În primele șapte luni de mandat, senatorii clujeni s-au luptat cu cianurile, cu Urzeala Tronurilor din PSD și au făcut recenzii de cărți

Cei patru senatori din Cluj care ne reprezintă în Senat nu s-au prea omorât să își bată capul cu probleme    locale. Unii dintre ei au fixuri cu eternele probleme legate de cianurile din Apuseni sau salvarea pădurilor din Certej. Alții vor să oprească amabarcațiunile cu motor să mai navigheze pe Tarnița, iar altora pur și simplu li se rupe de orice, tac mâlc și nu scot o vorbă.

Mihai Goțiu (USR), renumit mai degrabă pentru ațipelile din timpul ședințelor, decât pentru activitatea de senator, a avut opt inițiative legislative, 19 declarații politice, șapte întrebări, 15 interpelări, trei interpelări adresate primului ministru. Chiar dacă ațipește des, Goțiu a avut totuși timp să aibă 97 de luări de cuvânt în plen.

Prin declarațiile sale politice, Goțiu s-a arătat preocupat de situația alarmantă în care se află cercetarea din România, de salvarea pădurilor din Certej, otrăvirea Arieșului și a Munților Apuseni sau cum putem transforma un dezastru de mediu într-o oportunitate de dezvoltare durabilă, despre cianura care ucide. De asemenea, senatorul USR a luat poziție față de o dezbatere, “Parcare versus parc”, care a avut loc în București.
Goțiu a ținut să facă o declarație în Senat pe marginea cărții Emiliei Șercan - „Fabrica de doctorate sau cum se surpă fundamentele unei nații”. Senatorul somnoros a vorbit în Senat și despre TIFF și legea cinematografiei și războiul intern dintre coaliție și guvernare.
 
Vasile Ilea (PSD) a fost o prezență foarte ștearsă în Senat, dacă luăm în calcul inițiativele, declarațiile și luările de cuvânt. A avut 15 inițiative legislative, două întrebări, patru interpelări, o întrebare adresată primului ministru, patru luări de cuvânt în plen și o moțiune. Spre deosebire de Goțiu care a avut 19 declarații politice, Vasile Ilea nu a considerat că are ceva de spus prin intermediul unei declarații politice.

Prin cele două întrebări, senatorul PSD a vrut să știe care este situația proiectului privind construirea hidrocentralei Tarnița-Lăpuștești și situația tronsonului de autostradă Suplacu de Barcău – Borș.
În fiecare lună, Ilea a avut o interpelare, unele dintre ele au vizat probleme legate de județul Cluj: găsirea unei soluții pentru accesul în Tetarom sau găsirea unor soluții pentru împiedicarea ambarcațiunilor cu motor să mai navigheze pe Tarnița și Fântânele.

Laszlo Attila (UDMR) a fost mult mai „mut” decât Ilea sau Goțiu. A avut 11 inițiative legislative și cinci luări de cuvânt în plen. În rest, liniște totală în activitatea de senator a lui Laszlo Attila. Nu a avut nicio declarație politică, nicio întrebare, nicio interpelare și nimic de spus primului ministru.

Marius Nicoară (PNL) este la nivel mediu într-un top al activității senatorilor clujeni. Nu a avut atât de multe de spus ca și Goțiu, dar spre deosebire de colegul de la UDMR, Nicoară a inițiat totuși 19 declarații politice, nouă întrebări, 11 interpelări, patru interpelări către primul ministru, cinci luări de cuvânt în plen și o moțiune.

Niciuna din declarațiile politice ale lui Nicoară nu au vizat probleme locale. Senatorul PNL a fost mai preocupat de rolul Uniunii Europene în România, de „uite banii nu sunt banii publici”, evitarea tentativelor de tunuri financiare pe piața energetică din banii contribuabililor, împrumuturile externe sau Urzeala Tronurilor din PSD. În rest, despre Cluj, numai de bine. Totuși, unele din întrebările adresate de Nicoară au făcut referire și la Cluj: alocări de fonduri guvernamentale pentru monumentele istorice din Cluj sau stabilirea unei limite a vitezei legale în localități.

Adauga comentariu