Auzim despre Spitalele Regionale de Urgenţă măcar din anul 2010 – alţii numai din 2015. Oricum ar fi, nici nu mai contează anul primei promisiuni electorale, nu există guvernare să nu se fi bătut în piept cu fondurile europene pe care tocmai ce le-a atras pentru a finaliza nu mai departe decât la anul (şi la mulţi ani!) aceste necesare investiţii.
Dintr-un răspuns trimis către Libertatea, de către Ministerul Sănătății, aflăm că se relochează pentru promisiunile următoarelor alegeri finalizarea acestor investiţii.
De abia în toamna anului 2019 au fost semnate contractele între Ministerul Sănătăţii și Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, iar în prezent se evaluează societățile comerciale care se vor ocupa de proiectul tehnic.
Se „evaluează” „parandărătul”, ca de obicei.
Între timp, în România nu se mai moare decât de COVID-19. Restul bolilor mortale şi-au luat o pauză. Cancerul se vindecă numai la vederea Coronavirusului. La fel şi diabetul, apendicitele, ulcerele, septicemiile, fracturile deschise şamd. Parcă şi temutele bacterii nosocomiale s-au retras în pereţii ulceroşi ai spitalelor şi refuză să mai iasă.
Un cuţit, dacă ţi se vâră în burtă, acesta se retrage discret la contactul cu COVID-19 şi corpul nu-ţi mai sângerează.
Oricum, de COVID-19 se va muri şi dacă omul distrus emoţional de la atâta „apocalipsă” tembelizantă va decide să se arunce de la etaj, sau sub tren.
Raezii şi Rafilii, Îngerii Morţii din Sistemului Medical Românesc, le vor primi cu bucurie sufletele în scriptele cu morţi raportaţi naţiunii.
În ultimele două săptămâni, avem de 30 de ori mai multe decese COVID-19 la suta de mii de locuitori decât ţări ca Italia, Germania, Ungaria, Suedia sau Austria.
Prin urmare, dacă te infectezi cu COVID-19 în România, riscurile sunt de 30 de ori mai mari să mori – raportat la cineva care face boala într-o serie de alte ţări europene. Cu 3,1 decese raportate din cauza COVID-19 la suta de mii de locuitori, România este ţara din Uniunea Europeană cu cei mai mulţi morţi de COVID-19 raportat la populaţie – măcar în ultimele două săptămâni.
Spre comparaţie, ţări ca Italia sau Germania au 0,1 decese la 100.000 de locuitori.
Sistemul sanitar român este la pământ – e rezultatul a 30 de ani de jafuri sistematice din partea politicienilor, din partea celor care au absolvit o facultate de medicină, dar nu şi-au mai făcut stagiul de rezidenţiat pentru a deveni medici, ci s-au transformat în cărăuşi şi vânzători de medicamente, din partea „Dumnezeilor medicali” care s-au folosit de reţeaua sanitară a statului pentru a o mulge în interes personal.
Este motivul pentru care am stat închişi două luni în case în perioada în care se raportau 30 – 40 de infectări cu COVID-19 pe zi şi o moarte sau două pe săptămână.
Hoţii încercau să pună la loc ceea ce furaseră şi aveau nevoie de timp să o facă.
Acum nici ei nu mai ştiu ce să facă. Cu raportări zilnice de peste 1000 de cazuri de infectare cu COVID-19, cu cei mai mulţi morţi la mia de locuitori din Uniunea Europeană, facem alegeri, deschidem restaurante şi şcoli.
Credeţi că au apucat să pună la loc tot ce au hoţit în atâţia ani?
Din contră, au reuşit să mai fure câte ceva.
Dar stau cu ochii pe sondaje şi încearcă să-şi consolideze poziţiile politice. Să nu le piardă pe cele economice.
Revenind la morţii noştri. Dacă în loc de boboci, toamna aceasta numărăm morţi, măcar să nu-i numărăm ca Pristanda.
Ştim cu certitudine câte ceva: că spitalele sunt aceleaşi de dinainte de pandemie – majoritatea nişte dărăpănături ale căror ziduri mai stau în picioare numai că sunt ţinute de cohortele de bacterii şi virusuri din pereţi şi tavane.
Că populaţia nu ştie nimic despre prevenţie, consumă săpun şi pastă de dinţi mai puţin decât oricine din Europa, dar e pe primul loc la paleative, „mă tratez acasă”, „m-a tras curentul”, iar ce zice Baba Vanga despre extrasul de pişat cu căţel de usturoi este mai credibil decât orice zice un medic. Care medic nu prea există în mediul rural.
Puse cap la cap, nu ar trebui să ne mirăm că mulţi dintre decedaţi au fost diagnosticaţi ca fiind infectaţi cu COVID-19 după ce au murit, fie cu o zi, sau maxim două înainte de a muri. Că sunt decedaţi dintre pacienţii care s-au dus să se trateze de o altă boală şi au încasat şi COVID-19 la promoţie – în fond spitalele au fost primele focare de infecţie din România. Apoi, tot ce a însemnat atingere/contact cu „statul” român, cu instituţiile sale: de la primării, la Parchetul General.
Din păcate, Raezii şi Rafilii, Îngeri ai Morţii din cauza infectării cu COVID-19, nu ne spun nimic despre câţi au luat, din spital, din secţia ATI, o bacterie rezistentă la tratament, care le-a compromis şi mai mult sistemul imunitar?
Când Libertatea a cerut Ministerului Sănătăţii şi Institutului Naţional de Sănătate Publică aceste date, încă din luna mai, autorităţile au recunoscut că nu există o astfel de centralizare. Ca o culme a delăsării, cele mai recente date privind infecţiile nosocomiale erau pe primele 9 luni din 2019.
Cum vă ziceam, în faţa COVID-19 şi nosocomialele dispar.
Trist este că nu vom şti niciodată cu adevărat câţi oameni au murit tocmai CĂ AU FOST TRATAŢI de COVID-19, când trebuiau, de fapt, să fie trataţi de ceea ce sufereau.
Recent, o femeie din Cluj-Napoca s-a internat la Spitalului de Boli Infecțioase Cluj cu bronhopneumonie. A decedat de COVID-19 după ce a contractat şi trei tulpini de bacterii rezistente la tratament. Familia susţine că nu i s-a tratat bronhopneumonia cu care ar fi fost internată, că nu a primit antibiotice, ci tratament anti-COVID-19.
Câtă vreme nu ştim care este schema de tratament din Spitalul de Boli Infecţioase Cluj – şi nici nu o să o ştim, că decidenţii nu comunică şi sunt de negăsit- , nu putem să ne pronunţăm cu privire la tratamentul aplicat. În schemă pot exista şi antibiotice. Iar bronhopneumonia este o manifestare a infecţie cu COVID-19, după ce sistemul imunitar este depăşit. Iar o suprainfectare cu nosocomiale în niciun caz nu a ajutat.
Totuşi, sunt 28 de zile de spitalizare numai pentru acest pacient!
Dincolo de acuzaţiile aduse de către familie – din care cea mai importantă este lipsa de comunicare cu aparţinătorii, rămâne CONCLUZIA: decesele nu dau doar măsura epidemiei, ci mai ales măsura performanţei sistemului medical în lupta cu virusul.
Care este la pământ din toate cele pe care vi le-am tot zis. Voi să votaţi tot cu hoţii!
Şi, gata!