Profitul Panemar a fost în scădere, anul trecut, dar producătorul de pâine și panificație se menține pe val

Pe fondul pandemiei, cifra de afaceri și profitul producătorului de pâine și produse de panificație Panemar Cluj-Napoca au fost în scădere anul trecut. De asemenea, numărul de angajați s-a redus. În ciuda condițiilor nefavorabile de pe piață, Panemar a lansat, în 2020, produse noi și a deschis un magazin nou.

Nicolae Chiorean, proprietarul Panemar Cluj-Napoca, spunea în urmă cu un an că în perioada stării de urgență din primăvara lui 2020 au fost câteva zile în care vânzările au scăzut cu 33% din cauză că oamenii nu au putut ieși din casă. Compania a lansat atunci un serviciu de delivery, dar nu a fost suficient. Producătorul local de pâine și produse de panificație a fost serios afectat de condițiile nefavorabile din pandemie.

Cifra de afaceri raportată pentru anul 2020 a fost de 14,2 milioane euro, față de 18,5 milioane euro în 2019 și 16,2 milioane euro în 2018.

Profitul net declarat anul trecut a fost de 1,5 milioane euro, în scădere față de anul 2019 când compania avea un profit net de 1,9 milioane euro. În urmă cu trei ani, Panemar a declarat un câștig net de peste 1,6 milioane euro.

Numărul angajaților de anul trecut era de 486, în ușoară scădere față de anul 2019 când Panemar avea 573, iar în 2018 avea 540 de salariați.

Afacerea Panemar a început în 1993. Acum, 96% din acțiuni sunt deținute de Nicolae Chiorean, iar restul sunt deținute de Neluț Bonda (1%), Gavril Petrișor (1%), Rodica Faur (1%) și Marinel Mateuț, Delia Maria Tripon, Sabin Purdea, Lucian Marian, Alexandru Bucur, Maria Dreve.

„Povestea a început în anul 1993, cu un cuptor de cărămidă în care se cocea pâinea de un kilogram. Am prins gustul pentru acest meșteșug și ne-am gândit să îl aducem aproape de oameni. Am hotărât să folosim ingrediente simple și bune, să păstrăm rețetele adevărate și să punem suflet în munca noastră. Și așa, pâinea Panemar a ajuns o pâine iubită de clujeni.

Lucrurile s-au copt încet, ca o pâine bine făcută. Am ridicat moara, am clădit fabrica și am început să plămădim sortimente noi de pâine, cozonaci și alte bunătăți.

În ultimii ani, am deschis magazinele: spații frumoase și cu bun gust, care oglindesc grija noastră pentru detalii. Am vrut să ne răsplătim cumpărătorii; să-i facem să se simtă bine când trec pe la noi”, scrie pe site-ul companiei.

Citește și:

Panemar, mișcări curajoase în plină pandemie – lansează produse noi și deschide încă un magazin - FOTO

Adauga comentariu