Politica

PSD Cluj ii trimite “saracului” Ludovic Orban, care traieste cu 3000 de lei pe luna, un pachetel cu alimente, bani si carti

PSD Cluj a trimis, vineri dimineata, un pachet cu ajutoare alimentare si carti pentru Ludovic Orban, premierul Romaniei, care a declarat recent ca timp de 30 de ani a trait in regim de austeritate. Potrivit declaratiei de avere publicata recent, Orban a castigat in ultima vreme 3.000 lei pe luna, bani din care si-au asigurat traiul zilnic atat el cat si sotia sa casnica. 

PSD Cluj nu a ramas insensibil la starea precara a lui Ludovic Orban si i-a sarit in ajutor, acum in prag de sarbatori de iarna. Social-democratii clujeni spun ca daca e necesar il vor ajuta si cu imbracaminte pentru a trece cu bine peste sezonul rece. 

„In aceasta dimineata, prin intermediul unui curier, filiala PSD Cluj a trimis un mic pachetel cu alimente, bani, produse cosmetice si carti catre domnul Ludovic Orban, premierul Romaniei, despre care am aflat cu ingrijorare ca traieste doar cu 3000 de lei pe luna. Propunerea de intrajutorare a venit din partea domnului Marinel Bagacean, pensionar, membru vechi al PSD Cluj, care ne-a atras atentia ca nu putem sta nepasatori in fata problemelor de viata ale unui om nacajit cum e domnul Ludovic Orban care, dovedind un spirit de sacrificiu enorm, din putinul pe care il avea, a donat la partid in campanie si 17000 de lei, adica jumatate din venituri, traind in post si smerenie tot anul.

Speram sa ii ajunga cele trimise pana cand isi va lua leafa de premier, daca e nevoie, mai trimitem si sarmale, sosoni si chiloti dinamo, ca sa treaca cu bine domnul premier aceasta iarna si sa faca cat mai repede bugetul”, a declarat Liviu Alexa – presedinte PSD Cluj. 

Orban a declarat ca este un om simplu, auster. Nu a uitat insa sa precizeze ca nu intotdeauna a trait din veniturile recente, ci si din banii pe care ii avea dinainte. 

„Sunt un om simplu, care pot spune chiar ca sunt auster si cheltuielile pe care le fac sunt cheltuielile pe care le face orice om normal. In viata ai ani mai buni, ani mai rai, luni mai bune, luni mai rele, nu intotdeauna traiesti din veniturile pe care le incasezi intr-un an, ci si din veniturile pe care le-ai avut inainte”, a declarat premierul. 

Orban a spus ca in cei 30 de ani de cariera în viata publica a detinut functii importante in statul roman – viceprimar general al Capitalei, ministru al Transporturilor, presedinte al Agentiei Nationale a Functionarilor Publici, parlamentar si acum prim-ministru.

„Ce puteti vedea este ca am trait strict din indemnizatia pe care am primit-o pentru functiile publice pe care le-am detinut si cred ca acesta este lucrul cel mai important. Au existat anumite perioade in care, sa spun, nu am inregistrat venituri, si aici vreau sa retineti ca nu m-am dus si nu am cerut niciun ajutor de somaj in perioada respectiva. Faptul ca pe unele companii s-a pus presiune strict din cauza faptului ca au indraznit sa faca un contract de munca cu mine a aratat totusi anormalitatea statului roman condus de PSD”, a mentionat acesta.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *