PSD Regiunea Nord-Vest face scut în jurul lui Dragnea, deși codul partidului arată clar că șeful lor trebuia să plece demult. Social-democrații clujeni se aliniază poziției generale

Social-democrații din Regiunea Nord-Vest consideră că Liviu Dragnea nu are niciun motiv să își dea demisia, deși codul de etică și conduită al PSD prevede că niciun membru de partid care este urmărit penal, a fost trimis în judecată sau a fost condamnat pentru fapte de corupție nu poate ocupa funcții politice (în partid) sau administrative (în stat).

Liderii PSD Regiunea Nord-Vest au transmis un comunicat prin care își prezintă poziția cu privire la condamnarea lui Liviu Dragnea. Toți fac scut în jurul liderului lor, deși codul de etică al partidului spune că Dragnea nu mai are ce căuta demult în PSD.

Potrivit comunicatului, preşedintele partidului nu are nici un motiv să-şi dea demisia “înainte de pronunţarea unei decizii finale”, după judecarea apelului la sentinţa dată joi de condamnare la închisoare cu executare.

“Preşedintele Liviu Dragnea nu are nici un motiv de a-şi înainta demisia înainte de pronunţarea unei decizii finale şi toţi trebuie să ne raportăm la prevederile Constituţiei României, la Directivele Europene şi la standardele Comisiei de la Veneţia, care garantează prezumţia de nevinovăţie. Coaliţia la guvernare PSD+ALDE nu trebuie să fie afectată şi, de aceea, nici guvernarea nu va avea de suferit. Ne vom concentra pe realizarea programului de guvernare şi vom duce până la capăt reforma justiţiei cu transpunerea în legislaţie a deciziilor CCR, CEDO şi Directivele Europene”, se arată în comunicatul PSD.

Aceştia îşi exprimă încrederea că Liviu Dragnea şi va demonstra nevinovăţia în justiţie.

“Avem încredere că Liviu Dragnea îşi poate demonstra în faţa instanţei nevinovăţia şi poate transforma în achitare, după judecarea apelului, sentința de azi (joi – n.red.). Reprezentanţii social-democraţi ai Regiunii de Nord-Vest fac un apel la solidaritate şi unitate în interiorul Partidului Social Democrat, fiind solidari cu Liviu Dragnea”, se subliniază în comunicat.

Comunicatul comun este asumat de vicepreşedinţii PSD ai Regiunii de Nord-Vest, Gabriel Zetea şi Doina Pană, alături de liderul PSD Cluj, Horia Nasra, preşedintele PSD Bistriţa-Năsăud, Radu Moldovan, preşedintele PSD Satu Mare, Aurelia Fedorca, preşedintele PSD Bihor, Ioan Mang, şi liderul PSD Sălaj, Tiberiu Marc.

Niciunul dintre deputații și senatorii PSD Cluj, cu excepția lui Vasile Ilea, nu au răspuns întrebării Ziar de Cluj: “Cum comentați decizia în cazul Liviu Dragnea?”. Ilea este pe aceeași lungime de undă cu restul PSD Nord-Vest.

“Poziția PSD Regiunea Nord-Vest a fost transmisă aseară printr-un comunicat. Aici nu putem discuta poziția noastră în particular pentru că suntem persoane publice și suntem într-un partid, avem dezbateri în partid și poziția din comunicat este poziția noastră. Acolo se specifică foarte clar că toți președinții au semnat comunicatul, inclusiv Horia Nasra”, a declarat Vasile Ilea.

sursa foto: romanialibera.ro

Comentarii

Claudia

22.06.2018 14:37

Ce-are psd-ul cu etica? Normal că-l susțin toți, fac parte din aceeași familie grohăitoare!

Adauga comentariu