Promovare gratis pentru Cluj-Napoca prin vedete internaționale. De ce nu se implică autoritățile locale

Festivalurile din Cluj, care aduc personalități internaționale, sunt un mare plus pentru dezvoltarea pe termen lung a orașului. Promovarea indirectă prin lideri de opinie este peste tot în lume o formă de marketing foarte bună. În cât timp se vor simți la Cluj efectele prezenței unor vedete străine? Care sunt efectele imediate?

De câțiva ani, în perioada mai-iunie, TIFF-ul este principalul eveniment care pune în mișcare Cluj-Napoca. Dincolo de filme, turiști, actori și regizori, un eveniment ca acesta este o promovare indirectă a orașului prin prezența unor vedete internaționale. De exemplu, anul acesta invitatul principal va fi Alain Delon, anul trecut a fost Sophia Loren. Este ca și cum, orașul ar beneficia de o publicitate gratuită, prin simpla prezență a unor lideri de opinie.  

„Promovarea prin lider de opinie este valabilă nu numai în Cluj ci și oriunde în lume. Să ne așteptăm ca pe termen lung să culegem roadele unor festivaluri, precum TIFF”, este de părere Lucia Morariu, președintele agenției de turism Eximtur Cluj-Napoca.

Dacă aceste staruri internaționale sunt o bună metodă de publicitate pentru oraș, se lansează întrebarea dacă autoritățile locale nu ar trebui să le folosească pentru anumite campanii de promovare a orașului. „Politica” unor evenimente precum festivalurile de film sau de muzică nu amestecă borcanele și nu permite implicarea invitaților în alt gen de activități. Mai mult, actorii au deja numele legat de anumite companii, așa că o reclamă despre Cluj-Napoca ar însemna un contract cu Primăria, pe bani serioși. Însă, prezența în Cluj a unor artiști renumiți atrage alte evenimente, alți oameni și alte activități care se vor desfășura în oraș, într-un viitor mai mult sau mai puțin apropiat.

TIFF-ul este un factor de notorietate pentru Cluj, pe termen lung.

„Este un foarte mare avantaj pentru Cluj. Simplul fapt că Primăria susține acest festival și aducerea unor personalități arată faptul că gândesc acest festival și din prisma asigurării notorietății orașului. Este foarte bine că nu au așteptări ca invitații festivalului să se transforme în oameni de marketing pentru că sunt discuții total diferite și nu se întâmplă așa ceva niciunde în lume.

Primăria înțelege că acest festival este un factor de notorietate, altfel nu l-ar fi susținut în toți acești ani.    

Nu cred că există un studiu cu adevărat serios pe industrie (cât câștigă restaurantele, hotelurile), sunt mai mult intuitive”, afirmă Renate Roca Rozenberg, reprezentant al TIFF.

Este clar că numărul turiștilor este mult mai mare în perioada TIFF și a altor festivaluri din oraș, aceștia vor spune mai departe despre Cluj, dacă le-a plăcut și se va crea un tăvălug, asemenea unui bulgăre de zăpadă.

„Noi am simțit foarte bine influența TIFF pe piața de turism pentru că noi suntem cei care ne ocupăm de serviciile turistice acordate participanților la acest eveniment. Cu cât sunt mai mulți cu atât businessul nostru crește. În perioada TIFF, ca și în perioada celorlalte evenimente care au loc în Cluj, evident că creșterea este vizibilă și pentru cererea turiștilor care vin să participe la evenimente. Noi, o dată avem influență pe secția de business travel, fiind organizator și pe de altă parte avem cereri și de la turiști, atât pentru acest eveniment, cât și pentru celalalte, cu pachete turistice și cazare în Cluj”, comentează Lucia Morariu.

Cel mai bun exemplu al influenței unui festival de film asupra orașului este Cannes-ul, care a ajuns să fie o destinație turistică, cunoscută în toată lumea.

„Mai demult era Festivalul de la Veneția și era singurul festival mare european, iar francezii s-au gândit când au fost probleme cu Mussolini, să profite de context. Inițial au vrut să îl facă la Paris, dar de Paris știa toată lumea, așa că au găsit un alt loc, Cannes-ul, un orășel frumos, dar ca destinație turistică internă. Acum este o destinație internațională”, declară Renate Roca Rozenberg.

Primele efecte ale TIFF-ului asupra Clujului se simt deja. De exemplu, unii regizori aleg să filmeze în Cluj-Napoca.

„Punctual, personalitățile care au venit la TIFF au auzit foarte puțin sau chiar deloc de Cluj, dar majoritatea erau familiarizați cu industria de film din România. Ce este important este că urmăresc industria de film românească și se întâmplă ca, cu pași mărunți, personalități cum e Mihăileanu, care e super star în Franța, să ajungă să facă film la Cluj.

Efectele festivalului vin pe termen lung, firele se întind, se fac tot mai multe filme la Cluj, regizorul japonez Sion Sono a ales să filmeze la Cluj un film chit că este cu vampiri, a ales în așa fel scenele încât să se plieze pe Cluj pentru că i-a plăcut foarte mult orașul în timpul festivalului”, mai spune Renate Roca Rozenberg.

 

Comentarii

razvan

06.05.2017 17:03

Curtea de conturi ce facem?

Adauga comentariu