În anii post-Decembrie 1989, s-a profitat de ieşirea dintr-o lume rigidă, din aşa-zisa „morală socialistă” şi s-a marşat pe dorinţa marii majorităţi a populaţiei de a consuma frenetic și a obţine câştiguri uşoare – indiferent de unde ar veni acestea şi cu ce cost pentru alţii. Şi această degradare a calităţii oamenilor intră în preţul plătit pentru pervertirea instituţiilor democratice.
Salut, sunt Victor Lungu şi vă arăt că buruienile se înmulţesc mai uşor şi mai cu spor decât plantele utile.
Dar, de ce ne plângem numai de clasa politică când ea este chipul și asemănarea celor care o votează? Şi: Cumva s-au băgat politicienii cu forța în Parlament și la guvernare?
Ne plângem şi criticăm excesul de stat asistențial, de mita pe care o reprezintă funcțiile publice și de supradimensionarea aparatului bugetar. Despre cum se fură sistemul asigurărilor de sănătate, despre cum s-a dat credit doar cu buletinul, despre cum, în timp ce economia duduie, ne îndatorăm pe cap de locuitor și apoi topim banii numai pentru a plăti pensii speciale, asistență socială și prime slujbașilor de stat. Când se strânge cureaua încep toţi să țipe că n-au cu ce-și plăti “plasma” și “jeep”-ul, sau că sunt dați afară din vila de protocol. Despre ce anume vorbim, despre cum unii n-au nici budă-n casă, dar vin “ecologiștii” să-i învețe cum să facă turism, în timp ce alții le speculează aurul de sub fund la bursă? Și despre care prostie vorbim? Cea a politicienilor a căror slujbă este datul din gură și datul bine pe sticlă, a celor care nu văd altă rezolvare a problemelor lor decât prin a vota cu cei care-i mint cel mai frumos, sau despre a celor care se declarăm prea scârbiți pentru a-şi mai exercita votul, a celor rămași neimplicați sau care cârcotesc din orice poziție, dar nu se bagă?
De la strămoşi am moştenit acest mod “jemanfişist” la interacţiunea cu mediul (înconjurător, de afaceri, politic, nu contează). Strămoşii nu se sfiau, dacă aveau nevoie de o fripturică, să arunce o turmă întreagă de bizoni în vreo prăpastie şi, dacă la felul trei pofteau fructe, doborau, nonşalant, pomul. Cum nu-şi făceau ei griji de ceea ce lasă în urmă, aşa nici noi… Să vedem. Am vrut niţică libertate, am făcut o Revoluţie. I-am lăsat să ne mintă că ne mitraliază teroriștii din orice poziție, i-am lăsat să-i execute pe Dictatori în Ajunul Crăciunului şi, pe valul de oportunităţi creat, ne-am dus liniştiţi la culcare, să ne facem siesta. Lucrau alţii pentru noi. Și ne-au lucrat bine.
Revenind la nonşalanţa cu care se mişcau prin sânul naturii strămoşii noştri, cei care doborau turma să-şi taie o fleică: după ce părăseau sătui locul carnagiului, în urma lor apăreau halitorii de hoituri care se apucau să exploateze pleaşca. Cam aşa ne-am procopsit şi noi, pe hoitul Revoluţiei, cu toată libertatea pe care n-o prea putem duce azi. Numai că, dacă strămoşii se puteau plimba din turmă în turmă, pentru a-şi satisface nevoile imediate, noi nu prea avem cum să o facem chiar din Revoluţie în Revoluţie, când ni se face din nou „foame” de respect şi consideraţie din partea celor care ne conduc. Ştiţi dumneavoastră care: cei care se îmbogăţesc nejustificat şi apoi ne scumpesc facturile…
Că veni vorba de facturi: vă reamintesc că am ajuns să importăm curent din Ungaria, de deştepţi ce sunt băieţii deştepţi din energie şi de proşti ce suntem noi. Vestea bună este că, deşi s-au plafonat preţurile la current electric, în iarna aceasta vom avea facturi mai scumpe cu 10 – 12%. Ca să ajungă în casele consumatorilor, energia electrică se târăşte de la producători printr-o reţea administrată de Transelectrica spre alte 8 reţele, numite „de distribuţie”. Abia apoi, după diverse transformări, ajunge în casele oamenilor. Care nu cumpără direct de la producători, de la transportatori sau de la distribuitori, din cauză că, prin lege, acest privilegiu este acordat unor societăţi numite furnizori de energie electrică. Cheltuielile mari ale furnizorului îl ard la buzunar pe consumator.
Şi, gata!