Primarul Pivariu promite ca „Floreștiul să se întoarcă cu fața la Someș”, după ce ani de zile comuna a întors doar fesele spre râul pe care l-a poluat masiv

În Florești, în cea mai mare comună ”smart” din țară, pe malurile și în albia Someșului se aruncă, grosier, tone de deșeuri. Săptămâna trecută, autoritățile au colectat 114 tone de mizerii care altfel ar fi ajuns și la Cluj-Napoca, gunoaiele sărind ca broaștele peste stăvilarul gonflabil al city managerului Șurubaru, stăvilar amplasat inutil în anul 2017, în premieră națională, în zona unde Someșul penetrează Clujul, în cartierul Grigorescu.

În ultimii ani, Primăria Florești a fost amendată pentru gunoaiele de pe malul Someșului, autoritățile publice locale având obligația legală de a asigura curățarea cursurilor de apă și a malurilor acestora, de pe raza localităților. La rândul ei, Primăria Florești a amendat cetățenii ”smart” care folosesc Someșul pe post de tomberon. Cu toate acestea, apa râului a continuat să fie poluată intensiv în zona Florești, mizeriile care vin din amonte gunoizând Clujul pe întregul traseu riveran citadin, începând din Grigorescu, trecând prin zona centrală, și până în Someșeni.

Dacă Horia Șulea, ca primar, nu a reușit să rezolve în 8 ani problema transformării Someșului într-o ghenă de gunoi, noul edil liberal, Bogdan Pivariu, promite să se ocupe mai cu spor de această mizerie:

„Am îmbunătățit calitatea Someșului și malurile Someșului în comuna noastră, am profitat de faptul că Someșul a fost mai mic în acea perioadă și am putut intra cu utilaje să accesăm malurile mult mai ușor. Am luat peste 114 tone și încă mai există o zonă pe care am identificat-o acolo, unde acum lucrăm la montarea de camere de supraveghere, inclusiv în zonele malurilor de unde am ridicat aceste gunoaie.

Eu mă bucur că avem această îmbunătățire în ceea ce privește depozitarea ilegală. Există o îmbunătățire, cantitățile apărute acolo sunt mult mai mici decât cele cu care eram obișnuiți în ceilalți ani, asta și datorită camerelor de supraveghere care au fost amplasate, și datorită intensificării controalelor de la Poliția Locală, a amenzilor care au fost aplicate fără doar și poate, au fost aplicate pentru toți cei care au comis aceste acte antisociale și, de asemenea, așa cum vă spuneam, am găsit încă o zonă în imediata apropiere a malurilor Someșului, unde se va interveni pentru a fi și acea zonă curățată și montate camere de supraveghere pentru că mergem pe linia aceasta și ținem Someșul curat, ne dorim o zonă verde și ne dorim ca Floreștiul să se întoarcă cu fața la Someș pentru că este o zonă foarte importantă pentru noi toți ca și comunitate și este o zonă care este a noastră și aparține tuturor – Someșul este un element important al județului nostru și al zonei metropolitane și, pentru Florești, de asemenea”, a declarat astăzi, la un post de radio local, Bogdan Pivariu.

După un an de mandat, primarul celei mai mari comune din țară promite, așadar, „să se întoarcă cu fața la Someș”, după ce Floreștiul s-a întors spre râu, timp de peste un deceniu, doar cu fundul. Rămâne de văzut dacă, în cei trei ani rămași de mandat, edilul liberal va reuși, dincolo de promisiuni, să și rezolve problema salubrizării Someșului!

Foto: Facebook Mathias Rex

Adauga comentariu