Proprietarii brandului românesc SaladBox, al treilea cel mai mare după McDonald’s şi KFC, vor să trăiască visul american şi deschid primele unităţi în Miami. Urmează un business de cafenele şi restaurante

SaladBox, brandul de restaurante cu servire rapidă dezvoltat de patru antreprenori, a ajuns la peste 40 de unităţi în România, Ungaria, Germania şi Algeria, iar acum se pregăteşte să atace piaţa americană, dezvaluie Ziarul Financiar.

După SaladBox, proprietarii brandului pariază pe noi concepte de restaurante şi deschid chiar cafenele. 

SaladBox, lanţ de restaurante dezvoltat de patru antreprenori din Cluj, continuă expansiunea atât pe plan local, cât şi în străinătate şi deschide unităţi în Algeria şi Statele Unite, dar şi în Deva, Piatra-Neamţ, Braşov şi Bucureşti. Lanţul, format din unităţi deţinute de proprietarii brandului, dar şi de francizaţi, a deschis deja un restaurant în Algeria, acolo unde vrea încă două până la finalul anului.

„Dorim să încheiem anul 2016 cu locaţii deschise pe trei continente. Astfel după Europa şi Africa urmează Ame­rica. Deşi este compe­titivă, piaţa americană este o piaţă de desfacere mare unde credem că şi noi avem şansa noastră. În momentul de faţă sunt semnate primele locaţii care vor fi deschise în Miami - Florida şi s-a finalizat perioada de training cu partenerul care va opera locaţiile res­pective“, a declarat Dan Isai, CEO şi unul dintre fondatorii lanţului de restaurante SaladBox, brand creat în urmă cu patru ani de Dan Isai, Radu Lupaş, Daniel Lar şi Vlad Lupaş.

SaladBox este al treilea lanţ de restaurante cu servire rapidă ca număr de locaţii în România, după McDonald’s şi KFC. În jur de 70% dintre locaţiile SaladBox sunt operate de francizaţi, potrivit celor mai recente date. Meniul SaladBox include salate, supe-cremă, dar şi fresh-uri şi limonade. Anul trecut, lanţul a înregistrat o cifră de afaceri totală de 14 milioane de euro, iar pentru acest an Dan Isai estima an­terior un rulaj de 20-22 de milioane de euro.

Pe plan internaţional, fondatorii SaladBox vor să îşi consolideze activitatea din Ungaria, iar în următoarele trei luni urmează să mai deschidă cinci locaţii astfel încât să încheie anul cu zece unităţi. De asemenea, compania se uită şi spre vestul Europei. „Vestul Europei este o piaţă interesantă, dar foarte competitivă, în acelaşi timp. De aceea, pentru a putea realiza o creştere rapidă, di­recţia strategică de dezvoltare este cel puţin interesantă. Marea Britanie şi Scandinavia (Norvegia, Dane­marca şi Suedia) sunt abor­date printr-un joint-venture cu parteneri locali care contribuie atât cu capital, cât şi cu know-how. Acce­sarea loca­ţiilor premium se poate face doar prin parte­nerii locali care înţeleg piaţa şi potenţialul locaţiei respec­tive“, a explicat Dan Isai. În ceea ce priveşte piaţa internă, în urmă­toa­rele 2-3 luni SaladBox va deschide restau­rante în cele mai noi malluri din Capitală - Park Lake şi Veranda. De asemenea, brandul îşi pregăteşte intrarea în oraşe noi aşa cum sunt Deva şi Piatra Neamţ, dar va deschide şi restaurante în oraşe unde este deja prezent. „Prima astfel de locaţie o să fie în centrul Braşovului în 3-4 săptămâni“.

 

Pariu pe noi branduri

 

După SaladBox, proprietarii brandului pariază pe noi concepte de restaurante şi deschid chiar cafenele. Astfel, astăzi va fi inaugurată prima locaţie sub brandul Pep& Pepper în Băneasa Shopping Center, un restaurant în care mâncarea este gătită pe loc în faţa clienţilor.

„Studiem zi de zi piaţa din România şi încercăm să cunoaştem şi să înţelegem nevoile consumatorului cât mai bine. În acest context am descoperit noi oportunităţi de dezvoltare a unor concepte în România“, a spus CEO-ul SaladBox. De asemenea, alt concept ce va fi inaugurat în această toamnă este Narcoffee Roasters, iar primele cafenele sub acest brand vor fi deschise în Cluj. Ulterior, compania vrea să extindă brandul la nivel naţional şi internaţional.

„Ne propunem să punem bazele pri­mului lanţ de cafenele naţional şi interna­ţional, bazat doar pe cafea de spe­cialitate, adu­să direct de pe plantaţiile fermierilor, fără intermediari, şi prăjită in-house. Inspi­raţia şi ideea au pornit din pasiunea lui Marius Nica, membru al echipei noastre, multiplu campion în Latte Art (tehnică prin care rezultă anumite modele din combinaţia dintre spumă de lapte şi cafea - n.red.) şi Cup Tasting (concursuri prin care se iden­tifică diferite specialităţi de cafea - n.red.)“.

Dan Isai explică faptul că toate concep­tele sunt operate de către conducerea SaladBox pentru o perioadă de timp după care anumite locaţii sunt date în sistem de franciză. „Fiecare brand este gândit de la început să poată fi scalat la nivel naţional şi internaţional. Poate prea mult timp am aşteptat să importăm concepte în loc să inovăm pentru ca mai apoi să exportăm“.

Comentarii

riv

22.08.2016 12:33

sunt convins ca tot va apare un prost pe aici sa spuna ca ce faceti voi e numai publicitate. un neterminat care sa vorbeasca despre publicitate si nu despre munca celor de la salad box. prea-i lasati pe frustrati sa se exprime.

Florin

22.08.2016 22:04

Ati putea sa va asociati cu cei de la Brewtiful ca sa aveti mai multe sanse. Succes tuturor romanilor care incearca business nu pomana. 

Adauga comentariu