Proiect pentru asigurarea locurilor în creșe pentru copiii cu vârsta 0-6 luni: Clujul are un deficit de peste 1000 de locuri în creșele de stat

În Cluj-Napoca, municipiu care se confruntă cu o nevoie stringentă de locuri în creșele de stat cu cca peste 1000 de solicitări neacoperite și doar 90 de locuri inaugurate anual de administrația locală, în continuare bebelușii nu au acces în creșele de stat din municipiu. Astfel, pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 0 – 6 luni locurile în creșe lipsesc, iar un număr limitat este asigurat pentru cei cu vârsta cuprinsă între 6 luni – 1 an. Deși în “Metodologia de organizare și funcționare a creșelor și a altor unități de educație timpurie antepreșcolară” nu se prevede nicăieri ca sugarii de 0-6 luni să nu fie primiți în creșe, totuși această stare de fapt este cât se poate de reală. 

Adriana Cristian, consilieră locală din partea USRPlus, propune un proiect ce are menirea de a schimba această stare de fapt:  

Proiectul mămicilor: creșă și pentru bebelușii de până la 6 luni„Propunem trei grupe” 

În acest sens, potrivit inițiatorilor, proiectul propus urmează să fie supus votului Consiliului Local și ar trebui să intre în vigoare începând din toamna acestui an.

„Datorită concediului de maternitate de doi ani, printre cele mai lungi concedii din Uniunea Europeană, se interpretează greșit că instituțiile statului nu trebuie sa asigure serviciile de îngrijire și creștere a sugarilor.

Propunem ca administrația clujeană să înființeze, în 2021, trei grupe de creșă pentru sugari începând cu vârsta de 0 luni și să asigure amenajarea corespunzătoare a acestora pentru oferirea acestui serviciu”, a declarat Adriana Cristian, consilier local USR PLUS.
 

CITEȘTE ȘIJos Pălăria! Regulamentul locurilor de joacă propus de consilierele USRPlus, o inițiativă binevenită pentru comunitate. La mai multe și mai concrete!

Adriana Cristian a inițiat proiectul alături de Oana Maria Surdu, de asemenea membru USR PLUS.

Cele două mămici au evaluat împreună dotările de care au nevoie creșele pentru a-i putea primi pe bebeluși: 

covoare de activități, scaunele tip relax, congelator pentru laptele matern (pentru ca mamele să poată duce laptele propriu congelat) pentru masa bebelușului, aparat de încălzire a laptelui la temperatura adecvată pentru hrănire și amenajarea unui separeu pentru alăptare. 

De asemenea, este nevoie să se definească procedurile specifice îngrijirii sugarilor între 0 și 6 luni și să se inițieze un program de formare suplimentară a cadrelor în acest proces. 

Grupele de sugari mici ar urma să fie amenajate în creșele deja existente ceea ce duce la o scadere în costul și complexitatea implementării. 
 

Ziar de Cluj a semnalat în repetate rânduri problemele cu care se confruntă părinții din Cluj-Napoca în absența unui număr suficient de locuri în creșele de stat.

Astfel, în contextul pandemiei de coronavirus, problema lipsei locurilor în creșele clujene este și mai gravă decât în anii precedenți întrucât pentru a fi respectate măsurile de distanțare socială, numărul locurilor din creșe s-a redus la jumătate.

În vara anului trecut, odată cu distribuția locurilor în creșele de stat din Cluj-Napoca, pentru doar 143 de locuri rămase libere au fost depuse 1408 cereri.

CITEȘTE ȘI: Situație disperată în cazul părinților cu micuți: peste 1000 de dosare depuse pentru cele doar 143 de locuri în creșe

Locurile în creșele private sunt de asemenea limitate, iar costurile nu sunt accesibile tuturor familiilor.

În cazul copiilor care nu beneficiază de sprijinul bunicilor care să poată sta cu cei mici, părinții sunt nevoiți să renunțe la locul de muncă pentru a putea petrece timp cu propriii copii. 

Primăria Cluj-Napoca reușește cu greu să dea în folosință anual un număr de 90 de locuri în creșele de stat în condițiile în care deficitul este de peste 1000 de locuri. 

 

 

Adauga comentariu