Din oras

Pusca si cureaua lata, ce Street Food era odata

De curand s-a incheiat prima editie a Street Food Festival din Municipiul Cluj Napoca, un festival mult asteptat, un festival cu pretentii si care se doreste sa devina o traditie. Despre organizare parerile au fost impartite, chiar si Primarul Emil Boc adresand cateva cuvinte la adresa festivalului. O fi de bine, o fi de rau, nu ne dam seama, dar ce e cert e ca Primarul a cam strambat din nas.

Potrivit organizatorilor, festivalul are menirea de a aduce in Cluj o noua abordare a domeniului culinar. Cu toate acestea, printre vendorii ce urmau sa aduca la Cluj arta culinara asiatica, mexicana, canadiana, nemteasca, mediteraneana si italiana, s-au strecurat dubios si micii de Kaufland sau restaurantele romanesti care nu au adus nimic nou, decat faptul ca si-au coborat preparatele in strada. Desigur ca pe Emil Boc nu asta l-a deranjat atat de tare, cat preturile si muzica. Cel mai probabil ar fi dorit ca si acest festival sa fie transformat intr-o serbare campeneasca, un fel de festival al berii manelizat:

„O prima editie, eu spun reusita, cu sanse de a o promova si in viitor daca unele mici nuante vor fi imbunatatite, daca s-ar putea si la preturi ca am inteles ca unele preturi nu au fost chiar foarte accesibile […] vom continua acest demers, repet, cu mici nuante, cu mici imbunatatiri, inclusiv muzica si voie buna” a declarat Emil Boc pe pagina personala de Facebook.

Cheful si voia buna se imbina perfect cu activitatile „kool” ale Primarului de dat cu coasa sau dirijat masini in intersectie. Desigur, parerile veteranilor Clujului sau a „minoritatii tacute”, nu sunt prioritare atunci cand vine vorba de decibeli peste maxima admisa in Centrul Clujului. Anul trecut, Emil Boc a mai facut o gafa, dupa terminarea festivalului Untold. Acesta a declarat referitor la cetatenii care locuiesc in Centrul Clujului si in zona limitrofa a Parcului Central, oameni in varsta in marea lor majoritate, care au fost nevoiti timp de trei zile sa suporte un zgomot (deseori infernal, oricum deranjant) pana la orele mici ale diminetii, ca ii intelege si isi cere scuze si atat. Mai mult, intregul oras a fost privat atunci, ilegal, de un spatiu public, si anume Parcul Central.

„Paradoxal, cu ocazia Untold au fost mult mai putine sesizari legate de zgomot decat la Zilele Clujului sau la Zilele Culturale Maghiare. Dar asta nu inseamna ca nu sunt constient de nemultumirile minoritatii tacute care a fost suparata pe zgomot, restrictii de circulatie sau artificii la ore tarzii. Imi cer scuze pentru acest disconfort provocat si va multumesc sincer pentru intelegere. Va asigur ca toleranta dumneavoastra a fost apreciata de toata lumea” – a declarat anul trecut Boc

Desigur, a fost nevoie de un eveniment de anvergura UNTOLD pentru ca Emil Boc sa spuna macar doua fraze despre oamenii deranjati de zgomot. Chiar daca a recunoscut ca la Zilele Clujului si Zilele Culturii Maghiare au fost sesizari, se pare ca nimeni nu le-a bagat in seama. Cel mai probabil nici nu ar fi fost vreodata interesat de „minoritatile tacute”, daca nu am fi avut ditamai festivalul in Centrul Clujului. Mai mult, trecand peste faptul ca respectul pentru platitorii de taxe din oras a fost si este in continuare egal cu zero atunci cand vine vorba de organizat evenimente in oras, se mai practica si vestita manelizare a orasului.

Oricum, nu oricine are intrare la festivalurile Primariei. Un caz concret este cel al lui Bogdan Curta, singurul membru roman al Centrului de cercetare muzicala Pompidou din Franta si cel care o perioada lunga de timp a cantat pentru premierul Frantei. Acesta e dezamagit ca, de ani buni, a incercat sa cante la festivalurile organizate de Primarie dar nu a fost lasat. Regretul sau cel mai mare e ca nu a reusit sa cante pentru bunicii sai pe o scena din Cluj. In schimb, a fost primit sa cante de catre primari din alte orase, precum Brasovul, Sibiul si chiar Nantes din Franta. In Cluj, insa, nu a fost lasat. De ce, banuim cu totii. Cel mai probabil Boc vrea muzica si voie buna, nu muzica „ingereasca” (asa cum isi defineste muzica cantautorul). 

Bogdan Curta banuieste de ce nu a fost bagat in seama de Primarie. Sforile par a fi trase, ca de obicei, la nivel politic. Acesta si-a expus povestea si intamplarile cu Primaria, in exclusivitate pentru Ziar de Cluj:

„Am trimis oferta, am cantat in toata tara, am cantat si pentru Prim Ministrul Frantei, si aici la Cluj nu s-a putut. La chestii de acest gen credeti ca va da un raspuns? Nu esti in gasca cu ei si nu pusti cu ei sau nu esti politic cu ei. Nu ma bag in gasca lor, in politica si in chestii de genul asta. Am depus un fel de cerere. Nici macar nu am primit raspuns desi trebuiau sa imi dea un raspuns in termen legal de 15, 30 de zile dar de atunci au trecut vreo 4 ani, deci termenul a trecut. Am incercat in fiecare an, anul acesta e singurul an in care nu am mai incercat pentru ca acuma nu sunt prost, nu are rost. I-am si sunat, le-am dat CD-uri celor care organizau spectacole, de la prezentator pana la seful de departament si Doamne iarta-ma, uite, si acum am cantat la tot felul de evenimente. Eu cant de la nunti pana la, de exemplu, atunci cand vine Ambasadorul Marii Britanii. Nu stiu, oamenii astia, eu, pe cuvantul meu, eu nu am putut sa lucrez absolut deloc. Eu nu sunt membru in niciun partid politic, e drept ca nici PDL-ist nu sunt dar asta este. Cred ca nu e nici interesul lor sa cheme pe cineva, ca nu e cineva de incredere si nu poate sa imparta banii, eu asa interpretez, acuma, mie nu m-i s-a spus direct, nici nu m-i s-a cerut direct nimic. In al doilea rand, nu cred ca au niciun interes de a promova genul asta de muzica, dar asta pe un plan cu totul secundar. Nu au interes sa fie oamenii culti si luminati la minte pentru ca atunci nu ii mai voteaza pentru ca isi dau seama ce canalii avem la conducere. Si atunci, omul trebuie sa fie needucat, simplu, sub mediocru si usor de manipulat. Eu cant de la muzica usoara, pop, jazz, folk, latino, colinde, deci nu aveau ce sa spuna ca nu se pliaza pe evenimente” – a declarat Bogdan Curta pentru Ziar de Cluj

Cazul Curta nu e singular. Din pacate, artistii prefera sa vorbeasca dar doar intre ei. Pentru a se proteja, sau de frica, se abtin de cele mai multe ori de la a spune public ce ii doare.

Mai cunosc artisti, tot asa din Cluj si lumea vorbeste. Acuma nu stiu cati o sa aiba curajul sa vorbeasca public dar mie nu imi pasa.

Singurul eveniment Clujean organizat de Primarie la care a participat Bogdan Curta, a fost festivalul „Seri de Vara Clujene”. Cu toate acestea, chiar si atunci, Curta nu a ajuns pe scena pentru ca Primaria a dorit, ci pentru ca a avut norocul ca aceasta sa nu stie de prestatia sa decat in ultima clipa, cand nu se mai putea face nimic. Pentru el, nu banii conteaza. Acesta a declarat, in nenumarate randuri, ca a incercat sa cante chiar si gratis la evenimentele organizate de Primarie insa intotdeauna a avut piedici. Ei bine, la „Seri de Vara Clujene”, cu putin noroc, Curta a ajuns pe scena in fata clujenilor asa cum isi dorea de mult timp. Din pacate, reactia organizatorului de la Primarie, la vederea acestuia, a fost de toata jena.

„Eu acum am foarte multe evenimente pe weekend pentru ca am inceput sa cant si la nunti si nu m-am mai complicat cu ei, nici nu am mai insistat pentru ca peste tot sunt bagat. O singura data am cantat la Seri de Vara Clujene si ultima data raspunsul acesta m-i l-au dat ca: „pai ai cantat o data, cum zici ca niciodata nu ai cantat? Ai cantat la Seri de vara Clujene.” Acolo a fost un grup de folkisti si ei m-au invitat pe mine pentru ca ei aveau contractul cu Primaria, ei au semnat, Primaria habar nu avea ca ei ma invita si pe mine iar ei m-au invitat inainte cu vreo o saptamana si ceva dar Primaria nu a stiut. In momentul in care m-au vazut, ma refer la domnul de la Primarie, cred ca a inghetat. Eu cred ca au probabil o lista cu artistii care nu au ce sa caute acolo, care nu sustin regimul si care nu l-au sustinut pe Basescu. Eu pe Basescu nu l-am sustinut niciodata.”

„Cand m-a vazut domnul de la Primarie, a spus la microfon: „A, avem si un artist aici, il ascultati acum iar dupa aceea vor veni si alti artisti care sper ca o sa va placa mai mult” a spus asta la microfon cand m-a vazut incognito si nu mai avea ce sa faca.”

Hulit si evitat de Primarie, Bogdan Curta si-a dus muzica mai departe, pe alte meleaguri. Si-a dat seama ca la noi nu se poate, ca nu are intrare, cel mai probabil pentru ca nu e smpatizant politic. Dincolo, situatia i-a suras mai bine. In Franta, unde a cantat cel mai mult, respectul fata de muzica de calitate a intrecut intotdeauna interesele politice.

Bogdan Curta si-a inceput cariera muzicala la 13 ani. De atunci a batut in lung si in lat atat Romania, cat si Europa. In Franta, Belgia si Germania a sustinut spectacole pentru diaspora iar in Romania a cantat alaturi de trupe consacrate precum Compact, Pasarea Colibri, Cargo sau Directia 5. Totodata, acesta este in topul celor mai ascultati artisti pe Trilulilu principalul website autohton de videoclipuri, primind din partea fanilor distinctia neoficiala de „vedeta Trilulilu” (conform Wikipedia). Cu toate acestea, experienta si CV-ul sau impresionant nu au ridicat nici un fir de par de pe mainile functionarilor din Primarie. Ba mai mult, se pare ca nici muzica sa, apreciata in multe tari, nu a emotionat cu nimic Primaria Cluj-Napoca. In felul acesta, putem declara oficial ca orasul nostru a mai pierdut un tanar talentat si asta pentru ca Primaria e mult mai interesata de mici, bere si muzica de duzina, decat promovarea adevaratelor culturi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *