PROFII CLUJULUI - Aurelian Țion a dat fotbalul pe tenis și îi duce pe copii pe urmele Simonei Halep sau pe ale lui Horia Tecău

A pus prima dată mâna pe o rachetă de tenis înainte de a intra la Facultatea de Educație Fizică și Sport. Aurelian Țion nu bănuia, pe atunci, că va lăsa mingea de fotbal pentru una mult mai mică, de tenis de câmp. Și nici că va ajunge să predea acest sport unor copii care încă nu știu să îl spună pe „r”.

 

“Relu”, așa cum îi spun majoritatea elevilor săi, unii ajungându-i abia până la talie, e departe de a fi antrenorul acela sever și scorțos. Face din fiecare oră un joc. Și nu e ușor să păstrezi atenția unui copil! Însă el o face natural.

„Mi-a plăcut întotdeauna să stau printre copii. Am avut noroc de o familie numeroasă, mereu aveam grijă de verișorii mai mici. Apoi am lucrat la o sală de evenimente pentru copii. Cumva, mi-e natural să lucrez cu micuții”, recunoaște Aurelian, care este foarte îndrăgit de elevii săi.

Spune cu mândrie că nu a fost, până acum, copil care să facă o ședință de tenis cu el, apoi să nu își mai dorească să meargă.

„Am o satisfacție atunci când mă sună părinții și îmi spun că elevii mei abia așteaptă următoarea oră.”

Contrar așteptărilor, la nivelul începători, tenisul nu este un sport scump. Un minimum de echipament și o rachetă ajung, importantă e dorința de a juca.

Dacă vreți să aflați mai multe despre vârsta optimă pentru a începe lecțiile, despre cel mai mic elev al lui Relu, dar și mărturisirea sinceră a acestuia, urmăriți interviul!

 

 

 

 

Daca stiti PROFI faini, indiferent daca sunt invatatori, antrenori, educatori, ne puteti trimite contactele lor pe alexandra@ziardecluj.ro.

 

Adauga comentariu