Proiecte electorale: peste 4 milioane de euro pentru extinderea străzii Bună Ziua

Extinderea străzii Bună Ziua, un proiect pe care clujenii îl așteaptă de mai bine de 6 ani, de când au fost lansate primele promisiuni în acest sens, a intrat în atenția consilierilor locali. Responsabili pentru tergiversările constante au fost ba reprezentanții Guvernului, în proprietatea căruia se afla terenul, ba Agenția Națională de Administrare Fiscală, care solicitase patru licitații în loc de una singură, cum intenționa municipalitatea clujeană. Altfel spus, vinovați au fost destui, dar nicicum pretențiile nu pot fi aduse administrației locale. În acest fel, lărgirea străzii Bună Ziua a adunat, numai din promisiunile edilului clujean și din declarațiile oficiale ale Ecoului lui Boc, Dan Tarcea, în jur de 6 ani de zile. 

Săptămâna viitoare, consilierii locali urmează să aprobe studiul de fezabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru “supralărgirea și modernizarea străzii Bună Ziua”.

“Strada Bună Ziua începe de la intersecția cu Calea Turzii și se termină la intersecția cu străzile Măceșului-Trifoiului-Fagului. Situația actuală a străzii este una nesatisfăcătoare din punct de vedere al condițiilor de trafic și a posibilităților de asigurare a unei siguranțe în circulație.

Necesitatea și oportunitatea investiției sunt argumentate de aglomerația și ambutejale care se produc pe această stradă, raportată la condițiile generale de circulație actuale”, se arată în referatul Hotărârii de Consiliu local.

După ani de nepermise amânări, în sfârșit, studiile de circulație întocmite pentru zona Bună Ziua au relevat faptul că pe configurația stradală existentă se atinge capacitatea maximă de circulație. În plus, rețeaua stradală adiacentă străzii Bună Ziua este formată din străzi înfundate la care accesul se face doar din Bună Ziua.

„Urmare a consultării populației s-a arătat un interes foarte crescut și pentru realizarea pistelor de biciclete. În concret, lărgirea străzii este necesară pentru creșterea capacității de circulație și realizarea de benzi de biciclete care să ofere o alternative la circulația cu autovehicule. Prin soluția tehnică propusă se urmărește execuția lucrărilor de supralărgire și modernizare a străzii, realizarea unei structuri rutiere noi pe zona carosabilului, trotuarelor și a accesului la proprietăți”, se arată în proiectul de hotărâre care va fi votat de consilierii locali.

Valoarea totală a investiției se ridică la 19,7 milioane de lei. Durata de realizare este de 12 luni, iar finanțarea se va face din bugetul local.

Pentru decongestionarea traficului în zonă, Primăria Cluj-Napoca preconizează și amenajarea a 2 sensuri giratorii: la intersecţia străzilor Bună Ziua-Măceşului-Trifoiului și la intersecţia străzilor Calea Turzii-Mihai Românul.

“Profilul străzii va fi format din trei benzi de circulație. Pe fiecare parte a străzii carosabile se vor amenaja trotuare și piste de biciclete. Această investiție va duce la creșterea standardelor de viață, creșterea nivelului de siguranță pentru bicicliști, deplasări mai rapide și creșterea accesibilității în zonă”, se specific în documentul citat.

Extinderea străzii Bună Ziua a fost anunțată acum 6 ani.

După obiceiul administrației publice locale de a pune de multe ori carul înaintea boilor, această arteră importantă a fost modernizată și abia după aceea conducerea orașului a venit cu ideea extinderii străzii. 

În cartierul Bună Ziua nu există nicio grădiniță și nicio școală. De asemenea, zona duce lipsă de locuri de joacă pentru copii și parcuri. În acest cartier s-a construit haotic fără să existe un PUZ care să stabilească în mod clar cum și ce se poate construi. Pentru a evita astfel de situații, Primăria vrea să facă acum un PUZ pentru zona Sopor. 

În an electoral, Primăria Cluj-Napoca s-a apucat de treabă. Electorală.

 

 

Adauga comentariu