Proiectul cu alocările de fonduri pentru primăriile din Cluj a picat pe culoare politica

Consiliul Județean Cluj urma să aloce vineri, 14 septembrie, printr-o ședință extraordinară, bani pentru toate primăriile din județ, pentru ca acestea să achite impozitul pe venit. Însă grupul de consilieri din PSD au votat în defavoarea proiectului de hotărâre, pe motiv că sumele repartizate în teritoriu au fost calculate în mod politic.

 

 

Mesajul PSD: Așa discrepanțe nu au mai existat până acum

În timpul dezbaterilor asupra proiectului de alocare a sumelor pentru unitățile teritorial administrative din județ, liderul consilierilor județeni din PSD, Remus Lăpușan a precizat că edilii social democrați au fost marginalizați în favoarea primarilor din PNL.

„Eu am înțeles matematic ce calcule ați făcut. Mie îmi place matematica. Dar atât colegii mei primari cât și colegii din Consiliul Județean spun că ar trebui să regândim aceste alocări. Aceste diferențe între comunități ar trebui să fie mai mici”, a deschis dezbaterile, Remus Lăpușan.

Alin Tișe i-a spus acestuia că el a încercat să găsească cea mai bună formulă de a repartiza aceste sume și că niciodată nu vor putea mulțumi toate formațiunile politice.

„Greșeli matematice s-au mai făcut, dar ca acum niciodată”, și-a întărit poziția Lăpușan.

Discuția a continuat cu invitația lui Alin Tișe ca cei din PSD să facă propuneri proprii pentru a mulțumi pe toată lumea. Pentru primăriile din județe, CJ Cluj voia să aprobe alocarea, în total, a peste opt milioane de lei.

„Se aprobă nominalizarea sumei de 8.053.000 lei repartizată pentru achitarea arieratelor provenite din neplata cheltuielilor de funcţionare şi/sau de capital, în ordinea cronologică a vechimii acestora, pentru susţinerea programelor de dezvoltare locală şi pentru susţinerea proiectelor de infrastructură care necesită cofinanţare locală, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre” se arată în propunerea înaintată de Alin Tișe.

La aceste nominalizări a fost anexat cu tabel cu sumele împărțite ”în funcție de necesitate”.

Iată tabelul cu sumele propuse: 

 

Proiectul a fost respins din cauză că, fără susținerea celor din PSD, nu s-a atins numărul majoritar de voturi.

 

Cine nu e cu PNL sabotează  

Alin Tișe a fost lăsat baltă, după ce a propus celor din PSD să facă o întrunire scurtă prin care să revină asupra votului exprimat. Însă, cei din PSD nu s-au mai întors la masa de la ședință și astfel, proiectul a rămas neaprobat. Pentru a răspunde gestului celor din PSD, Alin Tișe a transmis la scurt timp un comunicat de presă, prin care afirma că PSD a sabotat alocările de bani pentru primăriile din județ.

 „PSD recidivează printr-un nou act de sabotaj îndreptat împotriva orașelor și comunelor clujene. Prezenți, azi, la ședința de consiliu județean, consilierii PSD au refuzat să susțină și să voteze proiectul de hotărâre prin care peste 80 de miliarde de lei vechi urmau să fie alocați comunelor și orașelor din județ. În acest fel, prin nealocarea fondurilor respective, numeroase proiecte de infrastructură sau care vizează dezvoltarea comunităților clujene, nu vor mai putea continua din lipsa banilor. În același timp, va fi pusă în pericol însăși funcționarea unor primării din județ care, văduvite, în ultimul timp, de Guvern, de importante surse de venit, se confruntă cu datorii financiare semnificative. Regret și condamn lipsa de responsabilitate a PSD, cel care susține dezvoltarea județului în mod ipocrit, doar la nivel de declarații. Faptele, din păcate, precum cea de azi, îi contrazic. În ceea ce mă privește, nu pot fi la fel de iresponsabil ca și cei care ignoră problemele grave cu care se confruntă unele comunități locale. De aceea, voi repune pe ordinea de zi acest proiect până când domnii consilieri de la PSD își vor aduce aminte cine i-a trimis în forul județean și vor decide să îl susțină. Între timp, cetățenii județului, afectați de blocarea acestor proiecte, sunt invitați să le solicite explicații pentru acest gest iresponsabil de sabotare a interesului public”, a declarat președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe.

 

Cei de la PSD susțin că vor analiza propunerile primite de la primarii din județ și vor reveni cu modificări în tabelul sumelor ce urmează să fie alocate din bugetul Consiliului Județean. Amânarea votului de trecere pe acest proiect poate genera penalități suplimentare acolo unde impozitul pe venit nu este achitat la timp.

Adauga comentariu