Pe terenul de langa Cluj Arena va fi amenajat un spatiu de joaca. Asta au decis arhitectii judetului si ai municipalitatii, dupa o luna si jumatate de dezbateri. Asta desi primarul Clujului, Emil Boc, promitea ca terenului respectiv ii va fi gasita o functionalitate inainte de sfarsitul lunii august, iar societatea civila isi doreste ca acolo sa fie amenajat spatiu pentru plimbat caini.
De fapt, nici in momentul de fata nu este nimic batut in cuie. Reprezentantii celor doua institutii – Primarie si Consiliul Judetean Cluj – care impart suprafata, nu au semnat inca un protocol pentru realizarea proiectului gandit pe jumatate.
“In cadrul ultimei intalniri a reprezentantilor Directiei de Urbanism din cadrul Consiliului Judetean Cluj cu arhitectii Comisiei Tehnice de Amenajare a Teritoriului si Urbanism din cadrul Primariei municipiului Cluj-Napoca, s-a concluzionat ca spatiul adiacent Cluj Arena va fi amenajat ca si zona verde/loc de joaca. De asemenea, in prezent se poarta discutii pentru demararea procedurilor in vederea semnarii unui protocol pentru realizarea acestui proiect”, spun reprezentantii Consiliului Judetean Cluj.
Pe terenul din Parcul Central, pana de curand, a fost un parc de distractii. Oamenii au fost somati sa plece, primaria voia sa faca aici un parc de role. Intre timp, s-a schimbat modificarea, iar soferii cu tupeu si-au tras, pe platoul gol, o parcare de toata frumusetea.
Ziar de Cluj a scris despre asta, iar peste noapte au aparut stalpisori, care impiedicau soferii tupeisti sa parcheze pe gazonul municipalitatii. Iar iarba s-a uscat tot pana s-au gandit inaltii ce sa faca cu ea.
La inceputul lunii august, intr-o intalnire organizata intre Emil Boc si Mihai Seplecan, cei doi edili promiteau ca, in maximum doua saptamani, arhitectii celor doua institutii isi vor pune mintea la contributie si vor veni cu un plan final pentru terenul respectiv. De atunci a trecut o luna jumatate, iar autoritatile nu au facut nimic.
De asemenea, cererile clujenilor care voiau ca aici sa fie amenajat un spatiu pentru caini au ramas ignorate.
sursa foto: Facebook.com