Politica

Punctul de pensie se majorează cu 10% de la 1 iulie. Măsura s-ar putea să se dovedească nesustenabilă

Punctul de pensie se va majora cu 10% de la 1 iulie până la 1.100 lei, în valoare netă, iar pensia minimă garantată se majorează cu 23%, de la 520 lei până la 640 lei, potrivit deciziei Guvernului luată joi. Încă din luna aprilie Viorica Dăncilă declara că această măsură este „bătut în cuie” și că își dorește ca legea pensiilor să aducă echilibru, ”la fel cum a adus şi legea salarizării”.

Numai că, între timp, “echilibrul” adus de creșterea cheltuielilor cu pensiile ca și a salariilor personalului bugetar au contribuit decisiv la majorarea de aproape patru ori a deficitului bugetului general consolidat în primele cinci luni din 2018, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, până la 8,14 miliarde lei (0,88% din PIB), potrivit datelor publicate chiar joi de Ministerul Finanţelor Publice.

Care minister spune că majorarea cu 9% a punctului de pensie de la 1 iulie 2017 (până la la 1.000 lei) a contribuit cel mai mult la creşterea cheltuielilor cu asistenţa socială (+10,5%).

Fondul Monetar Internaţional a atras atenţia recent că este necesar să se evite majorarea salariilor şi pensiilor şi să se revizuiască implementarea Legii salarizării unitare şi a modificărilor în sistemul de pensii în linie cu spaţiul fiscal disponibil şi obiectivele fiscale pe terme mediu.

Potrivit datelor publicate de Eurostat, România se plasează, din 2016, pe locul cinci între ţările UE în ceea ce priveşte rata de înlocuire a salariului cu pensia (excluzând alte beneficii sociale) cu un raport de 0,66 – adică pensia reprezintă două treimi din salariu.

România se numără printre țările care au apelat, în ultimele două decenii, la trei dintre cele cinci categorii de măsuri de revizuire a sistemelor publice de pensii, menite să asigure plata pensiilor de stat, potrivit unui studiu recent al Federației Internaționale a Administratorilor de Fonduri de Pensii:

  • creșterea graduală a vârstei de pensionare la 65 de ani (bărbați) și la 63 de ani până în 2030 (femei);
  • creșterea stagiului de cotizare până la 35 de ani (bărbați) și 30 de ani (femei);
  • înghețarea temporară a pensiilor de stat în mai multe etape în perioada 2010-2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *