PORTRET

PROFII CLUJULUI – Dan Negru, instructor canin: „Câinii pot fi educați cu vorba bună și cu recompense”

Un botic umed îți linge palma. E o puiuță de câine, roșcovană și lipicioasă. Nu ai spune că, după câteva luni de antrenament și datorită calităților genetice, Raad va fi capabilă să sară până la 2.8 metri sau să atace cu o viteză amețitoare, la comandă.

Raad este ciobănesc belgian sau Malinois, o rasă de câine cu un miros incredibil, un câine cu părinți premiați, Khalif și Ninna.

Dan Negru este instructor canin, proprietarul celor 3, dar și un fin cunoscător al rasei. A lucrat cu câini din toate categoriile: mici, medii, mari. Cu câini de rasă sau mândri “romanța străzilor” (a se citi rasă europeană sau corcituri). A educat câini care mușcau, care rodeau sau care aveau un comportament straniu.

Cu o singură excepție, singura lui nereușită în 8 ani de profesie certificată de absolvirea celor mai prestigioase cursuri și rezultate incredibile în aplicarea celor învățate, Dan Negru a făcut fericiți mulți câini și mulți stâpâni. Despre singurul eșec și acum își amintește cu amărăciune: “Câinele acela nu mai avea nicio bucurie. A ajuns la mine prea târziu. Avea ochii impietriți.”

În fiecare zi, puțin câte puțin, mai mult prin joacă și recompense, Dan Negru construiește câini. Îi educă prin metode pozitive, prin recompense.

Preferă comenzile în limba olandeză, o limbă pe care câinii educați de el ajung să o înțeleagă perfect. În 30 de secunde, un ciobănesc belgian se poate metamorfoza din câinele care îți linge mâna și obrazul, care dă din coadă bucuros, în cel mai bun paznic al unei proprietăți sau al unui om. O singură comandă și botul care prelua cu delicatețe bobițele din palmă se poate transforma în armă letală.

Mâinile instructorului Dan Negru sunt pline de urme de colți, iar un accident cu un câine pe care l-a subestimat i-a adus și două intervenții chirurgicale și 20 de suturi.

Dar aceleși mâini țin și analizează fiecare puiuț, fiecare petec de blăniță, fiecare pernuță, atunci când una din cățelele sale fată. Stă lângă ele câte două zile și două nopți continuu, ca să le ajute, ca să le sprijine, să observe fiecare detaliu.

Fiecare pui este o bucurie. Dar tot o bucurie și o reușită e fiecare familie care integrează bebelușul biped în „haită”, fără ca patrupedul să sufere din cauza lipsei atenției.

 

În interviul video aflați cum și-a prezentat Dan Negru fiica, după ce a adus-o de la maternitat, Ninnei, cea care fusese răsfățata casei, până atunci.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *