Din oras

Primaria vinde sobele de teracota si neoanele din fostul cinema Favorit

Municipalitatea scoate la vanzare sobele de teracota si neoanele din incinta fostului cinematograf Favorit. Pentru asta organizeaza lunea viitoare o licitatie cu strigare in Sala Mare a Primariei. Cel mai scump obiect la care pretul de pornire va fi de 550 de lei este o “incinta acustica de rezonanta, confectionata din lemn furniruit, compusa din doua boxe”, situata pe scena, la parter.

De asemenea se vand trei sobe de teracota – doua cu 12 randuri de cahle (placa de teracota – n.red.) – cu pretul de pornire de 450 de lei bucata si una cu 5 randuri de cahle – cu pretul de pornire de 200 de lei.

Se mai vand corpuri de iluminat tip neon de diferite marimi, cel mai scump fiind la 50 de lei. Demontarea si transportul obiectelor le revine cumparatorilor.

“Se face recuperarea diferentei de inventar. Fostul cinematograf este retrocedat, iar spatiul trebuie eliberat”, au declarat reprezentantii Biroului Mass-Media.

Noii proprietari spun ca, pe cat posibil, vor incerca sa mentina menirea spatiului.

“Nu stim inca ce vom face exact, asteptam niste oferte serioase. Am vrea sa mentinem ca un spatiu de spectacole, de arta, dar suntem deschisi oricarei colaborari. E nevoie de reparatii, e jale si prapad inauntru, in plus nici vecinii nu sunt de acord cu un anumit tip de activitate. 50% din spatiu este al meu, iar cealalta jumatate a cumparat-o Vlad Capusan de la fostele proprietare”, a precizat pentru Ziar de Cluj Vasile Antonie, unul dintre proprietarii fostului cinematograf.

Trecerea cinematografelor Favorit, Dacia, Marasti si Victoria de la RADEF Romaniafilm in administrarea municipalitatii clujene a avut loc in septembrie 2009, intr-un cadru legislativ national.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *