forțate, deoarece, la un moment dat, se vor simți pregătite și atunci se vor deschide în totalitate către lucrul cu ele. Fiecare are propriul său ritm. Chiar dacă mulți merg pe principiul «ce nu știi, nu te doare», în timp ajung să își dorească să se cunoască pe sine. Și atunci își asumă singuri acest proces complex de vindecare. 

Toți avem răni sau traume sub o formă sau alta. Unii vrem să le scoatem la suprafață pentru a le vindeca, alții le negăm vehement și le ascundem adânc, pentru o vreme, până începe corpul să se îmbolnăvească din cauza rănilor interioare necurățate și nevindecate. Trebuie să alegi conștient vindecarea, să îți asumi procesul care urmează și să-ți voie să te descoperi, lăsând să iasă la suprafață tot! Nu e ușor, nu e plăcut, dar meriți să ai o viață liniștită și sănătoasă!

Un om nu poate vedea mai mult decât îi permit propriile convingeri să vadă. Din acest motiv conflictul între oameni se naște din vehemența cu care fiecare își susține convingerile. Și nici măcar nu convingerile sunt cele periculoase, ci atașamentul pe care și-l creează fiecare față de ele. Omul își poate deschide mintea acceptând că pot exista păreri diferite, percepții diferite, valori și convingeri diferite de ale lui. Și asta nu-l face cu nimic să fie mai puțin valoros sau mai puțin important. Asta îl face pur și simplu om.

Nu există satisfacție mai mare pentru un coach decât să-și vadă clienții înflorind, urmându-și visul și având succes. E minunat să fii alături de oameni pe acest drum. Îi vezi crescând, evoluând, prinzând aripi, iar apoi îi privești zburând. Cred că sentimentul poate fi comparat cu cel al unei mame pentru copiii ei. Sunt mândră de ei... și profund recunoscătoare pentru tot!

Auzim frecvent sintagma «renunțare la trecut». Dar oare a fost ea înțeleasă cu adevărat? Mulți oameni au impresia că a renunța la trecut înseamnă a-l șterge, ori așa ceva este, evident, imposibil. Nu poți șterge ceva ce a existat și a lăsat amprente adânci în sufletul tău! Nu poți renunța la rădăcinile tale sau la experiențele care au contribuit la formarea ta. Și, la urma urmei, de ce ai face-o? Datorită trecutului tău, cu toate alegerile din care a fost creat, tu ai ajuns unde ai ajuns astăzi. Nu, trecutul nu poate fi șters. Și nici amintirile. Nu îți poți, pur și simplu, scoate o bucată din creier afară, nu? A renunța la trecut nu la asta se referă. A renunța la trecut înseamnă a te împăca cu el, a-l accepta în totalitate, dând dovadă de înțelepciune și înțelegând că face parte din lucrurile care nu îți stau în putere să le schimbi. Trecutul trebuie îmbrățișat, acceptat, dar lăsat acolo unde îi este locul: în trecut! Nu cărat sau adus sub o formă sau alta în prezent. La asta se referă «renunțarea la trecut».

Atitudinea pe care o avem vizavi de viață este cea care ne stabilește «traiectoria». Recunoștința sau nemulțumirea sunt cele două căi dintre care avem de ales zi de zi, clipă de clipă.

Pentru a putea ajunge acolo unde ne dorim, pentru a evolua și pentru a fi capabili să primim darurile Vieții, este important să recunoaștem și să acceptăm situația în care ne aflăm în acest moment. Această situație este punctul nostru de pornire. Însă uneori ne este mai simplu să negăm ceea ce ne dorim, să ascundem sub măști și roluri ceea ce suntem cu adevărat. Și o facem atât de mult, până când uităm de noi, de «adevărații» noi. Orice construcție solidă are nevoie de o fundație pe măsură. Dacă noi dorim să ne construim o viață frumoasă, este important să avem o baza solidă, și acea bază suntem noi înșine, cu tot ceea ce suntem, ce credem și ce ne dorim”, conchide Raluca Rusu.

În loc de concluzii

„Am pornit la drum cu inocența unei fetițe debusolate, am fost lovită de ziduri și am devenit o fetiță mai sigură pe ea, dar cu multe frici. Am dat apoi peste oameni care n-au suportat încrederea de care dădeam dovadă și m-au atacat și mai mult, m-au făcut să mă îndoiesc de mine, de capacitățile mele, de ceea ce pot. Mi-au spus că nu sunt bună de nimic. Am fost izbită din nou, de data asta de oameni egoiști, care credeau că mă iubesc, dar care nu făceau decât să se iubească pe ei înșiși în prezența mea, fără să mă respecte sau să mă aprecieze, ba dimpotrivă: să îmi repete mereu cât sunt de «jos». Am început să-mi dezvolt abilitățile de femeie abia când am devenit mamă, fără să conștientizez ca feminitatea e dincolo de aceste lucruri. M-am considerat femeie. Am fost soție și mamă, crezând că asta înseamnă să fiu femeie. M-am înșelat amarnic. Am înțeles ce înseamnă să fii femeie abia în momentul în care mi-am luat propria viață în mâini, ținând cont de dorințele inimii mele, de ceea ce mă face să vibrez, să strălucesc, să mă deschid. Am început să decid pentru mine și am conștientizat cât de important este să fii bine tu cu tine. Atunci cei din jurul tău sunt bine si ei. Și am început să scot din viața mea toate acele persoane care mă țineau jos, care mă denigrau și mă loveau (la propriu si la figurat). Mi-am recăpătat puterea în momentul în care am hotărât să trăiesc pentru mine și nu pentru ceilalți. În cea mai joasă etapă a vieții mele mi-am descoperit cea mai înaltă calitate: cea de om”, explică Raluca, în loc de concluzii la o poveste de viață plină de trăiri, de zbucium sufletesc și, în final, de împliniri.

Comentarii

Raluca

17.05.2017 09:38

Site personal: http://ralucarusu.wixsite.com/ralucarusu

Adauga comentariu