Primăria se folosește de propria incompetență pentru a aduna bani la buget din ridicarea mașinilor

Clujenii încep și ei să vadă incompetența adiminstrației locale conduse de Emil Boc. În ciuda declarațiilor optimiste și a nenumăratelor proiecte și idei, realitatea pe care Ziar de Cluj a tot repetat-o este că primăria este incapabilă să rezolve cele mai urgente probleme ale clujenilor: traficul și locurile de parcare.

Un clujean prezintă o statistică ce arată că în opt ani primăria a reușit să amenajeze doar 2000 de noi locuri de parcare. Populația a crescut de șa 324.000 de locuitori în 2011 la 704.000 (urban și periurban) locuitori în 2019, iar numărul mașinilor, de la 90.000 în 2011 la 230.000 în 2019. Chiar dacă Boc este conștient de aceste cifre, nu a făcut mai nimic pentru a veni în sprijinul clujenilor. Boc tot declară război mașinilor, dar acest lucru nu le va face să dispară, oricât de mult și-ar dori acest lucru. Iar dacă a avăzut că mașinile nu dispar, ba mai mult de înmulțesc de la an, oare de ce nu au fost construite parkinguri?

Același clujean crede că Primăria se folosește de propria ei incompetență pentru a aduna bani la buget din ridicarea mașinilor parcate neregulamentar. În 2018 au fost ridicate în Cluj-Napoca 6287 de mașini, iar în 2019 numărul acestora a depășit 10.000.

”Știu că uneori mașinile parcate chiar încurcă traficul rutier, însă sunt destule cazuri în care ridicarile sunt abuzive si lipsite de logică sau moralitate. Având in vedere lipsa alternativelor, consider că Primaria Cluj-Napoca face un exces de zel si se foloseste de propria ei incompetență ca pretext pentru a aduna fonduri impresionante la buget. Vă reamintesc că pentru a-ți recupera mașina, trebuie să-i platesti primăriei aproximativ 900 de lei, in condițiile în care salariul minim pe economie în Romania este de 1200 lei. Si vă rog, nu-mi spuneți să-mi las mașina acasă si să caut alternative. Clujul are multe dealuri, putine piste de bicicilisti, si un transport in comun care deserveste puțin peste 60% din suprafața totală a orașului. Nu-mi amintiți nici de mediu, că nu eu am fabrici cu mii de angajati si arunc deseurile in Somes, si nici nu m-am îmbogățit eu din autorizații de constructii pe foste spatii verzi! Nu oamenii trebuie să caute alternative, ci cei care ne conduc au obligația de a veni cu soluții. Altfel, i-am votat degeaba în funcții”, este mesajul postat de Paul Bucur

Ziar de Cluj a sesizat în neumărate rânduri problema lipsei locurilor de parcare și modul în care acestea afectează viețile tuturor locuitorilor.  Mașinile sunt parcate haotic peste tot, acaparează trotuare și spații verzi, iar clujenii ajung să facă gesturi de vandalism pentru a-și proteja locul de parcare.

Citește și:

Copiii fac slalom printre mașini pentru a ajunge la școală. Domnule Boc, unde sunt parking-urile din Mănăștur promise? VIDEO - FOTO

Trotuarul de pe strada Henri Barbusse, motiv de război între pietoni, șoferi și Poliția Locală

Boc îi încurajează pe clujeni să-și împartă cu alții locurile de parcare cu abonament

Un clujean a căutat două ore un loc de parcare în Mănăștur

Adauga comentariu