Lista celor 30 de rectori care semnau sâmbătă pentru susținerea candidaturii lui Valentin „Pamblică“ Popa, la șefia Ministerului Educației Naționale, a ajuns duminică la un număr de 45 de semnături.
Consiliul Național al Rectorilor – al cărui președinte nu este nimeni altul decât Sorin Cîmpeanu, fost ministru al Educației (14 decembrie 2014 – 17 noiembrie 2015) și actual Rector al Universității de Ştiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti – s-a manifestat în cel mai „putinist“, adică partinic, mod cu putință. CNR își afirmă loialitatea față de unul „de-ai lor“ și, în acest fel, se solidarizează cu puterea actuală. Sigur, noi, cei din popor, ne mai amintim de vechea structură de „cadre“ a partidului unic. Aceste resurse umane nu erau inepuizabile, dimpotrivă, construcția monolitică a partidului era dată de starea de aservire față de „conducător“, adică de servitute.
Acum, când aproape toți rectorii universităților din România și-au afirmat în mod public sprijinul pentru colegul lor din Suceava, ne putem întreba: Care a fost motivul unei asemenea solidarizări? În ce a constat amenințarea și ce i-a determinat pe aceștia să facă un front comun?
Cert este că dinspre universități duhnește a cultură de partid. Nu e nevoie să căutăm prea mult în trecut, deoarece cazul Rusiei lui Putin și situația creată în jurul desemnării lui Valentin „Pamblică“ Popa la Ministerul Educației nu sunt decât variațiuni pe aceeași temă.
După agresiunea Rusiei asupra Peninsulei Crimeea și a orașului Sevastopol, prin dislocarea trupelor de „omuleți verzi“, la 11 Martie 2014, o întreagă pleiadă a intelectualității rusești semna o scrisoare de susținere a demersului politic inițiat de Vladimir Putin. Simpla apariție a unei asemenea scrisori demonstra faptul că Putin aprecia drept insuficientă hiper-propaganda purtată prin intermediul canalelor mass-media aservite Kremlinului și dorea să își aigure indulgența și sprijinul elitei culturale a țării. Probabil, de o asemenea susținere avea nevoie și Guvernul Dăncilă.
Având în vedere faptul că durata unui guvern este de aproximativ 6 luni, de ce în guvernul #Dragnea 3.0, rectorii s-au grăbit să-și afirme slugărnicia? Până la urmă, să spunem că nu suntem interesați de conținutul umilitor al scrisorii, dar însuși gestul inițierii acesteia – care trebuie căutat la același CNR, altfel logica funcționării sale nu se explică – exprimă infinit mai mult despre starea umilitoare în care se găsește învățământul românesc. Din păcate, gestul răspunderii comune, a așa-zisei intelighenții românești, nu s-a conturat în jurul unor teme de interes național.
Lupta contra fabricilor de diplome inutile, faptul că România se îndepărtează tot mai mult de traseul ei european, calitatea precară a educației românești, care îi determină pe tineri să părăsească țara sau măcar o temă însemnată de pe agenda europeană – nici una dintre aceste probleme nu s-a dovedit cu adevărat importantă pentru a-i determina pe rectorii din România să facă un front comun.
Între timp, Președintele „a devenit o prezență obișnuită“ pe pârtiile de schi din Munții Șureanu. Dacă s-ar fi aflat la Cotroceni, poate semna și dânsul misiva în favoarea ministrului „Pamblică“, măcar fabricile de diplome să nu se oprească. Cine să mai „urmărească cu atenție și preocupare“ derapajul României de astăzi? Îl urmăresc, în continuare, toți cei care lucrează pentru un salariu minim și care au copii în școlile cu toaletă în curte, părinții ai căror copii vor susține în acest an examenele de Bacalaureat sau copiii care sunt nevoiți să străbată kilometri întregi pe drumuri, deoarece autobuzele sunt țintuite pe lângă primării și, de asemenea, toți cei care plătesc taxe tot mai mari.