Raluca Moisi, tânăra care a dovedit că oamenii se pot vindeca singuri, chiar și de boli „incurabile”, fără medici și fără stres

Povestea de viață a Ralucăi Moisi merită citită până la sfârșit, pentru că e genul acela de poveste care, deși pare fantastică, e reală și are puterea de a îți schimba percepția asupra existenței. 

Raluca era o tânără cu nimic ieșită din comun: lucra mult, pentru a câștiga din ce în ce mai mult, depunea eforturi pentru a ajunge la un statut social mai înalt, pentru a deveni mai respectată, dar, în același timp, se transforma într-o persoană snoabă, care nu mai prețuia nimic din tot ce avea, care suferea de un sentiment acut de neîmplinire și de o lipsă cronică de chef de viață. 

La un moment dat, în 2010, a intrat în Toastmasters, un club unde a descoperit oameni cu alte valori, persoane care se bucurau de existență, care știau să observe oportunități acolo unde ea vedea doar lucruri negative. Inspirată de acei oameni, în același an, pentru că își dorea o nouă viață, construită pe alte fundamente, Raluca a renunțat la locul său de muncă bine plătit și a pornit pe calea antreprenoriatului, ca parteneră într-o firmă de PR. Pentru că nici această schimbare nu o mulțumea, în 2012, ea s-a decis să părăsească orașul natal, Timișoara, și să se mute la Cluj.

Avea 27 de ani, un iubit, iar la Cluj se simțea acasă. Era pe val și viața ei părea, în sfârșit, a porni pe o traiectorie luminoasă și împlinită. În acel moment, însă, Raluca a primit un diagnostic fatal: suferea de o boală foarte gravă, iar cel mai optimist medic i-a mai dat numai un an și jumătate de trăit. Ea a refuzat să creadă că va muri și s-a gândit că, oricum, ar prefera ca ultimul moment al vieții să o găsească acasă, liniștită, cu capul pe perna ei, zâmbind cu încredere în Dumnezeu, decât pe un pat de spital, chinuită de tratamentele specifice de radioterapie.

După ce a luat această hotărâre, Raluca a început adevărata călătorie de descoperire a sinelui, a ceea ce căuta de mult timp. Înainte de primirea diagnosticului fatidic, ea a participat la un curs unde a învățat o metodă de meditație pe care a început ulterior să o practice, pornind un proces de conectare cu propriul corp, unul de liniștire și de observare a sinelui. Ea a devenit conștientă de gândurile pe care le avea, de stările sufletești, de felul în care o afectează toate acestea, a început să aibă o viață mai retrasa, a făcut sport, și-a schimbat dieta, a continuat să studieze diverse practici ezoterice, spirituale, și, după un an de zile, în urma unui nou set de analize, a constat că boala pe care o avea era în curs de remisiune, iar după alte 3 luni, medicii au informat-o că e vindecată complet.

Căutând informații legate de miracolul care tocmai i se întâmplase, Raluca a descoperit că ceea ce ea făcuse în ultimul an erau practici care existau de mii de ani, a cunoscut, mai apoi, și alți oameni care au reușit să se vindece în același mod aparent magic și a devenit conștientă că experiența prin care a trecut, deși una traumatizantă, a avut un rol nobil, de a o face să înțeleagă faptul că viața e mai mult decât credem noi că ar fi, a avut scopul de a o ajută să își descopere menirea, cea de a îi învăța pe semenii săi să se vindece.

Raluca Moisi a devenit trainer și coach pentru persoanele care își doresc să redobândească starea de bine, să reducă stresul din viața lor și să atingă noi performanțe. Atunci când gândurile, stilul de viață și latura spirituală a omului sunt nealiniate, conflictele care rezultă în urma dizarmoniilor dintre acestea generează frustrări, maladii, stări neplăcute, relații disfuncționale, toate lucrurile negative pe care oamenii au puterea atât a le crea, cât și a le îndrepta. Raluca Moisi își dorește să fie un sprijin, un ghid pentru persoanele pregătite să atingă un alt nivel de conștientizare a vieții și a responsabilității pe care o au, ca demiurgi ai propriei existențe.

Goana după bani

Raluca Moisi a fost dintotdeauna pasionată de psihologie, de mică își dorea să devină profesoară, dar, sub îndrumarea părinților, a sfârșit prin a face Facultatea de Științe Economice. După primul semestru însă și-a dat seama că facultatea nu era deloc așa cum își închipuise, așa că s-a decis să se angajeze:

„Terminasem Liceul Economic, veneam cu o vastă cantitate de informații din domeniu, iar la facultate aveam impresia că am luat-o, nu din clasa a IX-a, ci din grădiniță.

După prima sesiune am fost super dezamăgită și mi-am zis că nu vreau să îmi pierd vremea în acest mod, că e momentul să îmi iau un job. Așa am ajuns să lucrez în vânzări, încă din primul an de facultate, de la 19 ani.”

Raluca și-a continuat oricum și facultatea, pe care a absolvit-o, pentru clasica diplomă, iar în timpul liber a studiat și psihologia. Se gândea că, într-o bună zi, se va înscrie la Psihologie, ca o a doua facultate, pentru că aceasta era pasiunea și sufletul ei. În același timp a început să își dorească să câștige din ce în ce mai mulți bani și își schimba frecvent joburile în funcție de posibilitățile de câștig pe care acestea i le ofereau, de șansele de ascensiune în carieră:

„Eram, așa, un fel de locomotivă, căreia nu îi stătea nimic în cale. Mă orientam, unde puteam să fac mai mulți bani, să am un statut mai înalt, să devin mai respectată, mai bine văzută și, pe zi ce trecea, mă transformam într-un snob, care nu mai prețuia nimic din ce avea în jur – oricât de multe lucruri aveam, mi se părea că nu e suficient, că mie îmi trebuie altceva.”

În 2010 a descoperit un grup de oameni care i-au oferit o altă perspectivă asupra vieții

Anul 2010 a fost un punct de cotitură în viața Ralucăi. Ea a intrat în Toastmasters, un grup de public speaking și leadership, în cadrul căruia a început să descopere o altă viață, o altă perspectivă asupra existenței și alte valori:

„Cu stilul acela snob pe care îl aveam, când ajungeam acasă și rămâneam seara cu mine, aveam senzația că ceva nu e bine, că ceva lipsește. Lucram tot în vânzări, câștigam foarte bine și aveam multe responsabilități. Astăzi înțeleg că un job, cu cât e mai sus, cu atât îți aduce mai multe responsabilități și mai multe oale sparte în cap. Într-adevăr, vine cu un salariu mai bun, de multe ori, dar nervii și stresul prin care treci nu se compensează prin salariu și, mai ales, sentimentul acela de neîmplinire, pe care îl întâlnesc la foarte mulți oameni din top management.

În Toastmasters am întâlnit oameni care erau orientați spre altceva, care știau să vadă frumosul din nimic, oameni care știau să se bucure de orice, care puteau să se susțină unii pe alții și, dintr-o dată, din anturajul meu de amici (cărora nu ne convenea nimic și ne văitam tot timpul de cât de rău e în România, de guvern, de faptul că nu ne ajută nimeni să facem ceva în țara asta), am intrat într-un cerc de oameni care vedeau oportunități reale pe toate gardurile.”

De când a început să lucreze în vânzări, Raluca a simțit că nu i se potrivește statutul de angajat, ea își dorea mai mult, însă prietenii și familia îi spuneau mereu să se limiteze la acest statut:

„Îmi ziceau să stau în banca mea că e criză, că sunt dintr-o familie modestă, că nu am cunoștințe care să îmi deschidă anumite uși.”

În momentul în care a intrat în club, în cercul acela de oameni entuziaști și hotărâți că ei pot să facă o schimbare, s-a schimbat ceva și în mentalitatea Ralucăi, care a dobândit încredere în sine:

„Ei vedeau în mine altceva decât oamenii de până atunci, din jurul meu. Ei vedeau potențialul, talentul meu, capacitatea mea de a face lucruri extraordinare pentru cei din jur, trăsături pe care nu mi le cunoscusem nici eu și nu mi le mai auzisem vreodată de la alții.”

În 2012, a început la Cluj o nouă viață, care avea toate șansele de a fi una fericită

În 2010, Raluca s-a decis să pornească pe un alt drum în viață și astfel a renunțat la tot ce o lega de existența sa de până atunci: și-a dat demisia de la locul de muncă pe care îl avea, și-a schimbat toți prietenii și a încheiat relația cu prietenul ei, cu care era împreună de 7 ani:

„Practic, am lăsat totul în urmă și am mers mai departe cu noii oameni pe care îi cunoscusem, cu încrederea că eu pot mai mult și cu credința în Dumnezeu, că, ce o fi, o fi!

Dar, cum se zice, când nu știi încotro te îndrepți, orice drum e bun, căutarea aceasta m-a dus la statutul de parteneră într-o firmă de PR. Eu, care habar nu aveam inițial cu ce se mănâncă PR-ul, am început să lucrez și, nu înțeleg nici în ziua de astăzi ce am făcut, dar îmi veneau clienții fără niciun pic de efort de promovare, pur și simplu mă sunau să ne întâlnim și începeam să lucrăm împreună.”

Cu toate că avea succes și în acest nou domeniu, Raluca simțea în continuare că îi lipsește ceva. După entuziasmul inerent oricărui nou început, a revenit la starea de dinainte de acest pas, în care simțea că nu asta era ceea ce își dorea.

Pentru că nu a fost suficient să își schimbe jobul și pentru că simțea că în Timișoara se plafonează, Raluca s-a decis, în 2012, să schimbe orașul. Era hotărâtă să se mute în Oradea, dar, până la urmă, a ajuns în Cluj, oraș de care se simțea apropiată sufletește, dar care o speria în același timp, pentru că nu cunoștea aici pe nimeni și mutarea presupunea să își ia viața de la capăt, de la zero:

„Era ca un fruct interzis: «Ar fi atât de frumos să mă mut acolo, dar îmi e frică, mai bine nu!» Și, până la urmă, m-am mutat la Cluj, am început să cochetez cu comunitatea Toastmasters de aici, am început să mă implic în club.”

Cu toate că se mutase la Cluj, Raluca lucra în continuare cu clienții din Timișoara, la campanii de PR. Avea 27 de ani, un iubit, în Cluj se simțea acasă și totul i se părea fantastic:

„Eram pe val! Descopeream în fiecare zi cât de frumos e orașul acesta și câte lucruri se pot face aici!”

Când totul părea extraordinar, medicii i-au mai dat numai un an și jumătate de viață

În 2012, când totul părea extraordinar, Raluca a primit o veste fulger: suferea de o boală gravă, iar cel mai optimist medic i-a mai dat doar un an și jumătate de viață. Chiar dacă diagnosticul era unul foarte serios, în sinea ei, Raluca a refuzat să creadă că va muri și a luat decizia de a nu urma un tratament medical:

„Verdictul medicului a mișcat ceva în interiorul meu, o veste ca asta nu o primești prea ușor, te pune un pic pe gânduri și te cam scoate de pe traiectoria ta. Niciodată nu mi-au plăcut medicii, așa că mi-am pus problema dacă mă duc la tratament în spital, la radioterapie, sau mor liniștită acasă, pe perna mea, zâmbind și cu încredere în Dumnezeu, că, ce-o fi, o fi! Și, de acolo a început adevărata călătorie și adevărata descoperire a ceea ce căutam eu de mult timp.

Nu am știut și nici în ziua de astăzi nu îmi e clar de unde mi-a venit, dar pur și simplu am simțit că vreau să rămân eu cu mine, în liniște. Am încercat să îi spun prietenului meu de atunci că, uite ce se întâmplă, s-ar putea să fiu bolnavă, dar reacția lui m-a făcut să nu mai vreau să spun la nimeni prin ce trec. Mi-a spus că dramatizez eu prea mult.

Țin minte că eram pe Cetățuie și, atunci, în sinea mea, am luat decizia că, dacă o fi să mor, asta e! O să se trezească oamenii că am murit, dar nu o să zic la nimeni nimic! Cred că acela a fost momentul când, inconștient, am luat decizia că nu o să fac niciun fel de terapie medicală, așa cum o știe lumea, în spital, cu medici în halate albe și lucruri de genul acesta!”

În scurt timp, relația în care era implicată Raluca s-a încheiat și ea a început să trăiască o viață dublă, pentru că nimeni nu știa prin ce trece de fapt. A început să-și reducă foarte mult activitatea socială, continuând să frecventeze doar grupul Toastmasters (care o susținea, o încuraja și îi oferea mediul pozitiv de care avea nevoie), a ales să aibă tot mai puțini prieteni și să petreacă tot mai mult timp singură, lucru pe care, înainte, îl făcea foarte rar.

Raluca s-a vindecat singură, fără medici

Înainte de a afla verdictul fatidic, Raluca participase la un curs în cadrul căruia a învățat o formă de meditație. Cu toate că, la acel curs, s-au întâmplat lucruri care nu aveau niciun fel de explicație logică, la final, mintea ei rațională a refuzat să accepte rezultatele și manifestările acelor practici, ca fiind reale. Însă, în momentul în care a fost diagnosticată, s-a gândit să aplice pe sine ceea ce învățase, „să vadă ce se întâmplă”:

„Am început un proces de conectare cu corpul meu, de stat în liniște, de ascultat, de observat. La început a fost extrem de dificil, îmi era foarte greu să stau liniștită, să nu fac nimic, îmi veneau un milion de gânduri pe secundă. Dar, odată cu trecerea timpului, am început să progresez și, de la 10 minute, am ajuns să stau ore, simțeam nevoia; puteam să stau și o zi întreagă liniștită, mă ridicam doar să beau apă, să mănânc ceva și reveneam la exercițiul meu.

Mi-am continuat stilul de viață cu sport și mi-am schimbat dieta, efectiv nu mai puteam să mănânc carne. Am început să devin foarte conștientă de gândurile pe care le aveam, de stări, de felul în care mă afectau toate acestea și am mers la tot felul de evenimente din-astea ezoterice și spirituale, care ne ajută să descoperim ce e dincolo de corpul nostru.

După toate acestea, am mers la clinică, să văd dacă ce făceam eu avea vreun efect. Mi-am făcut un nou set de analize, încă eram bolnavă, dar scăzuse de 3 ori indicele globulelor albe din sânge, față de momentul primului diagnostic. Asta m-a încurajat, că e bine ce fac, și am început să cred că am descoperit ceva super șmecher și revoluționar, faptul că oamenii se pot vindeca singuri, fără medici. 

Am început să cercetez pe internet, să caut informații despre tehnici de meditație, despre vindecări miraculoase și tot felul de lucruri de genul acesta, pe care le citești și care ți se par SF-uri, știri senzaționale. Și, tot căutând, am descoperit că ce am făcut eu de fapt sunt practici de mii de ani, care existau în Tibet, în Egipt, în toată Asia, nu am descoperit eu nimic.

Și atunci m-am întrebat de unde am știut să fac toate astea, din moment ce nu am citit până atunci așa ceva și niciodată nu am crezut în chestii de genul acesta. Am înțeles că, de fapt, toată cunoașterea există în noi și, exact ca în «Călătoria eroului», ni se întâmplă ceva care ne smulge din tiparul în care suntem la momentul respectiv, ne trece printr-o experiență traumatizantă, ca la final să înțelegem că viața e mai mult decât credem noi că e.”

„Nu suntem mintea sau corpul nostru”

După ce a primit confirmarea din partea medicilor că e perfect sănătoasă, pentru că petrecuse atât de mult timp izolată, Raluca a trecut printr-o nouă etapă, în care nu își mai găsea locul:

„Am intrat în extrema cealaltă, mă uitam în jurul meu și nu îmi mai plăcea nimic, îmi era foarte greu să mă integrez, efectiv era un chin și nu înțelegeam: ok, am trecut prin toată chestia asta, dar care e scopul?”

Tot timpul cât a fost bolnavă, au știut despre suferința ei numai doi oameni, foarte apropiați. Raluca nu le-a spus nici măcar părinților săi, așa că acum, vindecată și cu o viață înainte, nu avea cu cine să discute episodul dificil prin care a trecut:

„Nu puteam să vorbesc cu multă lume, nu puteam să deschid subiectul, pentru că mă apuca pe mine plânsul, și am luat decizia să mă duc la atelierul lui Ovidiu Oltean de ”Life Speaking”, cu nădejdea că o să trec prin tot felul de procese care mă vor ajuta să înțeleg mai multe despre experiența pe care am traversat-o și, mai ales, să îmi înving blocajul de a vorbi despre experiența respectivă.”

Atelierul dura 3 zile, avea 12 participanți, iar Raluca se gândeam cu groază la ziua finală în care fiecare trebuia să țină un discurs legat de experiența sa de viață. Scopul ei era cel de a vorbi despre modul în care a depășit boala, dar o îngrozea gândul la felul în care ar putea reacționa oamenii de acolo, la auzul unor lucruri atât de ieșite din comun:

„Nu mică mi-a fost surpriza când, în ultima zi, la discursuri, erau în grup încă 3 persoane care trecuseră prin vindecări miraculoase și, dacă în trecut s-a dizolvat ideea că am descoperit eu ceva revoluționar, în acel moment s-a dus și mitul că am trăit eu ceva extraordinar, pentru că de fapt trăiesc foarte mulți o asemenea experiență.”

Raluca s-a întors acasă de la atelier cu mai mult curaj și cu convingerea că a trăit acea experiență cu un scop, că are ceva de învățat din ea și că, de fapt, a primit un dar pe care trebuie să îl dea mai departe către ceilalți, sub formă de învățăminte. A început să se întrebe cum se îmbolnăvesc oamenii, cum funcționează corpul uman, ce îl influențează, care e diferența dintre gânduri și stări, dintre punctul de pornire și rezultatele oamenilor și, de fiecare dată, toate răspunsurile pe care le găsea o duceau spre întrebarea supremă: „Cine suntem noi, oamenii?”

Raluca a înțeles că nu suntem gândurile noastre, că nu suntem mintea sau corpul nostru:

„Corpul nostru se poate vindeca, la fiecare 7 ani ai un trup nou; mintea e ceva ce se poate antrena, la fel ca un mușchi, iar azi poți fi într-un fel, mâine într-altul. Dar mai există și partea de suflet, pentru că noi suntem altceva, mai presus de trup și de minte.”

„De ce nu mă ocup să îi învăț pe oameni să trăiască sănătos, dinspre interior spre exterior?”

Raluca și-a petrecut mult timp căutând răspunsuri la toate întrebările sale și, pentru că rezerva sa de bani a început astfel să scadă simțitor, a început să lucreze și să țină cursuri:

„Cursuri am început să țin de când eram bolnavă. Pe de o parte, era starea aceea că, dacă mâine aș muri, ce aș vrea să fac astăzi? Pe de altă parte, investeam bani în certificări și în cursuri și mă pregăteam ca și cum aș mai trăi încă 100 de ani.”

Raluca și-a luat certificarea de trainer, speaker și coach de la John Maxwell Team International și pe cea de Business Persuasion Certified Trainer de la Andy Szekely și a început să se formeze pe domeniul acesta de leadership, pentru a-i conduce pe ceilalți spre rezultate. Ea avea deja și experiența practică de la Toastmasters, cea de a fi președinta unui club, a unui ONG, și își dorea să aplice, pe mai departe, în mod practic, toată teoria din cursuri. Era preocupată de modul în care poate aduce mai multă valoare pentru cei din jur:

„Dacă în trecut eram setată cum pot să fac mai mulți bani, acum am trecut în partea cealaltă: cum pot să aduc mai multă valoare? Și habar nu aveam cum! Am trecut prin tot felul de frământări și un prieten făcea cu mine aproape săptămânal un exercițiu pentru ca să descopăr ce îmi place mie să fac, pentru ca să am o bază de pornire. Vreo 6 luni am făcut chestia asta și primul lucru pe listă a fost meditația. Dacă mă pui să fac asta 8 ore pe zi, zi de zi, pentru tot restul vieții mele, aș face-o cu bucurie, dar întrebarea era: la ce îi ajută lucrul acesta pe ceilalți? Și, în cele din urmă, am pus cap la cap toate piesele din puzzle: partea de sănătate, cea de meditație, ce descoperisem despre gânduri, despre emoții și cum ne influențează ele viața și sănătatea.”

În 2014, în momentul în care a înțeles care e vocația sa, Raluca era parteneră într-o firmă pe care o construise de la zero împreună cu un prieten pe care l-a ghidat să ducă acest business până la o cifră de afaceri de 500 000 de euro. Un an și jumătate, în cadrul acestei firme, „Agenția de print”, ea a fost omul bun la toate, pentru că se ocupa, de la partea marketing, până la cea de vânzări, de orice era nevoie. 

În decembrie 2014, era în București și se chinuia să scrie un articol de promovare a firmei pentru un ziar; stătea cu laptopul în brațe, așezată comod, într-o cafenea, afară ploua și avea în față un geam imens, prin care privea trecătorii. În acele clipe, într-un moment de deconectare totală, i-a răsunat în minte întrebarea: „De ce mă chinui să fac asta, de ce nu mă apuc eu să îi învăț pe oameni să trăiască sănătos, din interior spre exterior?!”

La câteva secunde însă, a intervenit mintea rațională, cu alte întrebări care au făcut-o pe Raluca să renunțe pentru moment la idee:

„Au început să curgă un milion de întrebări: ai investit atâția bani în cursuri și certificări de leadership, de business, de persuasiune și acum vrei să o iei de la zero, cu altceva?! Și, evident că ideea a rămas undeva acolo și am intrat din nou în goana că se termină rezerva de bani și intru în faliment personal.”

„Cum să lucrăm fără stres”

În momentul în care Ovidiu Oltean a anunțat-o că o să țină primul atelier pentru descoperirea vocației, Raluca a fost prima persoană care s-a înscris, pentru că, cu toate că își cunoștea vocația, nu știa cum să o pună în practică:

„La acest atelier mi s-a validat ideea pe care o aveam acolo, într-un cotlon al minții, am aflat cu ce fel de oameni am de lucrat, dar nu am înțeles cum, pentru că era vorba despre oameni pragmatici, oameni cu funcții din top și middle management, iar experiența mea era din sfera total opusă, de inteligență spirituală, pe care habar nu aveam cum să le-o prezint oamenilor ăstora concentrați pe cifre și rezultate. Deși eram conștientă că aș putea să urlu la ei câtă nevoie au de ceea ce puteam eu să le ofer, nu știam cum să fac asta fără să urlu la ei.

Au urmat câteva luni foarte interesante în care efectiv visam noaptea ce trebuie să fac, mă trezeam dimineața și, când mă gândeam logic la ce am visat, mi se părea o prostie. În martie 2015, chiar dacă habar nu aveam ce o să se întâmple, am pornit primul seminar gratuit, «Cum să lucrăm fără stres».”

Raluca se gândea că, dacă se înscriu 30 de prieteni, e un bun început, însă, în primele două zile de la anunțarea evenimentului pe Facebook, s-au înscris 80 de persoane; ea a suplimentat locurile în sală, iar oamenii au continuat să se înscrie, până când numărul participanților a ajuns la 140, moment în care Raluca s-a decis să oprească înscrierile. Ea a ținut primul seminar, în fața acestor persoane, cu genunchii tremurând, pentru că nu știa cum o să fie primită informația și pentru că nu îi era foarte clar cum o poate pune în cuvinte în așa fel încât să fie percepută corect de mintea oamenilor pragmatici. Acum, Raluca poate formula mult mai simplu ideea de stres:

„Stresul ni-l creăm singuri, nu e nimic altceva decât felul în care noi interpretăm ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Noi transpunem lucrurile în tot felul de scenarii în care începem să credem și, de acolo, începem să ne alimentăm tot felul de gânduri, de stări neplăcute, care duc la reacții negative față de ceilalți. Asta se întâmplă pentru că ne-am deconectat foarte tare, pentru că ne-am îndepărtat foarte mult de noi și nu mai știm să trăim în prezent, să ascultăm, să observăm. 

Am rămas prinși în goana de a face mai mulți bani și am început să ne folosim simțurile doar ca să facem bani. De fapt, de aici vine toată starea de neîmplinire, din acest motiv vedem tot mai multe fețe schimonosite pe stradă, de oameni care, când umblă, nu se uită în jurul lor, prinși în scenariul propriei minți - cum să rezolve o problemă sau alta. Oamenii nu mai sunt prezenți și devin, în timp, bolnavi.

În momentul în care m-am dus pe firul poveștii, să identific de ce m-am îmbolnăvit eu, mi-am dat seama că am trecut prin același proces. Eram total deconectată de viața mea, îmi lipsea teribil cheful de viață, eram într-o nemulțumire continuă, plină de energie și de gânduri negative. În momentul în care am schimbat lucrurile astea și am trecut la o stare de liniște, de ascultare a propriului corp și de ascultare față de mine, automat a venit și vindecarea.”

„Eu îi învăț pe oameni să se vindece, nu sunt un vindecător”

În momentul de față, Raluca îi învață pe oameni să se vindece singuri. Ea nu se consideră un vindecător pentru că doar îi ajută pe ceilalți să își scoată la suprafață potențialul, să și-l valorifice:

„Vindecarea, împlinirea și tot ce ai nevoie, o să vină odată cu asta. Dacă gândurile tale cu stilul de viață și cu latura spirituală nu sunt aliniate o să existe mereu un conflict care o să genereze frustrări, boală, stări neplăcute, relații disfuncționale cu ceilalți, dorință de manipulare, toate lucururile negative pe care le vedem în jurul nostru.

Așa că eu nu sunt un vindecător, eu sunt omul care îți pune întrebările de care ai nevoie ca să conștientizezi singur ce faci, de ce ți se întâmplă nenorocirile de care ai parte în viața ta. De fapt, tu ești singurul care ți le-ai creat și ești singurul care le poți repara.”

Lucrând cu clienții care îi vin pentru coaching, Raluca observă nemijlocit impactul pe care îl au gândurile în viața oamenilor:

„În momentul în care reușești să îți controlezi și să îți conștientizezi gândurile, abia atunci poți spune că ai control asupra vieții tale. Eu am descoperit că într-adevăr poți să creezi viața pe care ți-o dorești, în mâinile tale sunt toate uneltele de care ai nevoie, important e să înveți cum să le gestionezi și cum să coordonezi folosirea lor, astfel încât să ajungi să îți poți crea în fiecare moment viața pe care ți-o dorești. Asta vine la pachet cu responsabilitatea de a trece apoi prin ceea ce ți-ai creat.

Oamenii, în mod inconștient, își creează singuri propriul coșmar prin care trec zi de zi și apoi dau vina pe cei din jur pentru problemele lor, când de fapt totul pleacă de la faptul că ei sunt deconectați de sinele lor și nu sunt conștienți că își creează singuri toate neajunsurile.”

Un alt nivel de conștientizare a existenței

Prin seminarele sale de reducere a stresului, Raluca Moisi își dorește să îi aducă pe oameni la un alt nivel de conștientizare a vieții și a responsabilității pe care o au față de viața lor:

„Îmbin tehnici de mindfulness, cu respirație, cu descoperirea sinelui, cu elemente de self-leadership – degeaba vrei să fii șef peste alții, dacă nu îți poți fi propriul tău șef. John Maxwell are o vorbă care mie îmi place, pe care o aplic și îi încurajez și pe alții să mediteze la ea, care spune că leadership-ul începe cu tine.”

Raluca Moisi organizează un seminar gratuit de 3 ori pe an, iar cei care își doresc să continue pot participa la workshop-urile de o zi, ”Stress reduction day”. Împreună cu Cristina Varo, Raluca a început și un proiect cu seri de relaxare mentală:

„O dată pe lună ne întâlnim cu cei care doresc să participe și lucrăm pe tot felul de blocaje, ne relaxăm, ne readucem starea de bine în corp și în minte.”

Prin activitatea de coach, Raluca urmărește să îi aducă pe oameni la momentul prezent, să îi ajute să își identifice blocajele pe care adesea ei și le clădesc singuri. Dar, Raluca Moisi nu își dorește ca cei care i se adresează să fie dependenți de ea și astfel îi învață exerciții care să îi ajute să conștientizeze tot ceea ce fac și după ce pleacă de la ședințele de coaching. 

Raluca a constatat faptul că majoritatea oamenilor își petrec viața pe pilot automat, fără a fi conștienți de faptul că, în fiecare clipă, sunt creatorii propriei existențe:

„Ce observă și ce conștientizează oamenii sunt rezultatele, care adesea nu le plac, și puțini dintre ei stau să se întrebe: cum am ajuns la rezultatul acesta? Am observat asta, inclusiv cu absolvenți de-ai noștri din «Atelierul de vocație», care vin, își descoperă vocația, misiunea, ce au de făcut, se întorc la viața lor, se apucă de treabă, creează tot ceea ce vine din ei, sunt pe drumul lor, dar, cu toate acestea, nu ajung la rezultatele pe care și le doresc și asta pentru că, din tot procesul, iau anumite bucățele și le lasă pe dinafară pe celelalte, nu sunt conștienți de celelalte bucăți. 

Ei își revendică viața, dar gândirea le rămâne exact ca înainte, cu aceleași frici, cu aceleași gânduri: «Dacă nu o să îmi iasă? Dacă nu sunt eu omul potrivit să fac asta?» E ca și cum ai pune într-un pahar de apă plată un strop de cerneală – automat, toată apa își schimbă culoarea; ai vocația, ai drumul tău, ai viziune, dar pui un strop de gânduri negative și de îndoială și se distorsionează tot rezultatul.

În acest caz, se poate merge pe firul acțiunilor, să vedem ce a dus la rezultatul care nu îi mulțumește, să vedem ce stări au avut când au făcut acțiunile respective, ce au gândit despre ele. În final, ajungem la gânduri – de cele mai multe ori, dacă rezultatele sunt negative, au existat gânduri de îndoială.

Și atunci, în momentul în care faci din nou activitatea respectivă, trebuie să știi să schimbi îndoiala cu ce vrei de fapt, cu un gând care te susține, care îți potențează activitatea, care îți pune în valoare talentul și te determină să ajungi la rezultatul potrivit.”

Unul dintre atuurile Ralucăi este capacitatea sa de a se conecta foarte ușor cu oamenii, de a îi citi și simți cu ușurință, și astfel ea știe exact cu ce întrebări să îi ajute pe clienții săi în așa fel încât ei să își conștientizeze cauzele blocajelor care nu le permit să își manifeste întregul potențial. După ce oamenii devin conștienți, Raluca le oferă tehnici și exerciții prin care să își rezolve problemele, fără a deveni dependenți de ajutorul ei. Cu toate acestea, oamenii adesea revin la ședințele de coaching, în care găsesc un sprijin pentru a evolua:

„E ca și cum ai urca o mie de scări și, Doamne, ce bun e un toiag pe care să te mai sprijini din când în când! Eu asta le ofer, un sprijin din exterior, pe care să se bazeze pentru a progresa.”

În prezent, Raluca pregătește un program pentru corporate, prin care angajații din companii să beneficieze de activități și de exerciții pentru reducerea stresului și creșterea productivității:

„E un cerc vicios de atenție scăzută, productivitate scăzută, stres mai ridicat și, de aici, un lanț întreg de consecințe: te duci acasă, te cerți cu familia, te întâlnești cu prietenii, ești nemulțumit, începi să te îmbolnăvești, te cerți cu șeful, ai impresia că are ceva cu tine; însă, totul pornește de la contextul pe care îl interpretezi tu ca fiind defavorabil și începi să reacționezi în loc să răspunzi.

Este necesară o doză de stres pentru că ne dă adrenalina de care avem nevoie să facem anumite lucruri, însă oamenii o duc în extremă și tot ce trece de nivelul de adrenalină optim pentru funcționarea organismului se transformă într-un câmp electromagnetic super negativ în jurul tău și, de acolo, tu nu mai vezi nimic, doar reacționezi, te enervează tot ce vine spre tine, pentru că nu mai ai controlul.”

Raluca Moisi oferă și o soluție: trebuie să reducem alergătura vieții cotidiene, să ne găsim nivelul optim de stres de care avem nevoie zilnic și, în esență, să ne reconectăm cu noi înșine:

„Numai atunci știi ce ai nevoie, când te cunoști pe tine. Fiecare are ritmul lui, modul lui de funcționare optim și e important să încetăm să ne mai dorim să fim ca X sau ca Y. Tu nu ești X sau Y și e mai bine să îți găsești propria ta literă, care să te conducă spre succes, spre obiectivele tale, spre viața pe care ți-o dorești!”

Foto: Raluca Moisi, Gabriel Suciu Photography, 

Adauga comentariu