Din oras

Productia de miere de salcam scade dramatic la Cluj

Vremea rece si schimbatoare din ultimele luni ar putea avea ca efect si disparitia productiei locale de miere de salcam. Producatorii se plang ca nu e primul an cand se intampla asa ceva si sunt convinsi ca pretul apreciatului produs va sari in curand in aer. Unii apicultori dau vina pe vreme, in timp ce altii banuiesc influente ale ierbicidarilor haotice sau a radiatiilor electromagnetice.

Problema productiei scazute de miere de salcam a fost semnalata la nivel national . Salcamii au fi fost afectati in iarna de lipsa precipitatiilor si a zapezii, apoi tocmai de abundenta de precipitatii, ploile impiedicand albinele sa iasa din stupi. Situatia e aceeasi si la Cluj.

Adrian Ciotlaus, un apicultor din Tauti, comuna Floresti a relatat pentru Ziar de Cluj ca a sperat pentru acest an la multa miere de salcam, mai ales ca avea un copac mare in gradina si acesta a inflorit spectaculos in primavara asta.

“Cat era el de frumos inflorit au venit ploile, albinele n-au mai putut iesi din stup pentru polenizare si apoi florile s-au stricat. Nu vom avea nici un pic de miere de salcam anul acesta, asa cum nu am avut nici anul trecut”, s-a plans apicultorul.

“Nu exista solutii la asta, ai miere de salcam doar daca esti intr-o regiune care nu a fost afectata de ploi, am inteles ca Moldova a fost asa in acest an. Nu ma indoiesc ca va creste foarte mult pretul la miere de salcam, deja e 21-25 de lei kilogramul la en gros si 35-40 de lei kilogramul in magazine. E o perioada interesanta, dar poate va fi mai bine cu mierea de tei, deja a inceput culesul…”, a mai spus Ciotlaus.

Nu au fost probleme in privinta mierii de rapita sau a celei poliflore, potrivit lui Mihai Man, membru al conducerii Asociatiei Crescatorilor de Albine Cluj.

“E o problema cu mierea de salcam, intr-adevar, insa nu e ceva iesit din comun, a fost si in 2013, si in anii trecuti. Nu e vorba neaparat de ploaie, salcamii nu au secretat nectar”, este de parere acesta.

Parerea sa este impartasita si de catre Radu Pandrea, apicultor, organizator al Targului Apicol Cluj-Napoca si a targului „Apicultura Viitor Sanatos”.

“Parerea mea este ca vremea a fost chiar buna, cel putin la noi, in Ardeal si ca deprecierea materialului biologic din agricultura are drept cauza ierbicidarile haotice si radiatiile electromagnetice. Sunt factori care influenteaza de multi ani agricultura. In aceasta toamna voi face demersuri la institutiile abilitate. Nu mai suntem inainte de Hristos, ci in 2014 si institutiile care ar trebui sa cerceteze fenomenul nu fac nimic, ma refer mai ales la Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Apicultura (ICDA)”, a spus Pandrea.

Ierbicidarile au dus la depopularea familiilor de albine, iar radiatiile electromagnetice de la aparatura folosita la scara larga in ultimii ani au multe efecte negative, este convins acesta. Specialistii de la ICDA nu au putut fi contactati. 

Desi nu se considera un aliment obligatoriu in alimentatie, mierea are bineficii recunoscute inca din Antichitate, potrivit nutritionistului Adrian Copcea. 

“Beneficiile mierii sunt datorate unor microelemente pe care le contine. E o sursa bogata de zaharuri si, drept urmare, ar trebui sa fie evitat de diabetici si supraponderali, precum si in anumite boli metabolice. Este recomandat sa fie consumata de cei care au infectii respiratorii. Exista, insa, produse apicole care sunt mult mai puternice, cum ar fi propolisul sau laptisorul de matca. Un alt beneficiu consta in faptul ca e un indulcitor natural, poate fi utilizat de cei care prefera gustul dulce, mai ales in cazul copiilor”, a precizat Copcea. 

Nutritionistul considera ca problema principala in privinta mierii nu ar fi neaparat pretul, ci sursa de unde provine si felul in care a fost pastrata, pentru ca expunerea la caldura ii deterioreaza calitatea. 

Foto: mieredetauti.blogspot.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *