Primarul din Capusu Mare nu si-a depus niciodata declaratia de avere: Nu sunteti ANI sa imi cereti asta

Legea Agentiei Nationale de Integritate (ANI) nu este demna de respectat pentru primarul comunei Capusu Mare din Cluj, Gheorghe Capusan. Acesta nu a depus vreo declaratie de avere nici pe site-ul institutiei pe care o conduce, nici pe a cel al ANI desi e primar din iunie 2012 si inainte a indeplinit si un mandat de viceprimar. Vina e a altora, sustine edilul, suparat ca a fost deranjat cu asemenea probleme. Pe site-ul primariei din Capusu Mare sunt, in total, doua declaratii de avere. Mai exact, la sectiunea Declaratii, la Aparatul de specialitate al primarului figureaza atat numele acestuia, cat si a viceprimarului Racz P. Zoltan, a bibliotecarei Silvia Suciu si a unui muncitor, insa la accesarea butonului Vezi detalii apare un altul cu Inapoi. La fel se intampla cu cei din Consiliul Local. Cu totii ar putea lua exemplu insa de la cei doi functionari care si-au depus constiincios declaratiile. Astfel, secretarul Gheorghe Bolchis a primit in 2012 un salariu total de 29.983 lei, adica un salariu frumusel de aproape 2.500 de lei, iar Abraham Francisc, consilier asistent, a postat suma de 16.728 lei primita pentru salariu in anul 2012.
“Eu am complectat (sic!) la timp declaratia, in termenii legii. Cei care trebuiau sa le posteze pe Internet vor fi trasi la raspundere. Daca ma intreaba ANI o sa fie ei pedepsiti. O am complectata, daca veniti aici, in biroul meu. Daca nu, nu o trimit, ca nu sunteti ANI sa ma intrebati de ea!”, a declarat primarul .
Nici pe site-ul declaratii.integritate.eu  Gheorghe Iancu nu si-a depus vreo declaratie de avere. Data limita pentru depunerea declaratiei era 15 iunie. Cei care nu au respectat prevederea legii sunt pasibili de amenzi intre 50 si 2.0000 de lei. Recent, edilul a fost acuzat de abuzuri de un grup de sateni din comuna. La alegerile din 2008 pe numele sau a fost depusa o sesizare cum ca fiul sau ar fi intrat in cabine cu cativa oameni sa le arate cu cine sa voteze. In primavara acestui an, satenii din Dangau Mic au reclamat ca 100 de hectare de teren care le apartinea a fost trecut ilegal in proprietatea primariei din Capusu Mare.

Adauga comentariu