PULITICIENI (sic!) NOI, CU NĂRAVURI VECHI. În loc să-și vadă de activitatea de ”parlavramentar”, deputatul Băltărețu vinde gogoși de PR politic

Cum ar fi dacă băieții și fetele astea de la SecUSR ar citi și legile după care se ”mănâncă” slujbele în care au aterizat ca muștele, că sunt ”tineri, frumoși și liberi” (nu neapărat și inteligenți; poate așa, mai asimptomatic)? De exemplu Legea nr. 96 din 21 aprilie 2006 privind Statutul deputaţilor şi al senatorilor. Nicăieri nu scrie acolo despre privitul cu atenție la cum se realizează niște lucrări. Scrie despre ligiferări, despre inițierea de proiecte legislative, asocieri în grupuri parlamentare, obligația participării la ședințe.

Nu despre plimbări pe șantiere unde să privească cu atenție la cum avansează acestea așa ca no-name deputatul USR de Cluj, Viorel Băltărețu.

Presa de boscheți din Cluj-Napoca i-a aranjat și ăstuia o apariție online, să nu uite colegii lui pentru ce naiba l-au pus pe listă. Așa am aflat că, ”deși de acum este în opoziție”, va ”privi cu și mai multă atenție” la cum avansează lucrările la podul de la Turda de peste Arieș. Lucrări care au bătut pasul pe loc ani de zile, dar care ar putea avea șansa să fie finalizate anul acesta (deși nu credem în Moș Bugețel), iar derutatul să apară victorios cu declarația că numai cum a privit el atent și fioros de pe margine a dus la această realizare.

Cât despre realizările acestui necunoscut, eșuat cu entuziasm pe lista pentru șparlamentare a tefeliștilor clujeni, acele realizări pentru care este plătit din greu (și nemeritat) se apropie de zero.

Viorel Băltărețu, deputat USR PLUS Cluj, a vorbit de două ori în opt luni. În total a vorbit 3 minute și 55 de secunde. Prima dată a deschis gura la depunerea jurământului și a doua oară în 26 mai 2021, când a avut o declarație despre digitalizarea administrației publice locale.

Apoi s-a supărat pe noi că am arătat contribuabilului clujean că plătește un papagal.

CITEȘTE: Deputatul USR-PLUS Cluj, Viorel Băltărețu, supărat pe Ziar de Cluj, în urma unui articol în care am publicat date reale

Că nu mai putem noi trăi de supărarea unui individ care se piaptănă, ca chelul peste tichia de mărgăritar. Adică se ocupă de ”tefelisme”, în loc să aibă preocupări la înălțimea banilor pe care-i primește cam degeaba.

CITEȘTE: Țara arde și Băltărețu se piaptănă

Sau a unui individ căruia i s-a urcat atât de mult la cap aerul de Capitală încât îi provoacă afecțiuni grave precum: miserupismul cronic, amnezia în fază terminală, ignoranța totală și dezinteresul pentru norod.

CITEȘTE: Aerul de Capitală și statul în scaunul din Parlament nu îi priesc deputatului Viorel Băltărețu: i-au declanșat o amnezie gravă, în fază terminală

Individul are impresia că nu are ce comunica cu cei care-i critică activitatea. În loc să se schimbe, se crede buricul pământului. Dacă are impresia că cu imbecilități despre privitul cu atenție la niște lucrări în fază terminală își acoperă activitatea de parlavramentar, se înșeală. Înseamnă că e cu bunul simț în fază terminală. Iar scopul jurnaliștilor este să le mai coboare anvergura nasului pe sus și să le mar rașcheteze grosimea obrazului acestor indivizi care au impresia că numai datul din gură este activitate în folosul comunității.

Ne ajung Emil Boc și gașca!

Adauga comentariu