In vizor

Primarul comunei Sânpaul, diagnosticat cu COVID-19, se poate întoarce la muncă: ”Important e că am trecut cu bine peste încercarea aceasta”

Primarul comunei Sânpaul, Ovidiu Colceriu a fost depistat cu COVID-19 în 12 august, Ulterior acesta a fost internat câteva zile, având o formă ușoară și mai apoi a stat în izolare 14 zile. De luni acesta poate să își reia activitatea în cadrul Primăriei.

Redăm mesajul postat de o rețea de socializare:

Azi vă scriu ca să vă bucurați și voi că am mai trecut un examen de viață.
Doamne Doamne a vrut sau a îngăduit să trec și prin această încercare, nu știu de ce, pentru că eu nu-l pot cuprinde și înțelege pe Creatorul Universului.
Între 1 și 11 august am avut intermitent la vreo 3 zile ușoare creșteri a temperaturii (37 cu 3 – 37 cu 7) și vagă senzație de durere de cap. Deoarece aveam programate drumuri pe la ministere și ședință cu primarii din conducerea ACoR, am urmat sfatul medicului de familie și m-am testat în 12 august, pe banii mei convins că nu am Covid.

Din păcate m-am testat la MedLife și rezultatul a fost pozitiv dar nu vă mai spun câte discuții am avut despre concludența testului și alte suspiciuni.

Până la urmă am fost înregistrat la DSP și au fost obligatorii câteva zile de spitalizare pentru investigații suplimentare chiar dacă nu aveam nici un simptom și mă simțeam foarte bine. Am fost internat la Medicina Muncii unde sunt cazurile cele mai ușoare.

Marți am fost externat dar am avut recomandarea să mai stau acasă în izolare până azi deși perioada acoperitoare de contagiune de 14 zile la mine până la urmă s-a dublat.

De mâine îmi reiau activitățile extracasnice și pot să-l văd și pe tata, iar de luni la serviciu cu forțe proaspete.

Până la urmă mii de persoane, oameni simplii și personalități au trecut prin asta, nu sunt nici primul nici ultimul, mai ales cu specificul funcției într-o perioadă de transmitere comunitară. E vorba că majoritatea populației va trece mai greu sau mai ușor prin asta.

Important e că am trecut cu bine peste încercarea aceasta.

Aștept cu nerăbdare în urma anticorpilor dobândiți să vină momentul când pot urma exemplul prietenului meu Mircea, prefectului de Cluj, și anume de a dona plasmă pentru cei mai puțin norocoși aflați pe paturile ATI.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *