Primavara timpurie de la Cluj seamana ingrijorare printre agricultori si e motiv de bucurie pentru vanzatorii de ghiocei

Specialistii in Agricultura din judetul Cluj avertizeaza ca temperaturile ridicate, precum si seceta ar putea sa compromita culturile de toamna de peste 13 mii de hectare. Cei mai afectati sunt pomii fructiferi. Totusi, chiar daca primavara timpurie reprezinta motiv de ingrijorare pentru agricultori, ea e si un motiv de bucurie pentru vanzatorii de ghiocei.

Temperaturile de primavara ar putea sa compromita culturile agricole de la Cluj. Este vorba despre 13 mii de hectare de grau, orz si orzoaica. Principala problema pe care o intampina agricultorii din Cluj o reprezinta seceta indelungata.

“Temperatura foarte ridicata e anormala din toate punctele de vedere. (…) Principala problema o reprezinta lipsa precipitatiilor. Dupa inca o saptamana lucrurile se pot spune mai clar. Dupa parerea mea, daca sta asa ar putea sa ia o forma mai dramatica. Pot fi afectate culturile de primavara datorita secetei. In ultimele doua luni nu a plouat, iar cantitatea de precipitatii e foarte scazuta. Imi e frica, pentru ca seceta poate afecta culturile. Cele mai afectate vor fi porumbul, soia, floarea soarelui”, a explicat specialistul Ivan Ilarie.

Pierderi in pomicultura, afectati merii si perii

Lipsa precipitatiilor combinata cu o posibila perioada geroasa din luna februarie va compromite culturile.

“Nu a plouat suficient. Cantitatea scazuta de precipitatii si o posibila perioada geroasa de 10 zile ar distruge culturile. Media de precipitatii e de 638 de litri pe an. In conditiile in care nu exista zapada si urmeaza un ger de -20 de grade care persista 10 zile, cultura va fi distrusa. Speram, totusi, sa nu se faca -20 si sa tina 10 zile. Pana in momentul de fata nu putem zice ca va afecta culturile de toamna: graul sau orzonul, din cate am observat acestea nu au pornit in vegetatie. Estimam ca ar putea fi o pierdere in pomicultura”, a comentat Ilarie.

Profesorul Ivan Ilarie atentioneaza ca pomii fructiferi ar putea fi cei mai afectati, daca primavara timpurie va continua in Cluj si va fi urmata de o perioada geroasa.

“Daca o sa continue caldura mai mult de o saptamana, cam 15% din recolta va fi pierdere. La pomi e foarte greu de spus. Ciresii leaga rod 30%”, a continuat Ilarie.

“Pomii fructiferi o sa fie afectati; daca continua temperaturile ridicate poate porni procesul de vegetatie. Un inghet tarziu poate afecta pomul daca este inflorit, insa lipsa de precipitatii si lipsa zapezii e cea mai problematica”, a avertizat si seful Directiei Agricole a Judetului Cluj, Iuliu Suatean.

Precipitatiile din februarie, mana cereasca

Pe de alta parte, reprezentantii Statiunii Agricole din Turda sustin ca situatia ar deveni problematica in lipsa precipitatiilor. Totul depinde de ploile din februarie si aprilie.

“Sa speram ca mai ploua in februarie si martie. Deocamdata e deveme sa vorbim. Poate fi o problema cu aceste culturi de toamna daca pornesc acum si apoi se anunta -10 grade Celsius. Ele pot fi afectate daca continua seceta si daca, ulterior, vor fi temperaturi foarte scazute. E prematur sa vorbim. Noi am luat monoliti. Graul este incoltit, infratit, suntem in regula”, a spus seful Statiunii Agricole, Ioan Has.

Judetul Cluj are o suprafata agricola de 168 de mii de hectare. Potrivit Directiei Agricole a judetului Cluj, 11 mii de hectare sunt semanate cu grau si cate 1000 cu rapita,  orz si orzoaica.

“Culturile arata superb, dar in ultimele doua luni jumatate s-a resimtit lipsa de precipitatii. Daca vine gerul si nu este zapada, pot fi compromise cultura de rapita si cultura orzului. La cultura graului, temperaturile ridicate provoaca o decalire a graului. (…) Prin decalire plantele pierd capacitatea de a infrati si s-ar putea sa nu mai avem o recolta atat de buna”, a aratat seful Directiei Agricole din Cluj.

Vestitorii primaverii timpurii din ianuarie, sursa de venit pentru saraci

 

Primavara timpurie de la Cluj reprezinta un motiv de bucurie pentru vanzatorii de flori. In centrul Clujului, ghioceii reprezinta o binecuvantare pentru persoanele fara venit.

“Este pentru prima data cand am vazut ghiocei pe deal, asa ca i-am cules. Vand un buchetel cu 3 lei si doua cu 5 lei. Le-am adunat de pe dealurile din Ciurila si m-am pornit cu ei la vanzare. Alta sursa de venit nu am si de cersit nu cersesc. Ma bucur ca o aparut, ca asa pot sa-mi fac si eu un trai”, a spus Ioan Gal.

Tanarul de 35 de ani isi castiga traiul din vanzarea ghioceilor.

Foto: blog.valea-mare.ro, recolta.eu

Adauga comentariu