Prostitutia e in floare, pe politisti nu asta-i doare

Industria sexului urmareste si utilizeaza femei tinere, de obicei sub 25 de ani, adesea fete pana la 20 de ani. Prostitutia produce grave vatamari ale trupului si ale mintii. Femeile care supravietuiesc batailor, violurilor, bolilor cu transmitere sexuala, drogurilor, alcoolului si abuzului emotional, ies bolnave din sistemul prostitutiei, traumatizate si, adesea, mult mai sarace decat au intrat. In Cluj nu mai putem vorbi de cazuri tip "Nana", dar prostitutia se manifesta in diferite moduri si locuri: pe Calea Turzii, pe centura, la gara, in ziare - in spatele anunturilor date de domnisoare ce ofera servicii de masaj domnilor generosi, in diverse reviste, pe internet, prin posta, peste tot. Se practica la vedere, fetele nici nu se mai sinchisesc si scriu, direct, "masaj cu finalizare" in anunturi. Din motive necunoscute, insa, prostitutia este in continuare tolerata. "Pestii" clujeni scot zeci de mii de euro anual din afacerea cu femei vandute ieftin, iar sumele cresc, de la an la an, in acelasi ritm in care scad anii fetelor ce-si vand trupul. Cazurile in care minore au fost gasite practicand prostitutia sunt deja la ordinea zilei. Autoritatile aproape ca s-au dat batute.

Li se promit mii de euro lunar

La unul dintre zecile de numere afisate de Google la o simpla cautare "angajez fete pentru masaj erotic" raspunde o voce feminina, aproape materna. Spune ca are deja patru fete, dar mai angajeaza.
"Daca nu ati mai facut asta niciodata, e putin mai greu, dar ne descurcam. Deci zona intima a fetei nu se atinge deloc, dar e vorba despre masaj de relaxare si erotic, cu finalizare. Masajul se face cu mana, cu sanii, cu diferite parti ale corpului", spune femeia.
In fundal se aude un planset de copil. Femeia vorbeste despre un salariu de mii de euro lunar:
"Plata se face in fiecare seara, la inceput. Dupa aia, banii se iau saptamanal. Haideti pana aici si povestim mai multe", mai spune ea. A doua oara, n-a mai raspuns la telefon; nici a treia, nici a patra.

Clujul, dragostea mea... contra cost

Nici fetele nu vor sa vorbeasca despre meseria lor. E ceea ce fac si gata, nu vor sa dea explicatii sau lamuriri. Din peste 20 de fete din Cluj cu care am incercat sa discutam, una singura a vrut sa vorbeasca mai mult de 10 secunde:
"Lumea judeca, dar nu are in vedere faptul ca viata asta e atat de grea incat omul face tot ce poate ca sa supravietuiasca", se apara blonda cu ruj roz.
"Blondi Senzuala" are 32 de ani si practica meseria asta de o buna bucata de vreme. Trecerea timpului a lasat urme adanci pe tenul si pielea ei; e constienta de asta, asa ca nu apare niciodata fara ochelari de soare. Ochii tradeaza varsta, dar in cazul ei, ochii tradeaza o femeie imbatranita prematur, cu mult mai multi ani in "buchetul vietii". La inceput a fost mai greu, acum e prima in topul escortelor unui site de profil, ce adaposteste peste 40 de astfel de fete.
"NOU! NON-STOP! PENTRU TINE, Blonda senzuala 1,65-50 kg ochi albastri, lasa-te purtat acolo unde dorinta te cheama, la un masaj erotic de calitate, intr-un cadru intim, placut, discret. Finalizare garantata. Discretie totala si igiena. Vino sa ne simtim bine impreuna, va fi secretul nostru. Pupici, te astept!", asa arata anuntul blondei catre barbatii clujeni. "As putea sa scriu o carte despre toate experientele prin care am trecut. Asta e viata mea, ce vrei sa-ti spun? Ca e frumoasa? Nu e. Dar asta ii viata pe care o duc. Nu-s nici prima, nici ultima", mai spune ea.

Prostitutie... fara finalizare

Ca ea, alte sute de clujence, dintre care multe minore, practica aceasta meserie. Autoritatile ridica din umeri si spun ca problema prostitutiei, paradoxal, nu-si va gasi niciodata finalizarea.
"De eradicat, ma indoiesc ca se va putea vreodata, ma indoiesc ca Clujul va fi primul oras din Romania fara prostitutie. Acum, "meseria" asta se manifesta putin mai ciudat - nu sunt pesti, fiecare iese pe barba ei la produs. In acest moment, avem probleme mult mai grave decat prostitutia de vitrina", spune chestorul Ioan Pacurar, seful IPJ Cluj.
Nu de aceeasi parere este judecatorul Vasile Grunea, care spune ca prostitutia, chiar ascunsa bine in garsoniere si apartamente obscure, infloreste in fiecare zi.
"Niciuna nu iese fara peste - e un cartel intreg, se impart in functie de zona, pe caprarii, profit, putere si zone de influenta. Prostitutia e ca o apa ce curge intr-una, nu o poti stavili. S-a incercat asta legislativ, moral, religios, dar nu se poate starpi. E o problema ce implica durere si foarte multi bani; ce e cel mai trist e ca in problema asta sunt implicati minori. Astea sunt pericolele la care se supun unii oameni in perioada de criza economica: ajung sa-si traficheze trupul si sufletul pentru cativa lei. De vina e si societatea, care nu cultiva valorile, ci vanzarea trupului si a farmecelor. Fetele astea traiesc momentul, uitand ca, intr-o zi, vor ajunge niste epave cu sufletul schilodit", spune judecatorul.
Intr-un fel sau altul, societatea trebuie sa se protejeze impotriva acestui fenomen in crestere. Probabil, pe viitor, in Romania, ca in alte state europene, prostitututia va fi legalizata. Astfel, meseria damelor de companie va putea fi controlata atat din punct de vedere fiscal, cat si medical: vor fi organizate locuri de intalnire, vor fi protejate si fetele, dar si clientii lor.  

Adauga comentariu