Radu Domșa, un împătimit dansator: „În Cluj, peste tot văd artă și potențial, e un oraș liber, cu oameni frumoși, cu poeți!”

Radu Domșa e un împătimit dansator și instructor de dans, membru al trupei Jump In și fost concurent la „România dansează”, un tânăr de 21 de ani care trăiește pentru pasiunea sa mistuitoare, pe care și-a descoperit-o acum 7 ani. Radu a început cu breakdance, un stil de dans care i-a rămas și acum în sânge, și care îi stimulează spiritul competitiv, apoi a urmat Liceul de Coregrafie și Artă Dramatică „Octavian Stroia”, care i-a deschis viziunea asupra dansului clasic și a celui contemporan, a debutat ca dansator în cadrul unei companii din Germania, cu care a participat la turnee internaționale și, în paralel cu toate acestea, a cunoscut-o pe Alina Ciceo, coregrafa trupei Jump In și mentorul său, care l-a îndrumat dinspre latura acrobatică a breakdance-ului spre cea a dansului contemporan, spre latura „mai dansabilă” a artei coregrafice.

Radu Domșa e un remarcabil artist în devenire, care și-a dedicat până acum tinerețea antrenamentelor zilnice, de dimineața până seara, e un dansator care face cinste Clujului, orașul său de suflet, prin participări constante la competiții internaționale și prin spectacolele alături de trupa sa, Jump In, prin care ridică sala în picioare și impresionează, uneori până la lacrimi, spectatorii. Cu toate că ar fi avut șansa să își continue ascensiunea artistică în București, Radu a ales Clujul, pentru că aici oamenii sunt, în viziunea sa, frumoși și poeți, pentru că pentru el acest oraș înseamnă artă și potențial.

Foamea de acrobații și setea de dans

La 14 ani, copil pe străzile Clujului, într-o perioadă când moda parkour-ului îi făcea pe toți copiii „să sară pe străzi”, Radu a fost cuprins de foamea de a învăța acrobații. Astfel a ajuns în trupa de breakdance Mad Zone, de la UMF, coordonată de Mihai Chiș:

„Și de acolo a început totul, i-am văzut pe băieții aceia care săreau într-una, care se învârteau în cap, prima zi am rămas mască și după ce am ieșit de acolo numai la ei m-am gândit și mi-am spus că și eu vreau să fac asta!”

Pentru că dorea ca, pe lângă breakdance, să învețe și alte stiluri de dans, Radu s-a decis să urmeze cursurile Liceului de Coregrafie, unde a început să adapteze stilul contemporan propriului stil și unde a fost introdus în lumea dansului clasic:

„Practic, asta făceam toată ziua, eram de dimineața de la 8 în școală, până la ora 10 seara. Ieșeam de la o repetiție și intram la alta, eram într-o repetiție continuă, aveam o poftă foarte mare. Tot timpul am fost în sala de dans și cred că asta m-a ajutat foarte mult; singurul moment în care nu dansam era acela când mâncam. În momentul în care am dat la Coregrafie, mi-am spus că eu asta vreau să fac în viață!”

După absolvirea liceului, Radu Domșa a câștigat un casting într-o companie din Germania și, după o lună de training, a plecat cu trupa în turnee internaționale. Astfel a început să cunoască marile scene ale lumii:

„Am avut un turneu și în China, unde scenele erau cât stadioanele, și de aici mi-a venit pofta pentru scenă, pofta de a călători și de a vedea lumea. La 18 ani, dansul mi se părea că îmi oferă combinația perfectă între a face ce-ți place și a călători.”

În paralel cu toate astea, tânărul dansator a cunoscut-o și pe Alina Ciceo, cea care l-a inițiat în arta dansului contemporan și care a devenit mentorul său. Radu a început colaborarea cu Jump In în 2012, împreună cu colegul său de liceu, Adrian Popa, cu care se antrena în acea perioadă în sala de dans câte 10 ore pe zi. Alina Ciceo își dorea doi băieți pentru o producție și, după ce i-a studiat, i-a ales pe cei doi dansatori, cărora astfel le-a deschis calea spre producțiile mari:

„Am învățat ce înseamnă să dansezi mai mult decât show-uri de 5-10 minute, cu ea am început să lucrăm pe producții mari, de la 20 de minute în sus, în 2015 am dansat în două producții de câte o oră.

Jump In are un stil aparte, combinând artele, începând de la stilurile de dans, până la combinarea artelor vizuale și ale dansului, combinarea dansului contemporan cu hip-hop-ul, cu elementele acrobatice de breakdance. Având un stil mai inovator, tot timpul, pe unde am mers, la orice competiție, ne-am remarcat prin stilul propriu, și asta mi se pare cel mai important lucru. Eu am învățat să îmbin arta contemporană cu elementele spectaculoase ale breakdance-ului și astfel mă simt mult mai inovator - e un val nou.”

JUMP IN - Solo Radu Domsa 1st Place BDF Bucharest

„România dansează” și viața în Capitală

În 2014, Radu Domșa a avut șansa de a se afirma, împreună cu fosta sa parteneră de dans, Bianca Bor, la show-ul televizat de dans „România dansează”, unde a trecut de semifinalele competiției, ajungând până în finală. Această experiență a însemnat pentru el atât o dezamăgire, cât și o mare satisfacție:

„Aici am cunoscut partea comercială a dansului și tot ce înseamnă televiziune, platouri, interviuri, un mod de a vorbi cu oamenii din fața ecranului. Era o lume falsă și rece, a fost o dezamăgire, dar una așteptată. În același timp, a fost și o experiență foarte faină, plină de emoție. Am pus suflet în ceea ce am făcut și am încercat să transmitem asta mai departe publicului. Am ridicat o sală în picioare și cel mai frumos sentiment este atunci când îi impresionezi pe spectatori și îi faci chiar să plângă.

Chiar după show am fost invitați la Cupa Liceelor de streetdance, la Bistrița, unde am avut un public foarte frumos, toată Sala Polivalentă era plină, iar după dansul nostru jumătate din sală s-a ridicat în picioare și 5 minute spectatorii au aplaudat încontinuu. 

După «România dansează» am fost atrași de aerul Capitalei și timp de un an am dansat acolo. Nu a fost cea mai bună perioadă pentru mine, locul acela nu mi se potrivea, oamenii erau diferiți, mai închiși, mai răi, totul era fals acolo, cum erau și platourile de televiziune: toată lumea era rece, toată lumea dădea ordine.

După ce am observat că pur și simplu Bucureștiul nu era de mine, că nu se potrivea caracterului meu, am înțeles că locul meu e Clujul. Când ești plecat, îți dai seama care e de fapt casa ta, unde e locul tău de care aparții, și asta m-a ajutat Bucureștiul să descopăr, faptul că eu aparțin Clujului, care e orașul meu de suflet. În Cluj, peste tot pe unde mă uit văd artă și potențial, e un oraș liber, cu oameni frumoși, cu poeți!”

Dansator și instructor în cadrul Jump In și colaborator al unor prestigioase companii de dans

În 2014, Radu Domșa a revenit la Cluj, unde s-a decis să investească timp, emoție și energie în trupa sa de suflet, Jump In:

„Mi-a fost atât de dor de oamenii ăștia, când eram la București! Probabil că gândul la ei m-a determinat cel mai mult să revin aici, faptul că împreună cu ei în sală poți să și lucrezi, să te și simți bine și, în același timp, să faci și performanță.”

Radu și-a continuat în paralel și colaborarea cu compania de dans din Germania, cu care a mai avut în 2014 încă un turneu și, în același an, fosta sa parteneră de la „România dansează”, care se stabilise în București, l-a chemat la un casting organizat de compania renumitului coregraf Gigi Căciuleanu. După un casting dificil, din 50 de dansatori au fost selectați 10, printre care și Radu, care astfel a ajuns să facă parte din proiectul „Fabrika”, o fabrică de creație în cadrul căreia dansatorul a debutat cu un spectacol pe scena Teatrului Mic din București.

Dansul este pentru Radu Domșa un stil de viață, el trăiește pentru și din dans. Partea de instructaj îi oferă și o stabilitate financiară, pe lângă plăcerea  de a le împărtăși și celorlalți din experiența sa:

„Mereu am considerat că e important să faci ceea ce îți place în viață și o să-mi susțin părerea până la adânci bătrâneți. În 2014 m-am decis să investesc și în formarea mea de pedagog, țelul meu e să devin coregraf, iar asta se face doar în timp, prin acumulare de cunoștințe, mergând la workshop-uri, asimilând informație. Ca instructor de dans mă bucur să pot oferi ce am învățat până acum. În cadrul trupei Jump In, la Casa de Cultură, pregătesc o trupă de nivel intermediar, de copii și tineri între 10 și 18 ani. Pe lângă asta, la Palatul Copiilor am o grupă de 20 de copii, coordonată de Nicoleta Solomon. Cei care doresc să se înscrie la cursurile de dans ne pot găsi la Casa de Cultură a Studenților sau pe pagina de Facebook Jump In Dance Company.”

JUMP IN - Contemporary Duet Alina Ciceo & Radu Domsa BDF Bucharest

Producții de suflet și sufletul din spatele producțiilor

Prima producție marca Jump In, la care Radu Domșa a dansat, a fost Frida, drama unei pictorițe mexicane, un simbol al femeii puternice:

„A fost o producție foarte complexă, trecând de la momente de fericire la dramă, spectacolul te purta pe valuri, prin mai multe stări. Aceasta a prima mea mare producție cu trupa, care mi-a readus pofta de a lucra împreună, ca o familie, ca un grup unit.”

A urmat o a doua producție, ”Reconnecting”, un spectacol de dans și proiecții, organizat pe platforma culturală Timaf. Acest montaj a fost realizat în două săptămâni, ceea ce a însemnat foarte multă muncă pentru tinerii dansatori, dar s-a dovedit un real succes la public – sala Cinematografului Florin Piersic a fost arhiplină, chiar neîncăpătoare, pentru că peste 400 de persoane au rămas pe dinafară și nu au reușit să vadă spectacolul. Însă, pentru cei care nu au renunțat la ideea de a urmări această coregrafie, ea va mai fi pusă în scenă în luna februarie a acestui an.

În vara anului trecut, împreună cu Alina Ciceo, Radu Domșa a plecat în Grecia, unde a învățat ce înseamnă și lumea entertaining-ului hotelier. Întreaga vară, Radu a avut ocazia de a lucra împreună cu Alina, antrenându-se zilnic pe dansul în cuplu, pe partea de duete, preferata tânărului dansator:

„Îmi place și solo și cu grupul, dar atunci când dansezi un duet e cu totul altceva! Ești pe scenă doar tu și partenera și, ca bărbat, mă simt foarte protector față de ea, tot timpul trebuie să am grijă cum o așez, trebuie să fiu mereu cu ochii pe ea, să mă sincronizez, și mai există și partea de feeling, care e foarte importantă. La un moment dat totul vine în mod natural, dar expresivitatea e cea mai grea într-un duet prin care poți, în același timp, să transmiți cel mai ușor sentimentele tale față de acea persoană.”

Pe lângă partea de producții, de spectacole, Radu Domșa se mai simte impulsionat și de latura sa competitivă, dobândită din breakdance, un stil de dans aparte, care necesită foarte multă forță, dinamism și energie:

„Practic, de la breakdance a început totul, el mi-a dezvoltat partea competitivă și m-a făcut să rămân în sala de dans și să vreau să evoluez, să îmi doresc să ajung mai sus, mai departe. Am participat la o grămadă de concursuri, în 2015 am câștigat locul I la Bucharest Dance Festival, la partea solistică, și locul III la cea de duet și, din 2000 de participanți, am câștigat o bursă de studiu în Germania, la Berlin, la Academia Marameo. O să fie vorba de foarte multe workshop-uri intense de dans cu coregrafi internaționali și de abia aștept să ajung acolo și să mă umplu de informații noi și de un alt vibe!”

Radu Domșa a fost întotdeauna „tânăr și neliniștit”, nu a avut niciodată stare și a simțit mereu nevoia de a călători, de a evolua, de a face un pas înainte pe drumul său artistic:

„Cam asta a fost până în prezent, iar acum, tot ce îmi doresc pe viitor e să dansez, să particip la cât mai multe competiții internaționale și, pe lângă asta, vreau ca Jump In să se dezvolte tot mai mult și, the main goal e, bineînțeles, să călătoresc în jurul lumii și să inspir lumea prin ceea ce fac, prin cine sunt și cum sunt!”, conchide, cu efervescența celui ce-și trăiește pasiunea, Radu Domșa.

Foto: Octavian Marius, Călin Ilea, Radu Domșa; Video: YouTube

Adauga comentariu