Radu Ilea, somelierul care a readus la viață Maimuța Plângătoare

Radu Ilea e managerul restaurantului Maimuța Plângătoare, „crâșmă și restaurant renumit”, deschis între anii 1930-1940. Dacă povestea interbelică a „Maimuței” a fost una plină de farmec, istoria recentă a localului nu s-a ridicat la standardele trecutului, pentru că simbolul vechiului Cluj bahic a devenit după Revoluție doar o simplă crâșmă, de joasă speță. În 2012 somelierului Radu Ilea i s-a oferit șansa de a readuce la viață Maimuța Plângătoare, iar acum restaurantul se ridică la înălțimea celor mai exigente pretenții, fiind valorificate și istoria, magia și specificul birtului înființat în urmă cu aproape un secol.

Managerul a recuperat istoria „Maimuței” din cartea lui Balint Tibor - Zokogo Majom, și le-o pune la dispoziția clienților săi, alături de vinuri alese și de mâncăruri savuroase:

„Cel care a botezat restaurantul a fost chiar proprietarul localului din acele vremuri, un domn gras, «care plângea în hohote când era băut, de tremurau fețele de pe mese, ba chiar și sticlele de vin și lichior se ciocneau între ele de durere». Toată suferința și nenorocirea lui se datorau localului concurent, deschis în vecinătate, intitulat sugestiv: «Gaura Dulce».

Cunoscut și în rândul angajaților pentru «concertele» sale lacrimogene, într-o vreme, picoloul restaurantului, având o discuție cu cel care aproviziona cu sifon restaurantul, spunea despre angajatorul său: «Urlă ca o maimuță plângătoare». Trăgând cu urechea, proprietarul a avut revelația numelui: Maimuța Plângătoare. Imediat a trimis după pictorul de firme pentru a comanda zugrăvirea noului nume. Astfel că, deasupra intrării, pe o placă a fost pictată o maimuță care plânge. Atât în timpul naționalizărilor, cât și în toată perioada comunistă, localul a fost închis. După apusul regimului comunist, restaurantul a renăscut, la început, sub forma unei grădini de vară. Astăzi, restaurantul Maimuța Plângătoare tinde să redevină același local renumit, căutând să ducă mai departe tradiția și faima de altădată.”

„Era un vis să lucrez în acest domeniu”

Radu Ilea a luat primul contact cu domeniul ospitalității la 18 ani, când a lucrat timp de o lună pe o terasă în Hașdeu:

„De acolo a început pasiunea legată de meserie și de oameni. Mi-a plăcut mult să lucrez cu oamenii, deși e exagerat de greu – dar, dacă îți place, totul pare mult mai ușor. În anul 2002, chiar după terminarea stagiului militar, am luat contact cu meseria. A fost o pasiune mai veche, era un vis să lucrez în acest domeniu.”

În 2002 Radu Ilea a făcut și primul curs de barman-ospătar, după care a fost angajat la restaurantul Hora din Gheorgheni, unde a rămas timp de 11 ani. În această perioadă a făcut toate cursurile posibile în domeniu, începând cu cel de șef de sală, până la cursul de somelier:

„Mi-a plăcut și îmi place atât de mult meseria, încât până și familia a fost pe planul doi. Primul curs de șef de sală l-am făcut la București, făcând naveta săptămânal, timp de 3 luni de zile. După câțiva ani am început cursul de somelier la Cluj, unde pe vremea aceea cred că erau doar 11 absolvenți. După absolvire am început să învăț singur cât de mult am putut și am citit despre această frumoasă meserie de somelier, am mers la foarte multe crame și traininguri prin țară.”

După ce și-a însușit această profesie, Radu Ilea și-a urmat și visul de a participa la concursuri. În 2010 a fost semifinalist la „Cel mai bun somelier al României” (Trofeul Someleriei), iar în 2011 a câștigat bronzul la „Cel mai bun șef de sală din România” (concursul național Maitre D’Hotel Marian Bugan).

Șansa de a resuscita Maimuța Plângătoare

În 2012, lui Radu Ilea i s-a oferit șansa de a face un pas mai departe în carieră, devenind manager al restaurantului Maimuța Plângătoare, local pe care, prin profesionalismul său, l-a readus la viață. A pus în valoare istoria „Maimuței”, căreia i-a dat clasă. Dintr-o berărie și un loc al meniului zilei, Maimuța Plângătoare a devenit un restaurant cu stil ce a adoptat un meniu internațional, pentru toate gusturile, la prețuri accesibile. 

În 2012 la Maimuța Plângătoare existau maximum 3 etichete de vin, iar acum sunt 176, pentru că somelierul a încercat și încearcă în continuare să îndrepte clientela spre a consuma mai mult din licoarea lui Bachus. Schimbarea la față a „Maimuței” a presupus o investiție majoră, multă pasiune și muncă susținută. În perioada 2013-2014 a fost singurul restaurant din Cluj care a făcut pe parcursul unui an  12-13 evenimente - „cină cu vin”, pe lângă foarte multe degustări de vinuri:

„Am încercat să aducem clienților și o altă față a culturii vinului, să înțeleagă lumea că mai există și o altă băutură la preț omenesc în afara berii. Lumea a început să aibă și cunoștințe de gastronomie și nu prea se mai comandă nici preparate la grătar, gen ceafă, cotlet; acestea încep să dispară din cultura clientului. Cele mai apreciate au început să fie mușchiulețul de vită, peștele, vânatul, căprioara.”

„Ca să fii un bun manager de restaurant trebuie să îi înțelegi pe oameni”

Radu Ilea consideră că, pentru a fi un bun manager de restaurant, trebuie în primul rând să îi înțelegi pe oameni:

„Trebuie să încerci cât de mult posibil să îi înțelegi și să îi ajuți pe clienți și e foarte importantă echipa cu care lucrezi. E esențial ca atunci când ești în preajma colegilor să nu te simtă ca pe un ghimpe în spatele lor și, dacă trebuie, să lucrezi cot la cot cu ei sau, de multe ori, mai mult decât ei.”

La Maimuța Plângătoare sunt 10 angajați în bucătărie și 5 în sală. Ospătarii au și atribuția de a învăța clienții cum să se comporte și cum să mănânce în restaurant:

„Până la urmă, ospătarul nu e un cărăuș de farfurii. Dacă lipsește șeful de sală, ospătarul are atribuția de a conduce clienții până la masă, de a le recomanda preparatele, de a îi îndruma pe cei care ne trec pragul, să aibă un prânz sau o cină ca la carte. Când sunt în restaurant, ca somelier, îi consiliez personal pe clienți, atât la mâncare, cât și la băuturi.

Încercăm să facem și o educație a clienților. În curând vom avea un cod al bunelor maniere scris pe table mat. Ce înseamnă aceste bune maniere? De exemplu, nu se scrumează în farfurioara de la ceșcuța de cafea, după terminarea mesei nu mutăm farfuria de pe masă, nu se pune în dreapta sau în stânga, nu ridicăm mâna dacă dorim să chemăm ospătarul, nu se vorbește cu personalul la restaurant per tu, dacă suntem 4-5 persoane la o masă și e bună dispoziție nu râdem și strigăm de parcă am fi singuri în locație, nu se lasă pe masă telefoane, țigări, chei… de când e Facebook-ul ăsta în floare, clienții sunt ochi și urechi numai la telefon.

Din păcate, socializarea s-a mutat de la masă pe telefon. Până la urmă, restaurantul e un loc unde să te relaxezi, unde să ai parte de bună dispoziție, nu e un fast-food unde trebuie să mănânci în 3 minute și să pleci.

La terminarea mesei majoritatea clienților nu știu cum să își aranjeze tacâmurile: cuțitul și furculița trebuie puse în farfurie paralel, cu mânerele spre dreapta, acesta fiind semnul că am terminat de mâncat și se poate debarasa farfuria.”

Singurul restaurant din oraș cu 4 somelieri

Renovarea Maimuței Plângătoare nu a însemnat pentru local succesul instant. Primul an a fost foarte greu, din cauza numelui rău famat, după cum își amintește Radu Ilea: 

„Lumea știa că Maimuța Plângătoare e o crâșmă mai de joasă speță. Toată povestea însă s-a ridicat cu ajutorul tuturor colegilor, a celor din sală și din bucătărie, a maestrului bucătar Dan Muntean. Trei colegi au terminat cursul de somelierie și cred că suntem singurul restaurant din oraș cu 4 somelieri.”

Deja Maimuța Plângătoare are clienți fideli, mari iubitori de vin și mâncare, localul oferind o largă paletă de vinuri ce nu se găsesc în alte părți. Radu Ilea organizează la Maimuța Plângătoare, în fiecare lună, cină gastronomică cu vin, data fiind de obicei anunțată pe Facebook:

„Acest tip de eveniment este unic în Cluj. Au mai făcut câteva localuri, dar o dată la 6 luni – un an; noi când am început, varianta aceasta de cină cu vin se mai făcuse doar de două ori. 

Sunt 4 feluri de mâncare și 5 vinuri. La fiecare sortiment de mâncare e asociat vinul corespunzător și le povestim clienților ce înseamnă vinul și mâncarea, ce trebuie să simtă când mănâncă și beau. O seară costă între 100 și 150 de lei, în funcție de eveniment și nu facem mai mult de 40 de rezervări. Anunțăm evenimentul cam cu o săptămână înainte și rezervările trebuie făcute din timp pentru că locurile sunt limitate și se ocupă destul de repede. Fiecare cină înseamnă altă mâncare, alte vinuri, o nouă poveste.”

Un om plăcut, calm și zâmbitor, mereu lângă clienți și în ajutorul lor, Radu Ilea a reușit să le redea clujenilor un local cu suflet, cu o istorie ce merita pusă în valoare în contemporaneitate, prin profesionalism și bun-gust.

Comentarii

Bogdan

07.09.2015 18:05

Adevarat, localul s-a transformat de cand domul Ilea se ocupa de el si e unul dintre putinele locuri din Cluj unde ai de ales dintr-o gama variata de vinuri.  

Adrian

18.09.2015 10:23

De apreciat mancarea foarte buna, si mai ales preturile decente - o combinatie greu de gasit in zona centrala.

Adauga comentariu